"Sunt nascut de ziua mea", zice Pavel Stratan. Ce coincidenta: si eu la fel! Incredibil, neh?
Ei bine, odata nascut, a trebuit sa si traiesc, iar odata pe an sa-mi amintesc de aceasta zi si s-o sarbatoresc (desi, zau, nu stiu de ce!). O sarbatoresc si eu cum pot: comunistii sarbatoreau prin munca, eu sarbatoresc prin bere (fiecare dupa facultati). Sarbatorind alaturi de cativa prieteni, m-am pomenit cu niste cadouri, unele serioase (cagula, goretex, geanta de acte), altele utile (vin rosu), altele pe concept (carti). Printre aceste carti, atent alese special pentru mine ("Valoarea sufletului", de Ilie Cleopa, "Parintele Arsenie Papacioc", de Benedict Stancu, "Despre pacatul injuraturilor" si "Fugiti de sarpele betiei", de Nicodim Mandita), se numara si opul "Dacia Preistorica" de Nicolae Densusianu. Despre aceasta scriu azi.
Nu pretind ca sunt vreun calm. Nici vorba. Ca fire sunt mai degraba isteric, nevricos, repezit in decizii, judecati si exprimare - degraba supus erorii, deci. De prea putine ori am reusit sa "stau stramb si sa cuget drept", cum se spune. Rasfoind aceasta carte, insa, m-am depasit pe mine insumi in materie de furie necontrolata si de "facut spume". Deosebirea e ca de data asta sunt absolut sigur ca nu gresesc!
Despre ce este vorba? Nicolae Densusianu, un om cinstit dar un patriot exaltat si lipsit de simtul masurii, a scris un manuscris pe care mostenitorii l-au publicat in 1913 (dupa moartea lui! Are deci circumstante atenuante), sub numele Dacia Preistorica. Cartea nu a fost luata in serios in epoca, dar a fost "redescoperita" de trei ori: o data de legionari, in ultimii ani interbelici; o data de national-comunisti, in ultimii 15 ani ai regimului Ceausescu; si a treia oara incepand cu anii 1999-2000, de national-securistii grupati in jurul lui Iosif Constatin Dragan.
Ce scrie Densusianu in cartea lui? Pur si simplu, el adapteaza pentru uzul romanilor o miscare de idei care a inceput in Europa de Vest in secolele 17 si 18 (unde a culminat in Suedia!), si a ajuns in Europa de Est in secolul 19, unde a culminat in Ungaria. Ca brav transilvanean, Densusianu a vrut sa-i combata pe unguri cu propriile lor arme, si asa s-a nascut Dacia Preistorica.
Ce era aceasta "miscare de idei"? Ei bine, vest-europenii se simteau complexati de faptul ca istoria Europei se facuse timp de milenii "in afara lor" (adica in Grecia si in Imperiul Roman) si au puricat textele preclasice grecesti pana au gasit referiri (Pindar, Homer, Hesiod, Strabon, etc) la o tara numita "Hiperboreea", unde oamenii sunt inalti, intelepti, sanatosi, fericiti si traiesc o mie de ani. Bun, a inceput cursa! Pe rand, englezii, danezii, rusii, germanii, polonezii si suedezii au sustinut ca de fapt Hiperboreea era propria lor tara (care nici nu exista la vremea aia, dar ce conteaza!). Argumentele lor erau pur infantile, dar extrem de pasionale. Singurul care a avut bun-simt in chestiunea asta a fost Nietzsche, saracul: "E adevarat, suntem hiperborei. Suntem la mama dracului". Voia sa spuna ca ei (germanii) n-au avut nici o legatura cu marea inflorire greaca, baza civilizatiei europene. Vocea ratiunii, dar cine s-o asculte!
Dupa ce le-a trecut vesticilor, mingea a fost preluata de unguri. Astia au marit miza: Hiperboreea e de fapt Siberia, de unde au venit ei! Ce sa mai zici?!
