joi, 27 martie 2008

Intrebarea zilei

Discuta doi mosuleti model "pensionarul dibaci", in fata blocului. Il intreaba domnul Mustafa Capabilu pe domnul Max mecanicul de lifturi: "Ce bei de summit?"

miercuri, 26 martie 2008

Armata lui Cambise

Azi dimineata la coada la platit curentul (inca nu-l pot plati si p-asta prin card, dar lucrez la problema) ma intalnesc cu o fosta colega de facultate. Sefa noastra de promotie, de fapt. Ea m-a recunoscut pe mine, eu insa n-am recunoscut-o pe ea. Nici nu e de mirare.
Desi nu era considerata o frumusete (avea o expresie prea serioasa), eu asa o vedeam. Inalta, foarte gracila, un corp de zeita minoica. Un mers unic, extrem de usor, ne-terestru, ca de manza; cam cum descrie Baudolino mersul Ypatiei lui (bine, aia n-avea talpi ca oamenii, avea copite de capra, asa ca in cazul ei mersul ala specific era usor explicabil). Pentru ca era foarte buna la carte si in acelasi timp foarte tacuta, nimeni nu i-a observat imaginatia luxurianta si interesul pentru dragoste: ea a fost singura care si-a dat seama ca exista totusi o femeie indragostita in comediile lui Caragiale: Veta! Ca Veta este o indragostita adulterina nu era important pentru sefa noastra de promotie, si nici pentru mine dealtfel. E futil sa mai spun ca in acel moment (cand si-a citit lucrarea, profesorul i-a spus chestia cu “adulterina”, la care ea a replicat decisa: “Asta n-are nici o importanta, pentru numele lui Dumnezeu!”) m-am indragostit de ea. M-a tinut destul. Va dati seama, daca ii scriam scrisori din armata!
Ei bine, femeia care m-a salutat prietenoasa la coada la facturi era altcineva. Sigur, existau unele asemanari (isi pastrase memoria perfecta, mi-a recitat notele mele de la licenta! Dupa 12 ani, e ceva!), dar era fundamental o alta persoana. Ceva se stricase in ea, ceva plesnise. Nu mi-am dat seama decat acum, dupa trei ore: femeia de azi nu ar fi de acord cu adulterul, necum capabila de el. Atunci dragostea era pentru ea totul, acum nu mai e nimic, o vorba goala. Murise in ea acel lucru pentru care am iubit-o eu. Nu mai ramasese nimic, absolut nimic din el. Cum se poate una ca asta?
Cambise a fost un imparat persan care, dupa ce-a cucerit Egiptul, a trimis o mare armata spre vest, spre actuala Libie. Armata a disparut in desert, cu totul. Niciodata nu s-a intamplat asa ceva: o armata e ca o tara, are de toate, poate fi infranta, poate fi decimata, poate fi luata in prizonierat, poate fi distrusa pana la ultimul om, dar soarta ei se stie. Despre soarta armatei lui Cambise nu se stie nimic.

