Darul lui Shen Nung

În legendele chinezești, primul care a notat efectele curative ale ciupercii Ganoderma a fost împăratul Shen Nung, unul dintre cei trei trei împărați mítici ai Chinei. Din păcate pentru iubitorii de legende, existența acestui împărat nu a putut fi demonstrată științific, așa că va trebui să ne mulțumim cu povestea: cândva, acum aproape 5000 de ani, cineva a scris o lucrare de medicină (de fapt, o farmacopee) în trei volume, în care descria plantele și efectul lor asupra sănătății. Primul volum se ocupa de plantele nevătămătoare, al căror efect e totdeauna benefic; al doilea volum se concentra asupra plantelor care pot fi folosite atât ca medicamente, cât și ca otrăvuri, în funcție de doză; iar ultimul volum descria otrăvurile vegetale.

Ganoderma figura în primul volum al acestei lucrări, apărută sub numele „Compendiul medical al Împăratului Fermier”... lucrare ce, din nenorocire, s-a pierdut. E futil să amintim că Împăratul Fermier era însuși Shen Nung, a cărui istoricitate s-a pierdut și ea între timp; după trecerea a cinci milenii, nici nu-i de mirare! Dar învățăturile lui Shen au fost păstrate, iar acum plantele recomandate de el fac parte din patrimoniul medical al umanității: rădăcina de ginseng, fructele de jujuba, ciuperca Ganoderma.

În natură, Ganoderma se întâlnește greu, din moment ce copacul pe care crește (arțarul) e destul de rar în Extremul Orient; din fericire, această ciupercă este ușor adaptabilă la cultivare, așa că producția contemporană de Ganoderma se realizează în ferme specializate, care o cultivă pe bușteni de arțar sau chiar pe lăzi cu rumeguș (Canada și Statele Unite au mari resurse forestiere de arțar). Nici cultivarea ciupercii, nici prepararea ei (sub formă de pulbere sau de tinctură) nu pun mari probleme în ziua de azi; în schimb, ceva a rămas fără răspuns clar: modul cum Ganoderma reacționează cu corpul omenesc, procesul prin care „își face treaba”. Pentru că, să ne amintim, nu e vorba de o plantă cu contraindicații ci dimpotrivă, ciuperca are efecte pozitive atât la oamenii sănătoși, cât și la cei bolnavi. Pentru persoanele în bună stare de funcționare, cura cu Ganoderma are ca rezultat păstrarea sănătății, printr-un fel de conservare a echilibrului biologic dintre corp și spirit – de aceea, numele chinezesc (Lingji) al plantei poate fi tradus și ca „Sămânța Longevității” sau „Planta Divină a Spiritului Nemuritor”.

Pentru cei suferinzi, însă, tratamentul cu Ganoderma poate avea efecte cu adevarat „miraculoase” – le putem numi așa din multe motive, unul dintre ele fiind faptul că efectele nu sunt încă înțelese de știință. De exemplu, nu se poate explica deocamdată de ce această ciupercă încetinește dezvoltarea celulelor canceroase, nici de ce sporește imunitatea organismului; nu se poate explica nici procesul prin care elasticizează vasele de sânge și micșorează presiunea arterială. Toate aceste consecințe ale tratamentului cu Ganoderma așteaptă să primească o explicație coerentă, acceptată de întreaga comunitate medicală; desigur, pentru cei care au nevoie de ea acum, Ganoderma nu-i o enigmă, ci un dar primit de la Împăratul Fermier.

Trist este faptul că medicina nu-i o știință „tare”, adică nu e matematică și nici măcar aritmetică, să știi sigur că, orice-ar fi, doi și cu trei fac cinci. În medicină nu-i așa. Taică-meu a aflat în octombrie 2013 că are glioblastom și a murit în ianuarie 2014, deși s-a-ndopat cu Ganoderma până în noiembrie și s-a lăsat supus unei operații pe creier în decembrie. Când l-am dus la groapă mi-a venit în minte proverbul chinezesc: „Să te apuci să tratezi o boală când este gata instalată este ca și cum te apuci să sapi o fântână când ți se face sete”.