Densusianu al nostru a preluat si el de la unguri, venind cu o contributie proprie: Hiperboreea e de fapt Dacia, dar numele poporului care o locuia nu e "hiperborei", ci pelasgi! Asta da, gaselnita. In textele preclasice grecesti exista referiri la pelasgi, ca fiind poporul ce locuia in Grecia inainte de venirea grecilor. Ca "pelasgoi" inseamna "poporul marii" (cea mai probabila traducere) nu l-a deranjat pe Densusianu: el a potrivit cele doua "piese" si i-a iesit socoteala: grecii preclasici vorbesc de un popor stravechi (pelasgii), dar nu precizeaza unde locuia acest popor; pe de alta parte, ei vorbesc de o tara de la nord (Hiperboreea), unde oamenii sunt asa si pe dincolo, dar nu spun cum ii cheama; ergo, pelasgii erau din Hiperboreea, iar Hiperboreea era Dacia, la nord de greci! q.e.d.
Asta e esenta "stiintifica" a cartii. Dupa o insiruire de "dovezi" care ar face si curcile sa moara de ras, urmeaza "istoria imperiului pelasg" care e evident inspirat din imperiul efemer al lui Alexandru, cu mica diferenta ca singurele "probe" oferite de autor sunt "basmele populare romanesti", sau mai exact interpretarea lor de catre Densusianu personal. Irefutabil!
O alta isprava a pelasgilor e ca o parte au intemeiat Roma (unde s-au corupt), altii au ramas pe loc, puri (dacii). Nu mai continui ca iar ma enervez. Oricum, cartea e imensa, peste 1100 de pagini, dar sursele sunt reduse (cam tot ce se stia in anii 1900 despre istorie, totul trecut prin "filtrul" convingerii autorului). Bref, protocronism pur, intr-una din cele mai naive forme.
Cum de mai are priza? Sau mai exact spus: de ce la romani inca mai are priza asa ceva, in timp ce alte popoare europene au abandonat demult astfel de copilarii? De ce suntem iar in urma ungurilor in plan intelectual, desi le-am luat-o inainte in plan economic?!
N-am un raspuns clar, dar cred intarzierea noastra datoreaza enorm regimului Ceausescu. Si ca factor be mic, vremurilor de relativa prosperitate: observati ca teoriile abracadabrante despre propria istorie (Dacia Preistorica, exemplul viu) tind sa revina cand romanii o duc ceva mai bine. E ca si cum ar vrea sa spuna, subconstient, "consum mai mult, pentru ca merit! Uite cine sunt eu, sunt Intemeietorul nerecunoscut a toata Europa!".
Eu cred ca trei lucruri spune succesul cartii Dacia Preistorica:
- complex de inferioritate (1)
- lasitate (2)
- lene (3)
1: toate popoarele trec printr-o faza de complex de inferioritate, la un moment dat. Daca au succes, acest complex devine de superioritate (cazul americanilor fata de englezi sau francezi). Daca nu, devine ura (cazul rusilor fata de europeni). Noi trecem acum prin prima faza. Mai ramane s-avem si succes!
2: matusa mea, care are 2 clase primare (si alea "facute cu mielul"!) este o mare adoratoare a lui Iliescu, cu replica (neschimbata de 20 de ani): "Om cu doua facultati! Vorbeste trei limbi straine". Orice argument ii aduc e respins cu ajutorul unei comparatii: "Tu cate facultati ai? Tu vorbesti trei limbi straine?". Evident, pierd de fiecare data. La fel, un roman se ascunde in spatele lui Densusianu: "Stia greaca si latina! Si germana si franceza! Cum sa n-am incredere in el, cand tu, care-l contrazici, nu poti spune decat Moa jio sui la revolusion rumen, done moa sanc franc...?!". Sa te ascunzi in spatele autoritatii maestrului e una dintre cele mai vechi forme de lasitate intelectuala - o descopera acum si romanii.
3: de ce sa citesc eu ceea ce nu-mi convine, cand pot sa aud de la televizor ceea ce-mi convine? Daca la televizor apare un "profesor universitar" si zice "Noi nu suntem urmasii Romei!", de ce sa ma deranjez eu sa verific, cand de fapt mie-mi convine?!