joi, 20 martie 2008

Efectul snooker

Joc biliard cu Raducu. Satul de bataie, propun sa jucam si o partida de snooker, el ma intreaba daca stiu regulile, eu zic ca le stiu de la televizor, bun. Incepem jocul, ni se pare extraordinar de dificil in comparatie cu biliardul, ne enervam, trimitem snookerul la toti dracii cu campionii lui cu tot si cu cine l-a inventat, in doua ore reusim cu chiu cu vai sa incheiem o (una) partida, rasuflam fericiti c-am scapat de belea. Nu terminasem berile, asa ca hai sa mai jucam si un pic de biliard, ca era tarziu si destule mese libere.
Aici apare "efectul snooker": acum, biliardul ne plictisea groaznic! Ni se parea cel mai stupid si mai neinteresant joc din lume, jucam din obligatie, ca luasem o ora, dar nu ne mai pasiona deloc!
Acesta este "efectul snooker": daca, depunand efort, treci de la un nivel la altul, superior, nivelul de la care ai plecat ti se va parea banal si plictisitor - de fapt, nu-l mai poti lua in serios!
Exemple: amicul Samo pleaca de la pokerul pe seminte de bostan, jucat cu noi in liceu, la pokerul pe bani grei (burse) jucat cu colegii de facultate. A mai incercat sa joace si cu noi, ca de chemat il chemam, dar nu putea: se plictisea.
Amicul A. era combinat cu o fata frumoasa care se uita la el ca la soare (de ce, nu am inteles atunci, iar acum nici atat). Dupa ce combinatia lor s-a fumat, fata nu a fost in stare sa se combine cu un altul - toti ceilalti o plictiseau. Cu mine-n frunte, ca de incercat am incercat...
Amicul T. iubea marea. Nu mergea la munte, la pescuit, la fotbal, la gratar, la etc, unde merg baietii cand au chef de prosteala departe de ochii femeilor. Lui ii placea la mare: Neptun, Olimp, Jupiter, Costinesti, nu exista loc pe litoral pe care sa nu-l stie: fusese pana si la Navodari, Techirghiol si Cherhanaua Pescarilor! Pana cand a ajuns in Vama Veche si n-a mai plecat de-acolo. A incercat intr-un an, dar s-a plictisit groaznic. Unde se distrase inainte exceptional, acum i se parea moartea in vacanta.
Amicul C. a muncit din greu sa prinda un doctorat in Germania. A muncit, dar s-a si distrat: de muncit muncea singur, de distrat se distra cu baietii, cu mine-n cap de masa, buninteles. In Germania si-a luat doctoratul si apoi un job, dar n-a rezistat: s-a plictisit de era sa innebuneasca. A plecat in Spania si acolo si-a gasit alta gasca, cu care a luat distractia de la cap.
Presupun ca asa se intampla si cu cei care o iau pe droguri: lumea reala ii plictiseste teribil. Pe cand lumea aia cool unde-i transporta substanta... altceva!
Nu mai trebuie sa spun ca "efectul snooker" e o iluzie si ca e un simplu virus care-ti viruseaza softul propriu, neh? Ca orice dependenta (dragoste, droguri, alcool, munca, afaceri, cafea, dulciuri, shopping, etc), si asta trece cu timp, rabdare si inlocuirea cu dependente mai mici si mai multe.
Raducu si cu mine jucam si acum biliard cu mare placere. Adevarat e ca ne vedem rar!

luni, 17 martie 2008

Meeting de constituire

Asociatia "NashpaTurizm" a fost in sfarsit constituita, dupa lupte seculare. Dintre cei sapte oameni convocati (cu mine inclusiv) s-au prezentat doi (cu mine inclusiv, deasemeni). Putea si mai bine, nu contest, dar putea fi mai rau, sa astept de unul singur ca fraierul, nu ca ar fi fost prima data. Asa, am constituit totusi un nucleu: mic, dar unit; mic, dar decis; mic, dar puternic!
Am venit pregatit, ce credeati? Aveam ordine de zi, tot: la punctul unu, constituirea unui Statut al asociatiei; la punctul be mic, discutarea proiectelor de calatorie & povestire a calatoriilor pentru vara lui 2008. Ambele puncte au fost atinse cu deplin succes - nici n-a fost greu, avand in vedere numarul de participanti...
Ramane sa vedem incotro isi vor indrepta pasii ceilalti cinci membri (absentii de ieri); cei doi prezenti au constatat cu surpindere ca au de gand sa dea cu pasul spre acelasi punct cardinal, cel mai putin popular dintre toate in Romania: Est. Rutele insa sunt cu totul si cu totul diferite, ca Estu-i mare, dragutul de el. Remarc in treacat ca "celalalt proiect" e incomparabil mai curajos decat al meu: se mai intampla!
Cum nu mai am ce zice, pun mai jos "Statutul asociatiei culturale NashpaTurizm":
Art. 1 Se declara constituita asociatia culturala NashpaTurizm.
Art. 2 Scopul asociatiei este acela de a-i incuraja pe membrii si simpatizantii nashpa-turizmului sa scrie fiecare experienta turistica traita, in tara si in strainatate.
Art. 3 Mentorul si patronul spiritual al asociatiei se proclama revista "Academia Catavencu", mai precis rubrica "Gratar 2008" de la pagina "Hahalera 45".
Art. 4 Membrii fondatori ai asociatiei sunt urmatorii: Doina Patrascu, Mihai Buzea (prezenti in flesh & bones), Grig Bute (prezent prin telefon), Andrei Nagy (prezent prin fax), Valeriu Roman (prezent prin mail) si ceilalti doi.
S-a alcatuit prezenta azi 16 martie 2008 la taverna "Chelsea Bistro-Cafe" din Bucuresti, strada Jules Michelet 9.
Semneaza: doua semnaturi.
Te pricepi!, a comentat Doina, dupa ce-a mai citit odata actul si l-a semnat. Pardon!, am zis eu, gusat de mandrie, doar nu sunt la primul Statut! Auzi, zice ea, da' pe ceilalti doi de ce nu i-ai trecut in clar, aici pe act?
Pai, am zis eu, m-am gandit ca poate-i mai bine sa-i intreb, inainte sa se trezeasca oamenii ca fac parte dintr-o asociatie de care nici n-au auzit!

