Reflecții de Ziua Mondială a Teatrului

Se spune că excentricul director al teatrului din Cluj ar fi exclamat: ”Bă, actorii mei fură, altfel nu se poate! N-au cum să trăiască din salariul pe care li-l dau eu, aici la teatru: deci, fură!”. Pare o butadă, așa, un jeu d'esprit, dar nu e. Să vedem.

În funcție de vechime, actorii sunt împărțiți în șase categorii de salarizare, plus una suplimentară, pentru maeștri. Un actor debutant, încadrat în categoria a șasea, angajat cu carte de muncă, încasează un salariu lunar de 450 de lei. Pe treapta superioară, unul cu categoria a cincea primește 580 de lei pe lună. Salarizarea crește vertiginos odată cu categoria, astfel mândrul deținător al categoriei întâi ia în mână 1400 de lei. Maeștrii, cei cu ”1 A”, iau ceva mai mult (nu se știe cât). Din banii ăștia, actorul trebuie să locuiască undeva, să mănânce, să se îmbrace, să-și crească copiii și să ne facă să plângem și să râdem. Îhî.

Asta, la stat. La teatrele particulare din București, un actor tânăr poate primi între 50 și 150 de lei pe reprezentație, iar un consacrat între 3000 și 5000. Evident, consacratul ia bani și pentru repetiții. Tânărul, nu. De-asta se calcă în picioare toți actorii tineri să joace în telenovele sau să apară în reclame!
Asta, în capitală. În provincie, actorii se îmbogățesc cu viteza unei pandemii din următoarele activități: ”voci” la radio, clovni la petrecerile de copii, ursitoare la botezuri și Moși Crăciuni de sezon.

Nu trag nicio concluzie. Sunteți cititori cu vechime, puteți și singuri. Vreau doar să le urez tuturor actorilor din România un sincer ”La Mulți Ani!” și să-i rog să mă-nvețe și pe mine să fur. Ca și-n presă e greu cu banii. Da' parcă nu chiar ca-n teatru!

Blogosfera feminina, studiu de caz. Azi, Simona Tache

Constat cu profunda neplacere, ca sa nu zic indignare, ca ati sarit ca hienele pe mine cu acuza absurda cum c-as fi “inamorat” (!) de o blogarita, si ca de aia am fost “bleg” in ultimul post. Citez din memorie: “Cum, ba, tu portdrapelul misoginilor, sa te flescai in halul asta si sa te guduri ca un ciuoaua pe langa vreo blogarita oarecare?!”. Dati-mi voie sa va zic ca vorbiti tampenii.
Singurul lucru adevarat e ca am scris acel post la sugestia unei blogarite. Din pacate, adevarurile voastre se opresc aici, restul sunt doar bazaconii. Dar pentru ca voi sunteti maniaci ai cititului “in diagonala” si nu pricepeti nimic fara exemplificari, azi discutam pe concret: blogarita Simona Tache.
Simona tine un ditamai blogul, cu o gramada de categorii (17! Ba, este imens, io n-am decat una si d-abia o duc si p-aia), si scrie acolo ce are ea chef sa scrie. Afara de rozul violent, blogul ei n-are nimic efeminat, cum ziceam eu randul trecut, “lumea cum ar trebui sa fie”. Lucrurile pe care le vede in jurul ei le trece in scris, uneori cu haz, alteori cu nervi; rareori propune “solutii”, dar cand le propune te strici de ras. Bunaoara anul asta a propus “Sa fim rai de Craciun!”, ceea ce ar avea un sens, macar ca nu-l prinzi din prima. Eu, mai esoteric, am inteles ce vrea ea sa spuna, ca adica sa nu-i mai trimita lumea SMS-uri cu orice pretext. Dar ideea imi place, ca si-asa caut orice ocazie sa fiu rau, si Craciunul mi se pare numai bun pentru asta, ca si Pastele, Sfanta Marie Mica, 23 August sau Ziua Femeii. Oricum, a fi rau e una din putinele optiuni care le-au mai ramas barbatilor, intr-o lume dominata de femei. Nu ca femeile ar avea vreun avantaj din asta, ca n-au; da’ asa e cand e pace si noncomunism: toata lumea face ce fac femeile, adica nunti, cumparaturi si rate la masina de spalat. Of, viata mea.
Ergo: imi sustin teza de data trecuta, si fara sa ma “gudur ca un ciuoaua” pe langa o blogarita (Simona, in cazul asta). Adica m-am convins ca nu exista nimic specific feminin in “blogosfera feminina”, atunci cand e talent la scris. Si umor. Da, bun, am citit si eu bloguri tembele, d-alea cu dileme feminine de genul “Giani sau Relu? Care o fi El?”, dar asemenea bloguri sunt ca babele alea nebune care vorbesc singure prin parcuri. Sau cum a zis Simona undeva: “Barfeam si noi ca fetele, de bluzite, cosmetice si barbati”, dar daca o blogerita ramane cantonata in subiecte de genul asta, ramane si fara cititori. Pai daca sunt in jur de 100 de milioane de bloguri active pe planeta asta, iti dai seama ca tre’ sa bagi si ceva carnita in ciorba ta, nu doar zeama lunga de bluzite & barbati! Pai daca scria despre bluzite, o mai luam eu acum pe Simona ca studiu de caz?!
Asa cum a zis Stephen Peacock despre literatura (si fictiune in general): “Ceea ce cauta publicul este rautatea (wickedness)”. Corect. Iar ca fabricant de fictiune, un blogar sa puna mana si sa fie rau - nu ne batem joc de meserie!
Apropo, stiti de ce e Mos Craciun mereu fericit? Pentru ca stie exact unde stau fetitele rele…!