sâmbătă, 8 martie 2025

Wannabe 3.0

Cine: oricine are peste 30 de ani și vrea să publice o carte.

Cu cine: cu Mihai Buzea.

Interval: 01.04.2025 – 01.06.2025. De la Ziua Păcălelilor la Ziua Copiilor.

Când: în fiecare joi seara. Pe Zoom. Nu vă țin mai mult de 100 de minute.

Cum: primești o temă săptămânală. O scrii în Word și o urci pe grupul de Whatsapp până miercuri seara. Fiecare are acces la ceea ce a scris fiecare. Eu comentez toate textele joi seara și dau următoarea temă. Temele sunt scurte.

În ce limbă: română. Regulile de redactare ale limbii române sunt obligatorii (diacritice, spații, punctuație). Nu le accept pe cele ale englezei sau francezei.

Câți: 14 oameni. Pe cât posibil, egalitate de gen: 7 femei, 7 bărbați.

Cât: 500 lei/lună. Se plătește doar prima lună, iar cine dorește să continue, rămâne alături de noi și plătește taxa și pentru luna mai. Cine nu, se retrage după luna aprilie și nu pierde banii pe a doua jumătate a cursului.

Test de intrare: gratuit. Îl treci, intri în Wannabe. Nu-l treci, ghinion.

(De ce e nevoie de test: am parcurs multe texte scrise de debutanți. Nivelurile lor s-au dovedit foarte diferite. Vreau să pornim la drum ca un grup).

Număr de texte: 10. Testul de admitere, câte un text la fiecare temă săptămânală, plus testul de absolvire. La fiecare dintre aceste „probe” scriu și eu alături de cursanți, iar temele sunt simple, concentrate într-un singur cuvânt: frica, râsul, moartea, dragostea, școala, regretul, fericirea, mariajul, tristețea, vecinii, banii, muzica, marea, divorțul, mâncarea, boala, visele, diaspora, pisicile etc.

Zoom: în ședințele de pe zoom (joi seara, ora 19:00 – ora României, ora 18:00, ora Belgiei) vom discuta textele scrise de fiecare (și citite de toată lumea). Fiecare primește feed-back scris, pe text, așa că la meeting discutăm atât textul în sine, cât și feed-back-ul dat de mine.

Whatsapp: după ce ne adunăm, în urma testului de admitere, alcătuiesc un grup Whatsapp cu noi toți 15, astfel încât să putem comunica ușor și fără secrete unii față de alții.

Telefon: celor care iau testul de admitere le voi da câte un telefon, la o oră convenită în prealabil, pentru o mică discuție de cinci minute. Am nevoie să cunosc dinainte vocea fiecăruia, astfel încât să pot alcătui din timp câte o „fișă” pentru fiecare. Este categoric preferabil să îmi cunosc cât mai bine echipa.

Produs finit: după aceste două luni, vei avea fie nucleul viitorului tău volum de proză scurtă (din opt teme date, vei avea cel puțin trei texte bune), fie al viitorului tău roman (o singură temă din opt va fi dezvoltată în roman). Este însă posibil ca după două luni să îți dai seama că scrisul de literatură nu este drumul tău.

Ce cer: ambiție, perseverență, respect pentru curs, pentru mine și pentru ceilalți. Nu cer talent literar. Nu cred în talent, deși admit că există (foarte rar).

(E și posibilitatea de a-ți irosi timpul și banii fără a publica nimic, până la urmă. E un risc de care vreau să fii conștient. De asta cer „ambiție & perseverență”). 

Înscriere și adresă de contact: mihai.buzea@gmail.com