Prietenul domnisoarei Mara a fost iarasi (a cata oara…?!) deosebit de obrasnic cu mine. (Ar trebui sa scriu “cu insusi mine”?! Ma mai gandesc). Desi l-am iertat si de data asta (a cata oara…?!), mi-am amintit de promisiunea facuta prietenei sale (sus-pomenita Mara) de a-i corecta postul cu eschimosii (postul il gasiti voi pe blogul ei, prin arhiva pe undeva).
Despre e vorba: inainte de net, romanii aveau la dispozitie trei surse principale de informatii despre eschimosii astia:
1. Povestea “Lukannon” din “A doua carte a junglei”, de Ruyard Kipling;
2. Romanul “Vraja marelui nord”, de Jean Leroy-Guyo;
3. Cartulia etnografica “Eschimosii”, de Aurel Lecca.
Asta era tot. Sau, cel putin, astea erau cele mai comune surse de informare in romana. Din toate reiesea cam aceeasi poza: popor stravechi, misterios, traditii si limba extraordinar de unitare, traitor in cel mai dur mediu de pe planeta; dar mai ales, un popor extrem de pasnic, non-violent, ce nu are nici cuvant si nici concept pentru “razboi”; sunt foarte buni cu copiii; nu cunosc banii, lacomia, furtul, minciuna, adulterul. Niste ingeri, ce sa mai vorbim.
Bun. Unde-i beleaua? Pai beleaua sta in faptul ca Mara a scris un post pe blog in anul 2009, folosind informatii din anii ’70 – ’80! Intre timp domnii eschimosi (care isi zic “inuiti”, aici a spus Mara bine) au fost studiati pe toate partile, si uite cum stau lucrurile cu ei (acum, la zi; maine, cine stie ce descopera savantii, de-o sa ne crucim si mai abitir!):
1. Eschimosii nu sunt un popor stravechi, au intre 800 si 1200 de ani de locuire pe “pamanturile” lor (din Alaska pana-n Groenlanda).
2. Vechii locuitori (cultura Dorset) au fost exterminati de eschimosi, pe masura ce acestia (eschimosii) inaintau de la vest spre est.
3. Eschimosii nu au razboaie intre ei in mod obisnuit, pentru ca sunt foarte departe unii de altii; cand mediul natural suporta o concentratie mai mare de oameni (in delta fluviului Mackenzie, de exemplu) fac razboaie intre triburi, cu aceeasi cruzime ca si indienii (adica invinsii sunt omorati toti, inclusiv femeile si copiii).
4. La un anume trib (Konigas, din arhipelagul Kodiak, undeva in sudul Alaskai) exista un obicei de-o-se-bit de interesant, care spune multe; dar pentru a nu fi suspectat de pornografie, il iau direct cu copy/paste, savurati-l va rog:
“The most repugnant of all their practices is that of male concubinage. A Kodiak mother will select her handsomest and most promising boy, and dress and rear him as a girl, teaching him only domestic duties, keeping him at women's work, associating him with women and girls, in order to render his effeminacy complete. Arriving at the age of ten or fifteen years, he is married to some wealthy man who regards such a companion as a great acquisition. These male concubines are called Achnutschik or Schopans. The objects of unnatural affection have their beards carefully plucked out as soon as the face-hair begins to grow, and their chins are tattooed like those of the women”.
Astia-s oamenii, ce sa mai vorbim. Peste tot sunt la fel, iar “bunii” eschimosi nu sunt nici o exceptie: densitatea lor demografica e atat de mica, incat tind sa fie mai putin rai decat altii. Dar cand densitatea creste – s-a terminat jmekeria!
*Daca chiar vreti sa aflati despre un popor cu adevarat enigmatic, despre care deocamdata nu se stie (aproape) nimic, bagati “Dorset culture” si dati o cautare. Aia da stiinta de frontiera!