vineri, 14 martie 2008

Vocea patriotului nationale

Bunul Samo imi trimite un link cu un interviu dat de Patapievici (filozoful convertit la fundamentalism ortodox), mai cunoscut sub numele de "Pata". Care Pata vine cu o intrebare foarte simpatica: poti fi patriot in Romania?
Zice el acolo: pasoptistii au scos patriotismul prima data pe piata, si-au platit distractia asta cu averile lor si cu opera (care-a ramas nescrisa la multi, iar aia care si-au scris-o au scris-o prost, C.A. Rosetti bunoara), in cazurile fericite, si cu parnaia si moartea in cazurile cu ghinion (Balcescu, saracul). Legionarii au luat si ei patriotismul la purtare si l-au platit in general cu moartea (astia nu aveau avere, cu ce era sa-l fi platit?!) si cu reputatia (cat a tras nenorocitul de Cioran pentru zgubilelile lui din tinerete! Sau Horia Vintila, vai steaga lui de romancier - asta-i ala de i-au dat francezii premiul Goncourt si p-orma i l-au luat inapoi, faza tipic frantuzeasca). Dupa legionari au venit ceausistii, dragutii de ei, cu patriotismul lor de mai mare jena: il mai tineti minte pe Homo oltenensis?! Bref, cand s-au construit hidrocentralele de pe Olt a fost descoperit un schelet (pietrificat, ca orice fosila) de neanderthalian, un batranel de vreo 600.000 de ani, si "istoricii" regimului au scos-o p-aia greaua, cu "iata dovada ca romanii au fost aici din cele mai vechi timpuri!".
Pe urma patriotismul a devenit brand, ca orice marfa in lumea globala: brandul peremistilor, manca-i-ar Gika pe ei sa-i mance de baieti cu carte, ca Vadim e om cu doctorat, nu ne batem joc.
Si-atunci? Daca nu poti sa fii ca astia, ramane "calea lui Horica": emigrezi si-ti bagi pe-ul in ea de tara, iti ascunzi cat poti originea si dai din tine profunzimi ca "generatia lui Hagi castiga meciuri ca se bagau unsh'pe oameni cu curu-n poarta, d-aia!".
Chestiunea nu e totusi insolubila. Iubirea nu e de un singur fel. Cum o iubeste un baietel pe mami al lui? Pai, necritic, cum: mami e cea mai frumoasa (are 33% campii, 33% dealuri, 33% munti, 1% o capitala de vis), e cea mai desteapta (noi am inventat avionul, insulina, parasuta cu autodeclansare, motorul cu reactie, stiloul si gaura de la covrig), e cea mai buna ("suntem toleranti!"), e cea mai bogata ("muntii nostri aur poarta"), e cea mai cea, si cine nu crede asta trebuie impuscat in cap.
Cum isi iubeste un barbat nevasta? In mod critic! Nevasta-mea e buna (nu ca n-as fute-o si pe unguroaica de la sifoane), ii place sa gateasca (desi gulasul de la "Zet" il bate p-al ei de la distanta), o duce si capul (ca altfel n-o promovau, desi io unul as incerca o misculatie cu sefa ei Ildiko - piesa, tata!).
Poti, adica, sa fii patriot fara sa fii sovin. Patriot e ala caruia nu i-e rusine de tara lui (de partile ei bune, evident). Sovin e ala care zice a lui e mai cu mot decat altele (toate, eventual). Fane Spoitoru e ala care zice de Romania ca e "cea mai tara proasta".
A bon entendeur, Horica, salut!

