miercuri, 16 mai 2012

Văcărești


Cristian Lascu a publicat un reportaj de excepție în revista National Geografic, intitulat ”Delta dintre blocuri”. Pe baza acestui material, trei televiziuni, și anume Digi 24, PRO TV și Antena 1 și-au anunțat atenția de a face la rândul lor câte un reportaj TV cu același subiect. Nu știu când o să le dea PRO și Antena pe ale lor, dar Digi 24 îl difuzează duminică, de la 18:30. Vizionare plăcută!

Despre ce este vorba: în cadrul proiectului de ”sistematizare” a Bucureștiului (mai cunoscut printre locuitori sub numele de Ceaușima), venise rândul și cartierului Văcărești. Un cartier sărac, situat în sudul foarte sărac al orașului, își luase numele de la un delușor pe care se afla mânăstirea Văcărești. Între delușor și albia Dâmboviței se întindea o mahala mlăștinoasă, plină de căsuțe semi-rurale cu grădini mari, populată de bulgari și de evrei. Asta până prin anii '60, când evreii au emigrat și locul s-a umplut de țigani; de atunci datează și porecla ”Valea Plângerii” dată de bulgarii rămași, dat fiind că țiganii le-au cam distrus economia: cum sa mai cultivi zarzavaturi pentru piață, dacă noaptea ți se fură toate?!

Asta era situația când a-nceput Ceaușima, pe la mijlocul anilor '80. Toată zona dintre Șoseaua Olteniței și albia Dâmboviței a fost complet rasă de pe fața pământului. A rămas un peisaj postnuclear. N-a scăpat nici mânăstirea de pe deal. Zona mlăștinoasă a fost înconjurată cu un taluz de beton și urma să devină Lacul Văcărești, iar unde a fost mânăstirea s-au săpat niște fundații enorme, pe care urma să fie ridicat noul Tribunal.

Dar, după căderea regimului, totul a rămas încremenit în timp, vreo 15 ani bătuți pe muche, după care lucrurile s-au urnit: pe locul mânăstirii Văcărești se află acum mall-ul Sun Plaza și spitalul regina Maria, iar fostul viitor lac a evoluat nestingherit într-o zonă sălbatică, cu câteva bălți (de fapt, japșe – bălți de mică adâncime), stuf, păpuriș, sălcii și pășune, plus câteva petice aride, cu aspect deșertic (acolo betonul e la suprafață). Cum s-ar zice, un ecosistem în lege! Evident, ”pus în valoare” de câțiva țigani amărâți și de niște ciobani care își pasc oile pe acolo în timpul verii. În rest, nu vine nimeni să se dea pe fundul lacului Văcărești.

Evident, în afară de mine. Am descoperit locul prin 1993 sau 1994 și de atunci mi-a devenit un loc familar de preumblare. Uneori mai văd câte un alt mizantrop care se plimbă, dar ne evităm reciproc. Mai sunt și câțiva pescari, bașca țiganii sus-menționați: asta e toată populația umană a celor 190 de hectare ale fundului de lac.
Vă dați seama că, în condițiile astea, viața vegetală și animală prosperă: e plin de dihănii. Mici, nepericuloase (în afară de câini), dar dihănii!

Dar, însă: nici vegetația luxuriantă și nici animalele sălbatice nu ar putea trăi acolo fără o sursă de apă. Iar această sursă de apă există, doar că pentru mine reprezintă un mare mister: e un izvor natural, sau e vorba de o țeavă spartă din rețeaua de alimentare a orașului? După debit, a doua ipoteză e mai plauzibilă; după faptul că ”izvorul” curge neîntrerupt de 25 de ani, îmi închipui că nicio rețea de alimentare nu-și poate permite asemenea pierderi. Poate doar una românească, mai știi păcatele?!

Nu mă întrebați ce se întâmplă când plouă și de ce, în 25 de ani, apa pluvială nu s-a acumulat astfel încât lacul să se umple: simplu, are evacuare. Există niște tuburi de scurgere (mari, de 2 metri diametru) care fac legătura cu albia Dâmboviței. Când se topesc zăpezile, pe acolo se devarsă ”surplusul” de apă, iar sistemul se autoreglează: japșele rămân japșe, iar zonele aride nu se înierbează.

Concluzie 1: urmăriți reportajul la TV sau cumpărați revista și citiți-l. Merită!

Concluzie 2: nu sunt nebun. Faptul că de atâția ani mă duc în locul ăsta, unde nu se duce nimeni, arată că nu sunt eu bolnav cu capul, ci am descoperit mai repede un loc magic, o mică minune a Bucureștiului.

Concluzie 3: dacă există vreo persoană care să cunoască răspunsul corect la întrebare (”Japșele au fost create de un izvor natural sau de o țeavă spartă?”), rog să mă informeze și pe mine. Reportajul lui Cristi Lascu e sublim, dar din el lipsește cu desăvârșire această informație.

Oarecum esențială. Și care constituie obiectul acestui post.

4 comentarii:

Constantin Nica spunea...

Da, ar fi tare daca s-ar pune in practica. Vad ca in articol pomeneste si de o familie de vulpi, or fi tot din zona lacului? Din articol nu reiese foarte clar

Mihai Buzea spunea...

@ constantin nica: da, si familia de vulpi tot in stufarisul de pe fundul "lacului" si-a facut salas.

Anonim spunea...

Mai omule acolo nu a fost groapa!!!!!! "Delta" fara dig are 150 hectare! S-a gasit si capusa care la muscat pe Serban Ionescu??? Sau urmeza sa facem rabie, doar sau gasit si vulpi nu?
Toate insectele descoperite, toate pasarile, toate erau si acum 200 de ani si cand era Manastirea Vacaresti, veneau din camp dinspre hotel, Nu sunt in stare sa protejeze adevarata Delta si acum se vrea o "delta" peste cadavrele proprietarilor.

Mihai Buzea spunea...

@ anonim: daca stii locul, zi-mi si mie: alea sunt chiar izvoare sau e vorba de tevi sparte?