Darul lui Shen Nung

În legendele chinezești, primul care a notat efectele curative ale ciupercii Ganoderma a fost împăratul Shen Nung, unul dintre cei trei trei împărați mítici ai Chinei. Din păcate pentru iubitorii de legende, existența acestui împărat nu a putut fi demonstrată științific, așa că va trebui să ne mulțumim cu povestea: cândva, acum aproape 5000 de ani, cineva a scris o lucrare de medicină (de fapt, o farmacopee) în trei volume, în care descria plantele și efectul lor asupra sănătății. Primul volum se ocupa de plantele nevătămătoare, al căror efect e totdeauna benefic; al doilea volum se concentra asupra plantelor care pot fi folosite atât ca medicamente, cât și ca otrăvuri, în funcție de doză; iar ultimul volum descria otrăvurile vegetale.

Ganoderma figura în primul volum al acestei lucrări, apărută sub numele „Compendiul medical al Împăratului Fermier”... lucrare ce, din nenorocire, s-a pierdut. E futil să amintim că Împăratul Fermier era însuși Shen Nung, a cărui istoricitate s-a pierdut și ea între timp; după trecerea a cinci milenii, nici nu-i de mirare! Dar învățăturile lui Shen au fost păstrate, iar acum plantele recomandate de el fac parte din patrimoniul medical al umanității: rădăcina de ginseng, fructele de jujuba, ciuperca Ganoderma.

În natură, Ganoderma se întâlnește greu, din moment ce copacul pe care crește (arțarul) e destul de rar în Extremul Orient; din fericire, această ciupercă este ușor adaptabilă la cultivare, așa că producția contemporană de Ganoderma se realizează în ferme specializate, care o cultivă pe bușteni de arțar sau chiar pe lăzi cu rumeguș (Canada și Statele Unite au mari resurse forestiere de arțar). Nici cultivarea ciupercii, nici prepararea ei (sub formă de pulbere sau de tinctură) nu pun mari probleme în ziua de azi; în schimb, ceva a rămas fără răspuns clar: modul cum Ganoderma reacționează cu corpul omenesc, procesul prin care „își face treaba”. Pentru că, să ne amintim, nu e vorba de o plantă cu contraindicații ci dimpotrivă, ciuperca are efecte pozitive atât la oamenii sănătoși, cât și la cei bolnavi. Pentru persoanele în bună stare de funcționare, cura cu Ganoderma are ca rezultat păstrarea sănătății, printr-un fel de conservare a echilibrului biologic dintre corp și spirit – de aceea, numele chinezesc (Lingji) al plantei poate fi tradus și ca „Sămânța Longevității” sau „Planta Divină a Spiritului Nemuritor”.

Pentru cei suferinzi, însă, tratamentul cu Ganoderma poate avea efecte cu adevarat „miraculoase” – le putem numi așa din multe motive, unul dintre ele fiind faptul că efectele nu sunt încă înțelese de știință. De exemplu, nu se poate explica deocamdată de ce această ciupercă încetinește dezvoltarea celulelor canceroase, nici de ce sporește imunitatea organismului; nu se poate explica nici procesul prin care elasticizează vasele de sânge și micșorează presiunea arterială. Toate aceste consecințe ale tratamentului cu Ganoderma așteaptă să primească o explicație coerentă, acceptată de întreaga comunitate medicală; desigur, pentru cei care au nevoie de ea acum, Ganoderma nu-i o enigmă, ci un dar primit de la Împăratul Fermier.

Trist este faptul că medicina nu-i o știință „tare”, adică nu e matematică și nici măcar aritmetică, să știi sigur că, orice-ar fi, doi și cu trei fac cinci. În medicină nu-i așa. Taică-meu a aflat în octombrie 2013 că are glioblastom și a murit în ianuarie 2014, deși s-a-ndopat cu Ganoderma până în noiembrie și s-a lăsat supus unei operații pe creier în decembrie. Când l-am dus la groapă mi-a venit în minte proverbul chinezesc: „Să te apuci să tratezi o boală când este gata instalată este ca și cum te apuci să sapi o fântână când ți se face sete”.