joi, 13 martie 2008

Vecina mea cea blonda

Stau la bloc. Bloc comunist, rapanos, mirositor, plin de pensionari excentrici (senili, la drept vorbind). Caini, pisici, tevi sparte la subsol, tantari, interfon stricat, lift santaliu. Nimic deosebit pana aici..., dar, DAR!
Dar am o vecina. O mandrete de mignona, blonda, la vreo douazeci si cinci de primaveri, hai treizeci, cu sani buninteles "zburdalnici". O dulceata, ce sa mai vorbim, as fi infiat-o demult, daca nu se intampla ce va povestesc acum.
Intr-o dalba dimineata (terminati cu glumele proaste ca nu ma intorceam acasa la ora aia, ci plecam la alergat) vad o motocicleta (motor, cum se spune acum) parcata pe aleea scarii. Nu ma pricep, dar era mare, moderna, fabricata de BMW (sigla o cunosc!). Mai sa fie! Cineva nou nu s-a mutat aici, ca misculatie n-am vazut, nici mos Petrescu de la parter (ochiul si urechea pensionarimii de la scara Unu) n-a zis nimic de asa ceva. Concluzia era limpede ca lamura (apropo, stie cineva ce insemna cuvantul asta, "lamura"? Ca filolog, eu habar n-am): motoristul respectiv a ramas peste noapte la cineva de pe scara noastra! Voi v-ati prins deja la cine, dar eu d-abia incepusem sa banuiesc...
Asta a fost acum vreo cateva luni, pe la sfarsitul verii trecute. Dupa o vreme am inceput sa gasesc dimineata doua motoare, apoi trei. Plecam la jogging cu un sentiment tot mai pronuntat de loser, sau, ca sa vorbesc mai pe limba voastra, sufeream de "chinuri tantalice" (rafinatilor!). De cand s-a desprimavarat sunt patru motoare pe aleea scarii. Zici ca-i talciocul din Vitan Barzesti.
Azi dimineata au fost cinci. E drept ca nu mai plecam la jogging ci la munca, asa ca era mult mai tarziu, ziua mult mai inaintata, dar si sentimentul meu de loser era mult mai inaintat.
Odihneasca-mi-se-n pace!

luni, 10 martie 2008

Ramson: primul gratar in 2008

S-a spart gheata, fratilor! Am invins iarna, lenea si dezorganizarea, si am reusit un prim gratar; e ceva! Pai cand eram eu intr-a unspea, nu-mi daduse doamna Uncu de fizica trei de trei, unul dupa altul?! Venea teza, asa ca inainte de teza ne scoate la tabla pe cativa care stateam rau si foarte rau, sa incercam sa ne indreptam media. Nu stiu altii ce-au facut, eu insa am luat 4 (patru). Doamna profesoara ma priveste peste ochelari, deloc ironic: Bravo, Buzea, ai spart gheata!
O gramada de oameni (18) si o gramajoara de copii (4) in padurea Snagovului. Un singur gratar, si ala cam mic. Mancare din belsug, inclusiv exotisme: jambon adevarat, adica un picior de porc uscat ca lemnul si la fel de tare, dar incomparabil mai sarat; doua torturi (!); mujdei facut cu oregano si cu zahar vanilat; ca sa nu mai spun de o caserola de ciuperci adusa de mine personal, 20.000 de lei vechi! Cum ar veni, traditia lansata de "aia mica" must go on, pai ce facem aici, ne batem joc de clasici...?!
Vreme frumoasa, padurea inca neinfrunzita, chiraiala de copii, hahaieli groase si tabagige de barbati, vocea mea mea pura ca lumina inaltandu-se deasupra magmei sonore, asemenea unei privighetori lansandu-si trilurile langa o ghena de gunoi: "Da, ba Greckule, un tirbuson, futu-te-n ureche de prost!". Nu e cazul sa-mi intinez blogul cu replica numitului "Grecku", pentru ca el este un om atat de mic incat nu exista o unitate de masura care sa dea seama de dimensiunile lui. Caracteriologice, buninteles.
Ma trezesc ca-mi baga o buruiana in gura: ce-ai, ma, ai chef de cafteala? Bietule Turturel (porecla asta cretina e maximum ce-a putut da din el in materie de creativitate verbala!), asta nu e "buruiana", e leurda! Se mananca, din ea se face salata, o nebunie! A, o stiu, zice o fata din Brasov, in secuime i se zice "solomaci"! Singurul bilingv nativ dintre noi se baga si el: Da, asa este, dar in maghiara literara ii spune "medve hagyma", daca nu ma insel, adica un fel de "usturoiul ursului", cum ar veni! E, si-atunci parc-a dat benghea-n ei: unul mancase salata din asa ceva in Italia, "l'aglio orsino" ii zice acolo, altul in Spania ("ajo de oso"), un al treilea la austrieci ("barlauch"). Ma uit la ei cu gura cascata: ba, voi ati venit la gratar sau la pascut?! Dar nu vreau sa raman mai prejos, pun mana si il sun pe Barosache, care-i la Moscova dupa gagici; in trei minute ma inghesui triumfator in mijlocul societatii: Fraierilor care sunteti, in ruseste se zice ceremsha, ma, nimica nu stiti, sunteti niste pigmei!
O doamna gravida se uita gales la mine: Dragul meu, zice, dar care este numele englez al plantei, ca tu parca ziceai c-ai fost profesor de engleza...?!

