vineri, 21 august 2009

Scuze profesorului P.P. Panaitescu


Pe munte mergand, i-am povestit amicului Ovidiu de originea "ideii" cum ca limba daca si cea romana ar fi fost una si aceeasi, cu explicatia celebrei absente a interpretilor din basoreliefurile Columnei lui Traian.
Fiind insa mahmur, i-am atribuit "ideea" profesorului P. P. Panaitescu, greseala penibila din partea mea: el a fost un savant adevarat, nu un magar exaltat si autodidact, ca autorul "ideii". In plus, profesorul Panaitescu a fost un mare slavist, nu statea el sa scurme in balegar, ca orice nenorocit de national-securist!
"Ideea" i se datoreaza, desigur, caraghiosului de Nicolae Densusianu, acest Goofy al tracologiei (o stiinta foarte respectabila in sine, facuta insa de ras de catre pupincuristii ceausisti si de speriatii post-comunisti, gen Pavel Corut & comp); iata ce scrie Lucian Boia ("Romania, tara de frontiera a Europei", editia a 3-a, editura Humanitas, ISNB 978-973-50-1667-8, cap. 2, pag. 39):
"Tonul l-a dat Nicoale Densusianu (1846 - 1911), un erudit fantast, autor al unei masive carti intitulate Dacia Preistorica (publicata postum, in 1913). Teza pe care o sustinea, recurgand la un amalgam bizar de informatii si deductii, era aceea ca Dacia ar fi constituit, cu 6000 de ani inainte de Cristos, centrul unui imperiu mondial ingloband Europa, Mediterana, Egiptul, Africa de Nord si o buna parte a Asiei. De aici, de la Dunare si Carpati, s-ar fi revarsat civilizatia asupra lumii intregi. De aici au pornit spre Italia si stramosii romanilor. Limbile daca si latina nu sunt decat dialecte ale aceleiasi limbi. Nu dacii au ajuns sa vorbeasca latineste, ci latinii vorbeau daca! Toate limbile romanice isi au obarsia in Dacia. Printre dovezile invocate se numara si Columna lui Traian, monumentul inaltat de imparat la Roma dupa infrangerea dacilor, decorat cu basoreliefuri ilustrand - oarecum in stil de benzi desenate - cele doua razboaie. Dacii si romanii - constata Densusianu - dialogheaza pe Columna fara interpreti, proba ca se intelegeau perfect vorbind fiecare in limba lui! Despre limba daca se pot spune multe, pentru simplul motiv ca nimeni nu o cunoaste (s-au transmis putine cuvinte, suficiente totusi pentru a permite concluzia ca nu semana deloc cu latina!)."
Ca toate cartile lui Boia, si aceasta este foarte buna, excelent scrisa (desi foarte simplu) si plina de umor; abia pe urma am citit si cuvantul inainte, unde Boia spune ca i-a fost ceruta de o editura londoneza (Reaktion Books), pentru publicul britanic, complet neinformat despre Romania si romani, dar deosebit de curios si de deschis, cum sunt britanicii in general (uite ce inseamna sa fi avut imperiu universal! Te intereseaza totul, chiar si despre astia uitati de lume!). Ce sa mai vorbim, recomand din inima lectura acestei carti, ce are pentru noi avantajul de a fi usor de citit, ca doar stim despre ce e vorba!
Iar in ceea ce priveste confuzia mea, intre respectabilul Panaitescu si penibilul Densusianu... mai bine taceam dracului din gura!

joi, 20 august 2009

A inceput Ramadanul!

Bai, gata cu prostiile, mai terminati-va-ti cu mancatul, bautul si sexul: daca amaratii astia de musulmani isi acorda o luna de purificare, voi de ce sa fiti scutiti? Aud?

Io unul am inceput deja purificarea: am renuntat la mititei, la absint si la ouzo. Care oricum nu-mi placeau, dar orisicat!

Cine mai renunta la cate ceva? Hai, pe rand, sa ajunga renuntari la toata lumea!

“Prefer sa fiu condus de un tiran decat de un hot!”


