Trebuie să spun de la început că muzeul
ăsta e chiar simpatic, pentru simplul fapt că e singurul muzeu cunoscut de mine
unde se
bea. Bine, poți să bei oriunde, dacă ești suficient de disperat să iei
cu tine flask-ul peste tot, dar nu
despre asta-i vorba; ”Vernaccia” este un soi străvechi de vin toscan, așa că
are parte de propriul lui muzeu, unde, evident, îl și deguști (ar fi și culmea
să te țină pe uscat!). Muzeul e în orășelul San Gimignano, undeva în Toscana,
cam între Castelfiorentino și Casole d’Elsa (despre Casole, altă dată); adresa e Via della Rocca (numărul nu știu
cât), într-o clădire renovată foarte meseriaș (Villa della Rocca di
Montestaffoli). Nu vă bateți capul cu d-astea, aplicați metoda mea: am întrebat
”Museo... ?” și am făcut semnul internațional al băutorilor (”gâl-gâl-gâl”),
suficient de convingător pentru ca o localnică să iasă din gelaterie și să mă
ducă de mânecă până la poartă. I-am mulțumit seniorial, să nu se prindă că-s
român (”Spasiba, dușecika!”) și m-am
băgat înăuntru, că nu-i cu taxă.
Muzeul e pe bază de donații, deci eu
personal n-am donat nimic (ceea ce nu este frumos), mi-am zis c-oi dona la
ieșire, dacă-mi place Vernaccia ăsta al lor (și dacă mai țin minte). De ținut
minte, am ținut, dar vinul nu mi-a plăcut deloc (o acritură!), așa că nu le-am
donat nimic. Plus că mi-au și dat foarte puțin, cică ”de gust”. Să fie la ei,
acolo, eu gust băutura în alte cantități, nu așa, ca rândunica!
Pe de altă parte, San Gimignano mi-a plăcut,
ce să zic. Șmecheria e că nu-i un oraș adevărat, e-o făcătură pentru turiști,
dar o făcătură renovată cu stil (respect!). Zice-se că prin Evul Mediu, locuitorii
s-au îmbogățit ca porcii de pe urma pelerinilor care mergeau la Roma, să pupe
papucul papei, pe așa-numitul ”drum al francezilor” (Via Francigena). Ajungeau
pelerinii obosiți morți la ei în oraș, iar sangimignezii îi îmbătau muci cu
Vernaccia și le luau toți bănișorii, iar dacă făcea vreunul gură, îl și cafteau
ca la Galați. În câteva secole nu mai știau ce să facă cu banii și se
dedulciseră la smardoială, așa că s-au luat la omor între ei: care lua gâtul la
cât mai mulți vecini, ăla era cel mai băiat. Ca să scape de briceag, tot
cetățeanul cu dare de mână și-a făcut un turn fortificat, în care s-a mutat cu
tot familionul și cu câte butoaie de Vernaccia au încăput în pivniță; per total,
72 de turnuri într-un orășel mai mic decât Grădina Botanică din Cotroceni! Și
se mai laudă maramureșenii că ei au inventat ”fenomenul Certeze”...
Apropo, în San Gimignano e cea mai bună
înghețată din lume, zice-se. Eu n-am gustat, că mă durea măseaua de minte. Și
n-aveam flask-ul la mine.
text publicat în numărul 24/2015 al revistei Cațavencii