Surprise-party

Pe atat de romanescul principiu "Ce-i trebuie chelului? Tichie de margaritar!", vineri seara am fost la surprise-party. Fix de asta aveam eu chef, prietenii stiu de ce. Ma duc, bananai dupa cadou, macar aici am avut noroc: magazinul inchidea la sapte, eu am ajuns la fara trei minute, dar tantiile au fost dragute cu mine (femei si ele, deh!), si m-am incadrat. Bine ca imi facusem in cap scenariul cadoului din timp, ca altfel nu faceam nici o branza.
O casa boiereasca renovata, undeva pe strada Caragiale, chiar pe langa popularul "La Berbecu". Totul facut la marea meserie, nu s-au calicit baietii la renovare si la amenajare. Lume la tol festiv, doamne in tinuta de seara, hop si eu in carpele mele de la birou, cu traista pe umar (in traista aia imi car la munca borcanele cu ciorba, spre hazul colegilor - fac ei haz, dar si foame!). Toata lumea stie cum se imbraca astia de la creatie, iar eu ma imbrac exact ca la creatie, avand in plus si o pereche de bretele; ma potriveam perfect cu cei de la party.
Sotia sarbatoritului ne aseaza in salon, pe intuneric, intr-un fel de semicerc avand in centru usa pe care urma sa intre domnul. Stam, si stam, si stam, si stam. Cel mai putin smecher dintre toti fusese trimis sa-l momeasca in restaurant, pe motiv ca "Jane, tu esti cel mai incompetent mincinos de aici, pe tine n-are cum sa te miroasa ca pui ceva la cale!". Jan plecase dupa sarbatorit, noi stateam in picioare in intuneric, cei cu camere la ei filmand de zor. Filmand o usa inchisa, ca altceva n-aveau ce, deocamdata. Dupa vreo juma' de ora de filmat, gluma isi pierduse mult din farmec: aia capiati de foame, cu mine in frunte, dezertasera in salonul de alaturi, unde se indoiau mesele de mancaruri scumpe. Impreuna cu alt ghiorlan (celebrul, de acum, "Stele") incoltisem un chelner nefericit, care ne explicase de patru ori ca "se mananca dupa ce vine domnul sarbatorit". Da, da, chiar asa: hai, puiule, plimba ursul ca poate ai treaba si noi te retinem. Stai, ma, unde pleci, ia vino-ncoa! Ce e astea mici d-acia? Pomodori secchi, domnule, rosii uscate in ulei condimentat. Stim, ba, ca noi acasa numai d-astea mancam! Da' diareea asta verde ce e, manca-ti-as sufletu'? (eram amandoi la al treilea whiskey). Pasta de avocado, domnule. Noi ne simteam bine; dincolo, scandal, galagie: venise Jan sa anunte ca sarbatoritul facuse un accident cu masina (o lovise in parcare) si acum era la politie, sa scoata constatarea. Doamna, nervoasa, trimitea masina la toti dracii si pe barbac-su odata cu ea: Nu se putea sa nu-mi strice el seara, fir-ar sa fie de tolomac! Of, si cand ma gandesc ca v-am chemat degeaba! Oaspetii, panicati c-au sa ramana flamanzi, incercau sa se apropie si ei de mese, dar Stele si cu mine eram strategic plasati, tinandu-l pe chelner in usa, pe post de dop: Stiu, ma, ca-i pasta de avocado, voiam sa te prind! Ia da tu fuguta dupa neste gheata! Chelnerul pleaca si se intoarce cam in patru secunde, aducand nu gheata, ci pe sarbatorit: parsivul se strecurase pe usa din dos si de-o juma de ora se distra, privind "tabloul vivant" al oaspetilor.
Cica el in facultate fusese tatuca in materie de farse si contra-farse. Poftim cui i se facuse "suprise-party"!

