joi, 24 ianuarie 2013

România, putere nucleară? Programul Dunărea, 1978


Când eram în facultate, un profesor de-al meu, George Munteanu pe numele său de scenă, mi-a spus: ”Ehe, dacă mai trăia săracul Ceaușescu, făceam și noi bomba atomică...”. Și a oftat melancolic.

Am rămas mut, că-mi stimam profesorul și știam că fusese destul de anticomunist la vremea lui, nu vreun aparatcik. Am pus ciudata lui ieșire pe seama bătrâneții și am uitat de ea.

Anul trecut, pe munte, amicul Julius se confesează: ”Îți dai seama, bă, că azi eram o forță? Știu din sursă sigură că România avea un program nuclear secret ce ar fi trebuit să producă bomba atomică cel mai târziu în ’95, puiule!”. Nu l-am băgat în seamă, am considerat faza una din nenumăratele ”julisme” cu care sărmanul nostru amic ne distrează pe munte.

Iată însă că nu e tocmai așa: se pare că programul ”Dunărea”, de fabricare în România a unei arme atomice autohtone, era cât se poate de real. Bunînțeles, știind cum se lucra în comunism în țara asta, sunt absolut sigur că n-ar fi ieșit nimic; în fond, industria românească a încercat să producă și IAR 95 (avion supersonic de vânătoare), dar tot ce-a ieșit a fost un desen în culori pe o foaie de hârtie. Mă îndoiesc că inginerilor români le-ar fi ieșit bomba atomică!

Pe urmă... chiar dacă reușeau, ce făceau cu ea? În fond, Coreea de Nord și-a început programul nuclear în 1975, iar acum au bomba.

Și? Ce țară este acum mai prosperă și mai respectată în lume, România sau Coreea de Nord? Tu, de pildă: dintre acestea două, în care-ai vrea să trăiești?

2 comentarii:

Mihai Buzea spunea...

@ Cristina C: te-am bagat deja in blogroll. Sper ca n-am gresit.

Constantin Nica spunea...

Ca de obicei ai dreptate, nu sunt vreun paseist pe teme ceausiste dar e totusi un mic detaliu tehnic si palpabil: Iar 95-ul a fost facut pana la urma, in colaborare cu iugoslavii si cu motoare de la Rolls Royce iar acum zboara cu brio ca avion de antrenament.