Efectul Savovici

Iata linkul, sa nu va stresez degeaba, cum fac eu de obicei: http://www.catavencu.ro/nashpa_turizm/restul_lumii/xel_ha.html. Bun. Acum dati in jos pe pagina si cititi comentariile lui Dan Savovici. Acest domn a sarit pur si simplu la beregata lui Adrian Iancu, autorul textului, sub pretextul ca a descris total aiurea una dintre “cele mai frumoase statiuni din lume”.
http://www.catavencu.ro/nashpa_turizm/restul_lumii/distrugeti_in_quebec.html. Alt link. Cu exceptia violentei de limbaj, aceeasi chestie: la comentarii se gaseste cate unul (in cazul asta, doi) care sa conteste acuratetea descrierii. Asta, aparent, la primul nivel. De fapt e vorba de altceva.
Nu va mai dau si linkul de la “Moscova nu crede in lacrimi”, desi e de departe cel mai haios, pentru ca de data asta e vorba de textul meu si nu vreau sa intru in proverbul “Tot tiganu-si lauda ciocanul”. Daca v-au amuzat comentariile de pana acum, le gasiti vor oricum si p-alea de la Moscova.
Amintire din copilarie – asta ca sa fie clar ca “efectul Savovici” poate lovi pe oricine: invatasem sa inot crawl. Eram foarte mandru de asta. Colegul meu Razvan Maliavin era incomparabil mai modest, desi facuse cinci ani de inot. Cand ma laudam eu de zor ca “stiu crawl” zice si el “Pai si eu stiu stilul asta, e usor!”. Innebunesc de furie, il acuz ca minte, etc. Ne ducem duminica la strand si imi arata ce e ala inot, ma lasa cu juma' de bazin in urma. Mort de rusine, o dau la intors ca “oricum, nu ai inteles nimic din placerea inotului!”. Acum imi vine sa rad, dar atunci eram verde-mar de invidie. Gelozie, de fapt, dar mai bine cititi pana la sfarsit.
Elevul meu Dinulet (trecusera intre timp niste ani) imi spune “A, pai am urcat si eu pe Valea Podragului pana sus in creasta, intr-o excursie cu scoala!”. Din nou furios, de data asta imi inghit nervii si tac: v-ati prins, pe Valea Podragului urc eu, nu toti fraierii cu scoala!
Asta este “efectul Savovici”: confiscarea unei experiente. Ceea ce am facut eu, si mi-a placut, nu poti face si tu, sau daca totusi faci, nu se poate sa-ti placa, sau daca, cine stie cum, iti si place... atunci nu intelegi de fapt ce-ai facut!
Este una din nenumaratele forme ale meschinariei omenesti, si cu putina introspectie, cred ca fiecare dintre noi poate gasi exemple in trecutul propriu. Din nefericire, de cand exista netul si usurinta de a sari la scandal la adapostul anonimatului, sau a non-prezentei fizice, o gramada de exemple sunt la indemana oricui. Uite asa l-am observat si eu, ca altfel...
Sa traiasca domnu' Savovici, ca ne-a botezat efectul!

Efectul snooker

Joc biliard cu Raducu. Satul de bataie, propun sa jucam si o partida de snooker, el ma intreaba daca stiu regulile, eu zic ca le stiu de la televizor, bun. Incepem jocul, ni se pare extraordinar de dificil in comparatie cu biliardul, ne enervam, trimitem snookerul la toti dracii cu campionii lui cu tot si cu cine l-a inventat, in doua ore reusim cu chiu cu vai sa incheiem o (una) partida, rasuflam fericiti c-am scapat de belea. Nu terminasem berile, asa ca hai sa mai jucam si un pic de biliard, ca era tarziu si destule mese libere.
Aici apare "efectul snooker": acum, biliardul ne plictisea groaznic! Ni se parea cel mai stupid si mai neinteresant joc din lume, jucam din obligatie, ca luasem o ora, dar nu ne mai pasiona deloc!
Acesta este "efectul snooker": daca, depunand efort, treci de la un nivel la altul, superior, nivelul de la care ai plecat ti se va parea banal si plictisitor - de fapt, nu-l mai poti lua in serios!
Exemple: amicul Samo pleaca de la pokerul pe seminte de bostan, jucat cu noi in liceu, la pokerul pe bani grei (burse) jucat cu colegii de facultate. A mai incercat sa joace si cu noi, ca de chemat il chemam, dar nu putea: se plictisea.
Amicul A. era combinat cu o fata frumoasa care se uita la el ca la soare (de ce, nu am inteles atunci, iar acum nici atat). Dupa ce combinatia lor s-a fumat, fata nu a fost in stare sa se combine cu un altul - toti ceilalti o plictiseau. Cu mine-n frunte, ca de incercat am incercat...
Amicul T. iubea marea. Nu mergea la munte, la pescuit, la fotbal, la gratar, la etc, unde merg baietii cand au chef de prosteala departe de ochii femeilor. Lui ii placea la mare: Neptun, Olimp, Jupiter, Costinesti, nu exista loc pe litoral pe care sa nu-l stie: fusese pana si la Navodari, Techirghiol si Cherhanaua Pescarilor! Pana cand a ajuns in Vama Veche si n-a mai plecat de-acolo. A incercat intr-un an, dar s-a plictisit groaznic. Unde se distrase inainte exceptional, acum i se parea moartea in vacanta.
Amicul C. a muncit din greu sa prinda un doctorat in Germania. A muncit, dar s-a si distrat: de muncit muncea singur, de distrat se distra cu baietii, cu mine-n cap de masa, buninteles. In Germania si-a luat doctoratul si apoi un job, dar n-a rezistat: s-a plictisit de era sa innebuneasca. A plecat in Spania si acolo si-a gasit alta gasca, cu care a luat distractia de la cap.
Presupun ca asa se intampla si cu cei care o iau pe droguri: lumea reala ii plictiseste teribil. Pe cand lumea aia cool unde-i transporta substanta... altceva!
Nu mai trebuie sa spun ca "efectul snooker" e o iluzie si ca e un simplu virus care-ti viruseaza softul propriu, neh? Ca orice dependenta (dragoste, droguri, alcool, munca, afaceri, cafea, dulciuri, shopping, etc), si asta trece cu timp, rabdare si inlocuirea cu dependente mai mici si mai multe.
Raducu si cu mine jucam si acum biliard cu mare placere. Adevarat e ca ne vedem rar!