Lumina vine de la Asfințit

Iosif Vulcan (n. 1841, Holod – d. 1907, Oradea) a fost un scriitor, ziarist, dramaturg și animator cultural, fondator și conducător al revistei Familia. Deși a rămas în memoria publică ca „descoperitorul lui Eminescu”, mai corect ar fi ca Vulcan să fie privit ca un „agent de transformare”; simplu spus, el a fost unul dintre cei ce-au lucrat pentru ca românii să devină. Dintr-o populație au devenit un popor, iar dintr-un popor o națiune – proces care continuă și-n prezent.

Meritele literare ale lui Iosif Vulcan sunt azi mult mai mici decât erau acum 150 de ani, când nu numai națiunea, ci și limba se aflau abia la începuturi. Ceea ce cititorii săi notau cu „Foarte Bine”, noi am califica „Suficient”; dar, dincolo de romane, nuvele și piese de teatru, din opera lui rămân reportajele de călătorie. Ele, singure, nu vor îmbătrâni niciodată, chiar dacă Europa călcată de Vulcan în lung și-n lat (de la Paris la Istanbul și înapoi) e cu totul alta decât era în 1867, iar limba română este și ea cu totul alta față de limba în care scria el. Citindu-le, am trăit două senzații opuse: pe de o parte, de prăpastie temporală; pe de alta, de familiaritate. Parcă eram doi elevi întorși din vacanță, care-și povestesc aventurile de peste vară!

Am înțeles adevărul, în cele din urmă: ca și noi, cei din 2022, Vulcan trăia într-o epocă a păcii. A fost pe deplin omul din La Belle Époque, desigur în varianta sa estică, nu mai puțin interesantă decât cea occidentală, dar infinit mai puțin cunoscută și discutată. El este, poate, cel mai ușor de înțeles dintre „oamenii vechi” ai panteonului cultural românesc, pentru că pur și simplu ne seamănă – după cum, de exemplu, Eminescu nu ne semăna deloc. Dacă ar fi să-l vând pe Vulcan, l-aș promova așa: „Luați-l. E ca o pereche veche de papuci”.