Balzacianisme

Trebuie sa lamurim si problema asta, ca nici asa nu se mai poate. "Problema" este urmatoarea: este Balzac un mare scriitor, sau nu? Exista doua pareri, ambele sustinute cu egala inversunare. Am sa le redau pe scurt.
Balzac este un mare scriitor. Are o opera imensa, de valoare inegala, dar cu varfuri impresionante: Pere Goriot, Cousin Pons, La peau de chagrin, Cousine Bette, mortii ma-sii, care-or mai fi, ca d-abia mi le-am amintit si p-astea. Enfin.
Parerea numarul doi: Balzac era un om mic, si un scriitor si mai mic. Nu avea nimic de spus, a scris pentru bani. Romanele lui sunt enorm de lungi si de plictisitoare. Facute special pentru oameni care n-aveau nimic de facut, si care nici curaj sa iasa dupa gagici n-aveau. Oamenii astia erau in general femei, si mai ales femei trecute de varsta interesului sexual. Iar lumea Comediei Umane este o lume profund neinteresanta: esenta e ca "burghezia se chinuie sa salveze aparentele, indiferent de realitati". Cool! Si cu ce e asta pasionant sau macar interesant?! Burghezie nu mai exista, acum aparentele sunt tinute / salvate doar de cocalarimea imbogatita (corect, la limita se poate spune ca si astia sunt nouveaux riches!), iar lumea de acum pune probleme infinit mai provocatoare decat cele tratate de Balzac. Bref, el e un produs expirat. Uzat moral.
Mai mult: sunt scriitori care nu pot trai fara sa scrie, Hemingway, Marquez, Preda, o gramada. Tot respectul pentru ei. Mai sunt si astia care prind un tren: Milan Kundera, exemplul viu. Aude lumea de ei la un moment dat si dupa aia sunt promovati in nestire, ca prostimea deja da banii pe un brand, nu pe o carte. Danielle Steel, Sven Hassel, Sandra Brown, John Grisham, Augustin Buzura, you name it. Ati inteles unde bat.
Se poate argumenta ca eu n-am dreptul sa deschid clontul, ca nu cunosc limba si nu pot citi in original. Corect, dar nu cunosc nici rusa, nici germana, nici spaniola, si cu toate astea imi scot palaria in fata lui Dostoievki, Hesse, Llosa. De fapt, problema nu e numai a lui Balzac, e a intregii culturi franceze, o cultura si o civilizatie imbatranita, obosita, care nu mai are nimic de spus. Rabelais e mare pentru ca atunci Franta era in plina detenta, era VIE. Dupa Napoleon francezii n-au mai dat nimic, s-au ofilit, s-au coflecit, cum spun oltenii. Oamini slabuti, draga, cum spun ardelenii.
Totusi, nu Balzac e cel mai reprezentativ scriitor francez prost. Locul asta e ocupat cu glorie de Marcel Proust, hors concours!