Țara care nu există

De când cu rocamboladele lui Kim Jong-Un, am vrut și eu să aflu mai multe despre ce se-ntâmplă pe-acolo, că în știrile din presă nu pot să am nicio încredere (și pe bună dreptate!). Am început, deci, cu începutul, adică cu numele, și am căutat ce înseamnă „Coreea”; așa cum se întamplă de prea multe ori pe lumea asta, căutarea a dat următorul rezultat: Coreea nu exista. Nici ca țară, nici ca nume, ci doar ca denumire geografică („peninsula Coreea”). Ca țară, nu, pentru că e vorba de două țări care nu se recunosc reciproc; ca nume, nici atât, pentru că, în limba lor, coreenii nu-și spun „coreeni” (așa cum noi nu ne spunem „valahi”, cum ungurii nu-și spun „unguri”, cum nemții nu-și spun „nemți” și cum finlandezii nu-și spun „finlandezi”, spre pildă); iar țării (oricare dintre cele două), ei nu-i spun „Coreea”, ci (în limba lor) „Pământul Dimineților Liniștite”, ceea ce, trebuie să admitem, este foarte frumos. Toate astea sunt interesante. Totuși, ce-i cu „Coreea”?  

Se pare că povestea e mai mult încurcată decât descurcată, și iată de ce. Acum mult timp, cam pe vremea când bietul Burebista tocmai se răcea în groapă, în partea de nord a peninsulei au început niște războaie civile de mai mare dragul, ceva di granda, la scară tipic asiatică (pornite cu ajutor militar chinez). Rezultatul războaielor a fost un proces de unificare, probabil derulat cu forța și nu cu vorba bună, în urma căruia s-a născut un stat militarist pe nume Goguryeo. Nu vă lăsați fraieriți de aparenta penibilitate a numelui, că el sună așa doar pentru niște timpane românești (Gogu-ryeo! De ce nu „Sile-san”?!); în realitate, era un construct statal perfect logic, privit la scara istoriei. Adică un regim centralizat, a cărui prioritate era armata, și care juca la două capete, cu mai mult sau mai puțin succes: pe de o parte, se străduia să trateze de la egal la egal cu imperiul chinez, aflat la vest, iar pe de altă parte, ducea o politică agresivă față de micile state axate pe meșteșuguri și comerț, aflate în sudul peninsulei (s-au păstrat numele a trei dintre ele: Silla, Baekje, Gaya). E discutabil cât de performant a fost Goguryeo și cât de echilibrat a fost jocul „la două capete”, dar trebuie spus că statul a durat cam 700 de ani, măcar că Jumong, întemeietorul, n-a trăit nici 40. Pentru comparație, statul întemeiat de Burebista a rezistat cam 200 de ani, chit că Burebista a trăit ceva mai mult decât Jumong, iar imperiul roman nu era un vecin mai puțin dificil decât imperiul chinez.  

Dar mai e ceva: numele! Pentru că „Goguryeo” a fost o sursă de legitimare pentru un alt stat din peninsulă, care și-a luat prin secolul X numele de „Goryeo”, în cinstea ilustrului predecesor, și căruia negustorii persani i-au spus „Koryo”, așa cum a ajuns să fie cunoscut și în Europa (via Marco Polo, desigur!).  

Acuma, sigur, e frumos că din străvechiul Goguryeo a ieșit modernul „Coreea”, care nu sună deloc rău, trebuie să recunoaștem. Partea mai puțin frumoasă, am putea spune chiar urâtă, e că din teoria politică a lui Jumong a ieșit actuala linie politică a lui Kim Jong-Un, care se crede de-o seamă cu China și face pe cocoșul față de vecinii „meșteșugari și comercianți” din sud.  

Și tot din coapsa lui Jumong a mai ieșit o linie politică, pe care o vedem la treabă din 2014 încoace. Un Kim mai bătrân se crede de-o seamă cu China (cu care se învecinează la est) și face pe cocoșul față de vecinii „meșteșugari și comercianți” de la vest. Ambilor le merge bine, deocamdată.  

Mă tot întreb cât de liniștite sunt diminețile din Țara Dimineților Liniștite, cu unul ca Kim dincolo de gard? Și mă mai întreb: cum de-am crezut noi că diminețile noastre vor fi liniștite ever and ever after, când știam prea bine ce fel de Kim aveam și noi în pragul casei?  

Dar a venit dimineața de 24 februarie 2022. Și ne-am lămurit pentru o generație cum e cu iluzia dimineților liniștite.  

Azi e 29 martie. Aici au înflorit kanzanii, iar diminețile sunt liniștite. Pentru cât timp încă?