In umbra Europei

Vad ca e la moda sa citezi din ultima carte a lui Kaplan, In Europe's Shadow, tradusa in romana de Constantin Ardeleanu si Oana Celia Gheorghiu, la editura Humanitas, (ISBN 978-973-50-5148-8). Asa c-o sa citez si eu, ce, adica io-s mai prost... ?!

"Eroilor Aerului erau cuvintele inscrise pe monumentul din Piata Aviatorilor, ridicat in 1935 in memoria pilotilor si a altor pionieri ai aerului din Primul Razboi Mondial. Am prins imediat sensul cuvintelor, facand legatura cu Simfonia a Treia de Beethoven, Eroica. Stiam din ghidurile de calatorie ca romana este o limba latina. 

Dar cuvintele de pe monument m-au facut sa constientizez asta din plin, la fel cum locurile complet cenusii si glaciale si strazile aproape goale mi-au dat senzatia ca ma aflam intr-o lume care nu era asociata de obicei cu latinitatea. 

(E adevarat ca o geografie aparte oferise limbii romane elemente de slava, maghiara, turca, greaca si rromani, pe langa substratul sau tracic - insa baza latina ramane predominanta.)
Dupa Piata Romana, pe bulevardul Gheorghe Magheru am vazut cozile la paine si carburant. Linistea strazii era coplesitoare cand am coborat din autobuz, cu rucsacul in spate, pe strada Academiei. Orasul fusese redus la un vast ecou. Pe strazi erau putine masini, iar oamenii erau acoperiti de aceleasi paltoane amorfe si caciuli de blana ce evocau un exil intern undeva in stepa rasariteana. Trecatorii aveau in maini sacose ieftine de rafie si asteptau sa cumpere paine. Le-am privit fetele: nervoase, timide, stangace, calculate, indurerate, ca si cum s-ar fi luptat sa previna urmatoarea catastrofa. Erau asa de palizi, ca pareau sa nu fi vazut vreodata lumina soarelui.

Era inceputul unuia dintre cele mai sinistre decenii din istoria romanilor, chiar daca represiunea politica fusese mai sufocanta in anii '50, cand comunistii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej au ingenuncheat complet o populatie care se opunea ideologiei oficiale. Un distins istoric britanic avea sa scrie mai tarziu ca in anii '80 romanii fusesera redusi ''la o stare animalica, preocupati fiind doar de problemele supravietuirii de la o zi la alta".

Situatia s-a deteriorat treptat, cu penurii de alimente, carburant, apa si electricitate mai mari decat cele din timpul Primului Razboi Mondial. La sfarsitul anului 1982 circula un zvon cum ca painea era tinuta in brutarii vreme de 24 de ore inainte sa fie scoasa la vanzare, ca sa se usuce si oamenii sa cumpere mai putin. O gluma din acea perioada spunea: "Daca ne-ar invada rusii, am manca si noi ca cehii si-am avea pasapoarte ca ungurii." Pe la mijlocul deceniului, autobuzele nu mai mergeau cu motorina, ci foloseau un combustibil mai ieftin si mai periculos - gazul metan, tinut in rezervoare pe acoperis. 

Alesesem hotelul Muntenia de pe strada Academiei, pomenit intr-un ghid de prezentare al orasului: era in centru si costa destul de putin, mai putin de 25 de dolari pe noapte. Despre camera imi amintesc doar ca era intunecata si avea un singur bec chior, cu toaleta si dusul comune la celalalt capat al unui hol lung si rece. Am deschis televizorul alb-negru: discursuri ale liderului si un telefon cu un cablu oxidat ce trecea prin centrala hotelului. In aceste imprejurari triste, am simtit ca ma desprind de fosta mea viata." (paginile 39 - 41).

"Apoi am inceput sa ma separ de breasla jurnalistica, adica sa caut informatii in locuri mai obscure. De exemplu, in timpul altei calatorii la Bucuresti, in 1984, Latham mi-a spus neoficial ca Ceausescu distrugea parti insemnate ale capitalei punand trupele Securitatii sa darame cartiere intregi, cu tot cu biserici ortodoxe, manastiri, sinagogi evreiesti si case de secol XIX: zece mii de imobile in total, multe cu spatiu verde. Locuitorilor li se dadeau cateva ore pentru a-si lua lucrurile inainte sa fie plasat explozibilul. Zona exploziilor, unde urmau sa se construiasca un centru civic in stilul stalinist auster si blocuri de locuinte, era numita "Ceaushima" de catre romanii suficient de curajosi pentru a vorbi cu diplomatii straini. Latham, care vazuse planurile pentru noile cladiri de partid si bulevardele pentru defilari, compara aceasta intreprindere colosala cu ceea ce "Albert Speer ar fi putut face pentru Adolf Hitler daca Reichul de 1000 de ani ar fi devenit realitate". Cand am discutat subiectul intr-un articol de revista cateva luni mai tarziu, am devenit persona non grata in Romania timp de cinci ani, pana la caderea lui Ceausescu". (pagina 43)

"Odata chiar l-am vazut pe dictator de aproape, la un congres al PCR. Se urcase la tribuna, si cei 4000 de tovarasi prezenti s-au ridicat in picioare scandand puternic "Cea-u-ses-cu, Cea-u-ses-cu..." Tiranul, cu barbia usor ridicata, a privit impasibil timp de trei minute, cu sotia sa, Elena, langa el. Apoi si-a ridicat putin mana intr-un gest ce amintea vag de salutul lui Hitler, la vederea caruia sala a tacut instantaneu. 

