Faptele: un cineva pe nume Amor Towles renunță de foarte lucrativa meserie de „investement proffessional” (nu știu ce e aia) și se face scriitor. Dă lovitura în 2011 cu romanul „Rules of Civility” (nu l-am citit) și apoi se întrece pe sine, din punct de vedere al încasărilor, cu „A Gentleman in Moscow” (2016), care pune în cur o Americă întreagă: cronici, vânzări, premii etc. După ce e tradus în română de Dana Ionescu (editura Nemira), romanul este scuturat bine de tot de către Cristian Teodorescu, în cronica de carte pe care o găsiți mai jos (linkul). Absolut de acord cu Cristi. Cartea nu e proastă, e scrisă cu foarte multă meserie, cum să spun, meșteșug, hărnicie, profesionalism scriitoricesc... doar că e-o minciună de la cap la coadă. N-are niciun fel de abis. O compunere de nota 10. Așa ar scrie un profesor bun, lipsit de har. Roman-școală, material didactic.
Atunci de ce mă mai bag în seamă? Pentru că e ceva de adăugat: Cristian Teodorescu a citit traducerea, eu am citit originalul. Iar originalul explică ce anume a plăcut publicului american: limba. Din moment ce Amor Towles a ales să scrie despre nimic, a făcut-o în modul cel mai frumos posibil, folosind o cantitate enormă de cuvinte rare. Engleza este o limbă extraordinar de bogată, are cam 225.000 de cuvinte (cu totul cu alea ieșite din uz – pe care, evident, Towles le folosește cu mare plăcere, epatându-și cititorii, siliți să-i parcurgă opul cu dicționarul lângă ei), pe când româna are cam 60.000 de cuvinte, poate 65.000 (oricum, contabilizarea numărului total de cuvinte dintr-o limbă e vrăjeală, pentru că vorbitorii nu cunosc mai mult de două sau trei mii de cuvinte. Ăia școliții! La țară de descurci perfect cu două-trei sute de cuvinte). Asta este explicația. Towles e abil, nu zic, și în afară de cuvintele rare cu care și-a împânzit cărțoiul (462 de pagini!), are și frazări neobișnuite, inclusiv în dialoguri, ceea ce e foarte greu de făcut (eu nu-s în stare, de-aia nici nu-ncerc).
Pe scurt, domnul autor și-a impresionat (complexat? umilit?) cititorii americani. Ca să nu pară proști, i-au lăudat cartea cu tot felul de superlative ridicule (dar nu sunt americanii specialiști la așa ceva? Păi numai președintele lor câte superlative are-n gușă!), lăsând la o parte amănunte oarecum esențiale: Amor Towles scrie o carte despre moscoviți (și despre ruși, în general) fără să cunoască limba rusă (1), fără să fi vizitat Moscova (2) și fără să fi stat de vorbă cu diasporenii ruși din America (3) – de la care, zic eu, ar fi avut multe de aflat despre Rusia. Dar a preferat să scrie din burtă. I-a mers? I-a mers!
Sunt un om rău, meschin, ciudos și pricinos. Dar măcar recunosc!
Cronica din revistă