vineri, 7 martie 2008

Intalnirea din pamanturi

Eu as vrea sa va continui povestea genezei berilor de aur, dar daca nu ma lasa lumea rea?! Ce pot face, cum sa ma sustrag obligatiilor multiple, doar nu sunt de gumilastic! Si nici femeie nu sunt, cu atentie distributiva: sa merg cu troleul si sa ma uit si pe geam!
Aseara, cu colegii de la master, intr-o noua incercare disperata de a retrai studentia, evocand-o; cativa si cateva (sau invers, dar eu nu sunt filogin! stiu ca nu exista vorba asta, dar puteti deduce voi ce-am vrut sa zic, ca sunteti oameni cu carte), in jurul unei masute inghesuite, care cu o ciorba-n lingura, care c-un mic intre dinti, care c-o bere-n gusa (asta am fost eu, dar berea au fost de fapt patru). Carciuma "La Radu", o bucurie a simtului estetic (este nerenovata), gastric (frigaruile sunt grozave; da, da, bine, stiu ca nu exista "simtul gastric", dar, sincer, incep sa ma satur de carcotelile voastre!), bahic (aici sunt doctor), olfactiv (nu se fumeaza! o minune, parc-am fost in america...). Fetele n-au inceput inca sa se ingrase, incredibil - sau poate nu au salariile pe care pretind ca le au, n-am de unde sa stiu; baietii rotofei ca niste purcei, manca-i-ar tata pe ei de sefuleti in ascensiune, ca n-are cine sa le aminteasca vorba veche "invatul are si dezvat!" (cand mi se amintea mie proverbul asta, eram simultan plesnit si peste ceafa, spre buna memorare, probabil). Chestorul si cu mine ce mai aminteam, vag, de siluetele de sabii pe care le aveam toti, cand ne-am cunoscut la scoala (acum, adevarul e ca eu am stat cu burta supta toata seara, de era sa-mi vina berea inapoi pe nas!), ehe, ce timpuri...
Au ramas cu "siluete de sabii" doar fetele (ba ce-al dracu' sunt, ce imagini gasesc! Tare, nu: "siluete de sabii"! Manca-m-as de copywriter sa ma mananc!), da' cat o sa le mai tina si pe ele?! Aici viu si va intreb: cat? Cat o mai dura pana cand li se vor ingrasa si sufletele, asa cum li se vor ingrasa si trupurile, cat va mai dura pana cand rautatile textului cu corporatista Pitzi (repet, NU este al meu) li se vor putea aplica si lor...?
Cat mai mult, sper. Pentru cei care spera contrariul, a se consulta romanul "La femme a trente ans" al lui Honore de Balzac.

joi, 6 martie 2008

Gika si sigurantele

Un nou episod rupt din contextul general: cum ma straduiesc eu sa fac ceva cu nenorocitul meu de tablou electric.
Cine a fost la mine stie atmosfera: burlacie agresiva combinata cu nesimtire de boier scapatat (ma trag din tarani si ciobani, asa ca aveti incredere ca nu va mint): haine murdare, hartii in toate partile, mobile vechi si stricate, forfoteala de gandaci, robinete care picura, etc. Ceea ce-i deranjeaza mai mult pe cei care-mi intra-n casa este lumina: sau nu sunt becuri, sau sunt, dar arse, sau sunt becuri bune dar sigurantele din tabloul electric sunt varza. Arata (tabloul, sigurantele) intocmai ca niste exponate din “Muzeul Comunismului”, care nu exista, dar ar trebui. Sau ca cele din bufetul satesc al unei cooperative agricole de productie, de prin copilaria voastra (ma rog, a noastra). Asa ca m-am dus la noul magazin Hornbach de la mine din cartier.
Caut, intreb, gasesc: sigurante automate (auzisem eu ca-s mai date-n ma-sa). De 10 amperi, de 16, de 20. Mie de care mi-or trebui?! Zic sa iau trei, una din fiecare, sa fie. Cand aud cat costa, decid ca si una e foarte buna. Iau de 16, zic, sa fie nici prea-prea, nici foarte-foarte: potrivit. Ajung cu ea acasa, bezna ca de obicei. Imi fixez pe cap lanterna de pestera, ma sui pe scaunel: desfac p-aia veche, cea mai betegita, ca s-o pun p-asta scumpa, noua, stralucitoare. Oha, nu se potrivea. Filetul era bun, dar era prea groasa la varf: evident, incercam sa inlocuiesc una de 10 cu una de 16. Bravo, baete. Mi se strica si lanterna. Bezna ca intr-un suflet de pagan. Jupoi niste fire electrice gasite cum-necum si o pun tot p-aia veche.
Azi dimineata, la prima ora, eram inapoi la Hornbach, sa-mi iau banii inapoi. Adica, ce, incerca ei sa-l prosteasca pe un absolvent de liceu industrial, sectia electrotehnica...?!