Sunt ani si ani de cand ma intreb ce-o fi in mintea oamenilor care scuza comunismul. La inceput am zis ca nu e nimic, si ca asta explica misterul. Pe urma, insa, m-am prins ca alesesem the easy way, asa c-am reinceput sa ma gandesc la "chestie" si sa caut un raspuns.

Pe care n-am fost in stare sa-l gasesc. Adica, am gasit zeci de raspunsuri, date de altii, dar nici unul nu “raspundea” cu adevarat la intrebare: cum se poate justifica comunismul, adica crima cu program?!

Norocul meu e ca am doi amici comunisti. Amandoi sunt cu cativa ani mai mari ca mine, amandoi au trait in Romania in “fascinantul deceniu” 1979 – 1989, si mai important decat orice, amandoi isi asuma comunismul in totalitate (adica si crimele, nu numai constructia de blocuri, canale si metrouri). Mai mult decat atat, prenumele amandurora incepe cu J!

Norocul mi-a fost intregit de faptul ca amandoi sunt oameni destepti, care stiu sustine o argumentatie si o discutie in contradictoriu (aberanta, din punctul meu de vedere, dar cu atat mai interesanta si mai instructiva – vezi Karl Popper, saracul!).

Norocul meu a fost complet in clipa cand, miercuri 12 august Anno Domini 2009, am stat la baut cu unul din cei doi comunisti sus-pomeniti (in loc sa mergem pe traseu, ca oamenii, dar asta-i alta discutie!). Band noi fara masura, ca de obicei (“Hai, ba, baga mare, sa terminam dracului toate Tuboargele astea!”), ne-am luat in clont pe chestiunea comunismului, tot ca de obicei. Discutia a fost foarte animata si interesanta, cu multe argumente istorice (amicul J. le are, intr-adevar; pacat ca n-a inteles nimic din cate-a citit, mare pacat!), dar mai ales incununata de o extraordinara fraza a amicului (cea din titlu, evident): “Prefer sa fiu condus de un tiran decat de un hot!”.

Fabulos. Este explicatia pe care am cautat-o zadarnic atatia ani! M-am scos. Toate celelalte explicatii (de fapt, tentative), sunt caca-maca pe langa asta (exemple: “Acesta n-a fost adevaratul comunism!”; “Ca orice sistem politic, comunismul a avut parti bune si parti rele”; “Democratia este anarhie, comunismul este ordine si disciplina!”; “Si ce, americanocratia e mai buna decat comunismul?!”, etc.). Pe scurt, “explicatii” de doi lei, care eludeaza intrebarea in sine: cum aduci oamenilor binele, omorandu-i? (e drept ca si Inchizitia a procedat la fel, dar avea un “rezon” metafizic).

Dar, insa. Raspunsul amicului nostru este perfect si inatacabil: intre a i se fura libertatea si a i se fura banii, el alege prima varianta. Eu, evident, aleg furtul banilor (pe care oricum nu-i am). Ce mai e de adaugat sau de comentat?!

Nimic. Explicatie perfecta si “rotunda” ca o teorema matematica. Fiecare isi face alegerea lui. Si o poarta toata viata cu el, cum isi poarta dromaderul cocoasa.

Si Gika mustata.

O amintire din copilarie: maram

Pentru ca sunt intr-un blocaj total, si nu-mi iese nici unul din cele trei texte pe care ar trebui sa le scriu / rescriu (“Traversarea Negru Voda”, “Valea Adanca”, “Muntii Capatanii”), m-am gandit sa mai frec blogul, asa de finger exercise. Necazul e ca n-am nimic concret de povestit, inspiratie nu mai zic, asa c-o sa va prindeti imediat ca scriu de disperare, nu de pofta. Da’ fiti si voi culanti, rogu-va!

Sa fi avut 10 sau 11 ani. Vara de vara ma intorceam in sat, in vacanta: pe vremea aia, Ghijasa de Sus era un fel de porto franco, cu copii veniti din toata Transilvania, si chiar din Banat si Maramures (numai sor-mea si cu mine eram din Bucuresti): mancarea incepuse sa lipseasca la orase, asa ca parintii erau fericiti sa scape de noi pentru 3 luni, stiind ca la tara ne hraneste cineva, chiar daca nu ne supravegheaza nimeni. Ei bine, in aceste conditii s-a sculat in mine daimonul filologiei, care nu m-a mai lasat de atunci: am auzit de “maram”.