Mda. Acum, intrebarea mea este: ce fac cu cartoiul? O data ca n-am loc in biblioteca, si doi, chiar daca as avea, nu ma compromit total tinand asa ceva printre cartile mele...?! Pai, zi ca-mi intra un intelectual in casa!
Bine ca mai am vinul ala. Il bag pe intelectual in bucatarie si-l indop cu vin, care e de belea, sa nu-mi fie de deochi!
Asta e esenta "stiintifica" a cartii. Dupa o insiruire de "dovezi" care ar face si curcile sa moara de ras, urmeaza "istoria imperiului pelasg" care e evident inspirat din imperiul efemer al lui Alexandru, cu mica diferenta ca singurele "probe" oferite de autor sunt "basmele populare romanesti", sau mai exact interpretarea lor de catre Densusianu personal. Irefutabil!
O alta isprava a pelasgilor e ca o parte au intemeiat Roma (unde s-au corupt), altii au ramas pe loc, puri (dacii). Nu mai continui ca iar ma enervez. Oricum, cartea e imensa, peste 1100 de pagini, dar sursele sunt reduse (cam tot ce se stia in anii 1900 despre istorie, totul trecut prin "filtrul" convingerii autorului). Bref, protocronism pur, intr-una din cele mai naive forme.
Cum de mai are priza? Sau mai exact spus: de ce la romani inca mai are priza asa ceva, in timp ce alte popoare europene au abandonat demult astfel de copilarii? De ce suntem iar in urma ungurilor in plan intelectual, desi le-am luat-o inainte in plan economic?!
N-am un raspuns clar, dar cred intarzierea noastra datoreaza enorm regimului Ceausescu. Si ca factor be mic, vremurilor de relativa prosperitate: observati ca teoriile abracadabrante despre propria istorie (Dacia Preistorica, exemplul viu) tind sa revina cand romanii o duc ceva mai bine. E ca si cum ar vrea sa spuna, subconstient, "consum mai mult, pentru ca merit! Uite cine sunt eu, sunt Intemeietorul nerecunoscut a toata Europa!".
Eu cred ca trei lucruri spune succesul cartii Dacia Preistorica:
- complex de inferioritate (1)
- lasitate (2)
- lene (3)
1: toate popoarele trec printr-o faza de complex de inferioritate, la un moment dat. Daca au succes, acest complex devine de superioritate (cazul americanilor fata de englezi sau francezi). Daca nu, devine ura (cazul rusilor fata de europeni). Noi trecem acum prin prima faza. Mai ramane s-avem si succes!
2: matusa mea, care are 2 clase primare (si alea "facute cu mielul"!) este o mare adoratoare a lui Iliescu, cu replica (neschimbata de 20 de ani): "Om cu doua facultati! Vorbeste trei limbi straine". Orice argument ii aduc e respins cu ajutorul unei comparatii: "Tu cate facultati ai? Tu vorbesti trei limbi straine?". Evident, pierd de fiecare data. La fel, un roman se ascunde in spatele lui Densusianu: "Stia greaca si latina! Si germana si franceza! Cum sa n-am incredere in el, cand tu, care-l contrazici, nu poti spune decat Moa jio sui la revolusion rumen, done moa sanc franc...?!". Sa te ascunzi in spatele autoritatii maestrului e una dintre cele mai vechi forme de lasitate intelectuala - o descopera acum si romanii.
3: de ce sa citesc eu ceea ce nu-mi convine, cand pot sa aud de la televizor ceea ce-mi convine? Daca la televizor apare un "profesor universitar" si zice "Noi nu suntem urmasii Romei!", de ce sa ma deranjez eu sa verific, cand de fapt mie-mi convine?!
Mda. Acum, intrebarea mea este: ce fac cu cartoiul? O data ca n-am loc in biblioteca, si doi, chiar daca as avea, nu ma compromit total tinand asa ceva printre cartile mele...?! Pai, zi ca-mi intra un intelectual in casa!
Bine ca mai am vinul ala. Il bag pe intelectual in bucatarie si-l indop cu vin, care e de belea, sa nu-mi fie de deochi!