Stand sub portretul sau imens, s-a lansat intr-un discurs intrerupt de cinci ori de cateva minute de aplauze si scandari de "Cea-u-ses-cu, Cea-u-ses-cu", pe care le oprea cu un gest al mainii. A vorbit timp de 90 de minute despre teoria si ideologia socialista. Figurile din sala au avut tot timpul un aer ingrozit. Nimeni nu indraznea sa se opreasca din aplauze si din scandari pana ce dictatorul nu-si ridica bratul". (pagina 45)

Autorul descrie aici ce-a vazut in a doua lui calatorie in Romania, in 1981. Kaplan a mai vizitat Romania in 1973, 1984, 1990, 1998, 2013 si 2014. 

Operation "Decisive Storm"

Miercuri, 25 martie 2015, o coalitie condusa de Arabia Saudita a lansat operatiunea "Decisive Storm" impotriva Yemenului. De precizat: operatiunea s-a limitat deocamdata la atacuri aer-sol (in urma carora a fost distrusa intreaga aviatie yemenita), iar motivatia operatiunii este victoria factiunii siite in razboiul civil din Yemen, (care a inceput in 1994, dar a fost precedat de o alta serie de razboaie interne, datand inca din 1934). Scriind eu cele de mai sus, nu vin cu nimic nou, toate astea se pot afla din cateva clickuri. Iata insa ce scrie Robert Kaplan, in cartea lui publicata in 2012 (adica acum 3 ani!), "The Revenge of Geography. What the Map Tells Us About Coming Conflicts and the Battle Against Fate":

"Principalul pericol pentru Arabia Saudita [...] este Yemenul. Desi suprafata Yemenului este abia un sfert din cea saudita, populatia sa este aproape la fel de mare ca a vecinului mult mai intins, asa incat nucleul geografic cel mai important al peninsulei Arabice se afla in coltul sud-vestic muntos al acesteia, unde vaste platouri de bazalt, [...] cuprind o retea de oaze dens locuite inca din Antichitate. Turcii otomani si britanicii nu au reusit practic niciodata sa-si impuna controlul asupra Yemenului. La fel ca Nepalul si Afganistanul, nici Yemenul, fiindca nu a fost niciodata colonizat, nu si-a edificat niste institutii birocratice puternice. Cand am calatorit in zona de granita dintre Yemen si Arabia Saudita, acum cativa ani, am vazut o multime de camionete burdusite cu tineri inarmati, loiali cate unui seic, cu toate ca prezenta fortelor guvernamentale nu era nici ea deloc neglijabila. Estimarile in privinta numarului de arme de foc existente in interiorul granitelor yemenite urca pana la 80 de milioane - adica, in medie, cate trei pentru fiecare locuitor. N-o sa uit niciodata ce mi-a spus un expert american in capitala yemenita Sana'a: "In Yemen traiesc douazeci si ceva de milioane de oameni agresivi, cu mintea numai la comert si bine inarmati, cu totii extrem de muncitori in comparatie cu vecinii lor sauditi. Ei sunt viitorul si-i ingrozesc pana in maduva oaselor pe oficialii de la Riad" (capitala Arabiei Saudite - nota mea). 

Ce importanta au toate astea? Pai, au. E un exemplu al faptului ca geopolitica poate prevedea viitorul (in termenii actiunilor umane, desigur). Cu alte cuvinte, cineva care se pricepe va identifica o zona de conflict precum si eventuala izbucnire a conflictului, precum si actorii politici angajati. Or, conflictele "calde" influenteaza mult mai clar evolutiile bursiere decat cele "reci". Concret: pretul petrolului si cursul de schimb al rialului saudit au variat mult mai mult de miercuri incoace decat variasera pana miercuri. Variatiile inseamna ca se pot pierde si castiga bani grei cu derivativele de pe burse, pentru ca astea-s instrumentele financiare cele mai sensibile la socuri. 

Concluzia mea personala: omul poate trai fericit si daca habar n-are ce se-ntampla pe lume. Cu conditia sa n-aiba nici bani, nici dorinta de a-i castiga (sau de a nu-i pierde, dar asta e o contradictie in termeni: cum sa doresc sa nu pierd banii pe care nu-i am?!). Dar pentru cei care vor sa aiba mai mult, informatia globala nu e un lux, e o necesitate. 

E adevarat ca, traditional vorbind, romanii nu prea se potrivesc profilului (e cam rusine sa vrei sa ai mai mult, e cam moft sa vrei sa stii ce fac turbatii din Yemen... ce treaba-avem noi cu ei?!). Din pacate, cum sa ma exprim eu ca sa nu jignesc pe nimeni... viitorul nu apartine traditiei, ci inovatiei. Nu zic ca nu-i bine sa citeasca copiii povesti de Ispirescu sau de Creanga, dar n-ar fi rau ca parintii lor sa citeasca Nicholas Taleb sau Robert Kaplan.

Pentru ca altfel o sa ramana mai prosti decat proprii lor copii.