Trebuie sa stiti ca eu vorbeam destul de bine subdialectul ardelenesc, dar, ca orice lucru viu, si limbajul evoluase de cand plecasem eu la Bucuresti (la cinci anisori, adica!). Intre timp, copii foloseau cuvantul maram, de care eu nu auzisem in viata mea – si pe care nici nu il puteam deduce din context. Ori de cate ori ii rugam pe copii sa mi-l explice, radeau de se spargeau, dar nu mi-l explicau; am crezut ca nu vor, dar pe urma mi-am dat seama ca nu pot, nu sunt capabili de a-l “traduce” in cuvinte sau perifraze uzuale.

Exemplificari (ca sa va prindeti de ce nu reuseam sa-l dibacesc): “No, si ne-am dus maram la film”; “Si ea zice, maram: Tu muto!”; “I-am zis, si ea m-a luat maram de mana”; “Aurelu’ Catanii s-o apucat maram de raliu!”.

Ce se intamplase? In primul rand, maram e un cuvant polisemantic, cam ca “I got it!” al americanilor; in al doilea rand, e un cuvant non-referential (sau “pragmatic” cum zice scoala americana, dar la noi nu s-a impus termenul), adica nu se refera la un obiect sau concept, ci doar da seama de starea de spirit a vorbitorului, sau de parerea lui asupra subiectului. Concret, asa s-ar traduce exemplele de mai sus:

“Ne-am dus la film, asa intr-o doara, nu foarte hotarati; daca gaseam ceva mai interesant pe drum, renuntam la film”.
“Si ea zice: Tu muto!”. Intentia vorbitoarei e de a arata cat de tembela era autoarea acestei injurii.
“Ea m-a luat de mana”. Vorbitorul isi exprima dispretul sau/si uimirea fata de tupeul cu care fata respectiva a indraznit sa-l ia de mana.
“Aurelu’ Catanii s-a apucat de raliu”. Vorbitorul isi exprima totalul dezacord fata de noua ocupatie a Aurelului Catanii.

Bref: maram putea insemna, in functie de context: cica, intr-o doara, auzi tupeu, ce idiot / idioata, incredibil, penibil, destul de, cam, nu foarte convins, la caterinca / la misto.
Si multe altele. Dar, repet, subtirimile limbajului ardelenesc nu-mi erau cunoscute atunci, cum nu-mi sunt cunsocute nici acum.

Am facut si eu ce-am putut!

luni, 10 august 2009

Safari-uri de Romania


Dat fiind ca mi-au ajuns la urechi diverse contestatii ("idiotul ala nu mai posteaza nimic pe blog"), tin sa precizez: n-am mai postat nimic de atata vreme pentru simplul fapt ca am tot fost plecat. Sunt atatea coclauri de vazut in tara asta, vara e atat de scurta, criza e atat de rea (cel putin pentru mine), incat nu mi-am permis sa pierd timpul si sa zac prea multa vreme degeaba prin Bucuresti (unde n-as fi avut nimic de vazut - afara de Casa Poporului!). Asa c-am fusarit niste expeditii, prin niste munti, dragutii de ei: Parang, Mehedinti, Fagaras (coltii Brezei, ruinele cetatii lui Negru Voda, mai exact), un Piatra Mare de-o zi, Macin (Valea Adanca), am ratat un Negoiu din cauza vremii, iar maine plec in Capatanii (vecini, cum se stie, cu Buila-Vanturarita). La sfarsitul lui august mai incerc o traversare bazata (din Valea Jiului in Valea Oltului), si cu asta, basta. Exista frumosul anotimp numit "iarna" pentru activitati de tip "blog" si.... altele (prietenii stiu de ce!). Acuma e timpul de dat din picioare pe munte, nu din degete pe taste!
Ma intreba un amic ce se ureaza cand pleci la munte, si este ceea ce va urez si eu voua tuturor: "Vreme buna!"