Revelatie: distractie de fitze vs distractie de nashpa (I)

Frati romani, am invins. In sfarsit, dupa atata asteptare, rugaciunile mi-au fost ascultate: am avut o revelatie. Doamne, multumescu-ti. Vezi ca poti?
N-am sa incep cu revelatia propriu-zisa, ca atunci n-o sa mai cititi restul. Am sa incep cu teoria chibritului, iar la revelatie ajungem noi, incet-incet, ca nu e nici o graba!
Oricum, ceva detalii despre ora si loc trebuie sa va dau, ca altfel nu aveti de gand sa ma credeti – or, nu asta e ideea! O revelatie am si eu, si p-aia sa mi-o c^rcotiti?! Ergo, s-a intamplat pe data de 28 iunie, anno domini 2008, in prima parte a dupa-amiezii (sa zicem, intre orele 14 si 15, peme). Locul este “Vagauna lui Julius”, undeva sub curmatura Moldoveanului, intre varfurile Galbena si Rosu, din muntii Fagaras (a doua zi, Spania batea Germania in finala, iar culorile bicolorului spaniol sunt galben si rosu, dar asta e pura coincidenta). Vremea era scarboasa, ploaie rece ca gheata, ceata, vant; o ticalosie. Senzatiile fiziologice pe care le simteam erau: foame si chiloti uzi (de la ploaie, nu fiti idioti!). Pozitia in care ma aflam era “ciuci” (adica pe vine). Companioni imi erau Dan, Adi si Iuliu, care pot confirma. Nu e foarte clar ce anume ar putea ei confirma, ca eu n-am fost prost sa-mi impart revelatia cu ei (frate, frate, da’ branza-i cu bani!), iar revelatia in sine a fost una discreta (adica fara cor de ingeri, voce tunatoare din ceruri – daca nu socotim tunetele ploii, buninteles – tufis care arde fara sa se consume, Fecioara cu trei secrete, magarita care sa ma certe, etc), in mod clar adresata mie, nu la betivanii aia. Cine crede ca revelatiile sunt asa, hai sa dam revelatii la tot cartierul, sa se mai gandeasca: eu de 30 de ani o astept p-a mea. Era si pacat ca Cineva s-o fi trimis asa, netargetata!
Bun. Revelatia in sine s-a referit la un “criteriu de diferentiere”. Cautam de multa vreme criteriul asta, si nu-l gaseam: e, uite ca acum mi-a fost trimis de-a gata… !
Totul a inceput acum cativa ani, cand eu am sustinut (in mod eronat, admit), cum ca “Volvo e masina de fitze”. Am provocat rasete copioase, iar o domnisoara mi-a explicat printre lacrimi (de ras) ca fara un criteriu cu aplicabilitate generala, n-o sa diferentiez niciodata “fitzele” de “non-fitze”. Am intrebat cu inocenta “Da’ eu ce sunt, fitze sau non-fitze?”, la care oamenii erau sa moara de ras, la modul propriu (se sufocau). Aceeasi domnisoara a reusit sa articuleze “Non!” si a fugit in baie, sa se indestuleze de ras. M-am simtit vexat, pentru ca nu intentionasem sa spun vreo gluma, si orisicum, incerc sa-i fac pe oameni sa rada CU mine, nu DE mine (ceea ce se intampla in mod frecvent, din pacate). Mi-am dat deci seama ca, orice ar fi “fitzele”, eu unul sunt opusul lor. Trebuia sa-mi gasesc un naming, asa ca mi-am botezat stilul “nashpa”, iar modul meu de a ma distra l-am botezat “distractie de nashpa”, in opozitie cu “distractie de fitze”, care ar fi, deci, modul de a se distra al celor cu fitze (“fitzosi”). Am ales pentru fiecare tip de distractie 4 activitati, zic eu, reprezentative: pentru distractia de fitze (prescurtat DdF) ar fi clubbingul, shoppingul, dansul si ATV-urile (all-terrain vehicle, daca nu ma insel). Pentru distractia de nashpa (DdN) am ales fotbalul, trekkingul, pescuitul si maratonul.
Multumesc pentru atentie, restul revelatiei in episodul urmator. Episoadele, de fapt.