N-am băut doar bere de când am ajuns; am băut și vin, am băut și calvados, am băut de toate. Printre picături, am amușinat, ca să mă prind care-i mersul, pe unde-ar fi loc de strecurat (eu sunt comme la bellete, să știți: ea, dacă și-a trecut capul prin bortă, își trece și restul!), dar până acum n-am găsit nimic, adică nimic serios, nicio breșă în sistem, nicio scurtătură, nicio manțocăreală. Mai caut, nu asta e problema... de Buzea n-a scăpat nimeni până acum. Or fi belgienii mai breji?
Printre chestiile pe care le-am explorat, în ideea că „nu știi de unde sare iepurele”, este și Redu, un loc despre care toți vorbesc cu respect dar în care nu calcă unul. Nu e mare șmecherie, un sat de Ardeni care s-a repoziționat ca „hub literar” și căruia, când am fost eu, îi mergea destul de binișor, dar nicidecum la nivelul reclamei pe care și-o face; bref, o sumă de anticari, librari și negustori de cărți (rare și de toată mâna) au făcut o gașcă, au luat cu banul jos casele scoase la vânzare și și-au relocat acolo (da, în Ardeni!) o parte din afaceri. Nu-i rău ce-a ieșit, mie mi-a plăcut, dar – sincer! – nu e cine știe ce. Am băut două beri în La Reduiste și-am văzut marfă multă și clienți puțini. Scotoceau prin maldărele de cărțăraie, se mai retrăgeau c-un op pe-un fauteuil, băgau o cafeluță și dă-i, nene, lectură, că nu-i grăbea nimeni. Patronii erau indiferenți dacă vând sau nu ceva; mie mi s-a părut că principala lor preocupare era statul de vorbă și, cum să vă spun, mi s-au părut cu toții cam bătrâni – și patroni, și cumpărători. Nu știu ce să zic. Ăsta o fi viitorul industriei cărții? Oameni bătrâni, care stau degeaba la povești?!
***
Văd că, după articolul de săptămâna trecută („La Reduiste”), mă tot întreabă unii și alții cine-i scriitorul de aici, al cărui nume nu l-am dat. Păi nu l-am dat că așa m-a rugat! Mi-a zis clar: „Mihai, fără nume! Atât te rog, doar atât. Râdem, glumim, povestim, ne împrietenim, da’ rămâne între noi. Nu dăm din casă! La mine, ca scriitor, nu-i nicio primejdie, dar tu, ca ziarist... gură bogată... fă și tu un efort! Că l-o fi făcut munca pe man, cum zice Engels, dar discreția l-a făcut pe gentleman. Ne-am înțeles? Avem o vorbă?”. Am scuipat solemn pe cele două degete de la mâna dreaptă (index și mijlociu), a scuipat și el pe ale lui, ne-am plesnit degetele de două ori (o dată de sus în jos, o dată de jos în sus – din punctul meu de vedere; la el a fost pe dos), și așa a rămas. Ein Mann, ein Wort!
La L’Athénée eram, pe terasă, că nu găsiserăm loc înăuntru. De fapt nici nu căutaserăm, că era vreme frumoasă, o după-amiază caldă de toamnă, să tot stai ca gușterul la soare, să bagi în tine bere și tutun (beam Jambe de Bois la draft, o bere de care eu habar n-aveam dar care-a mers perfect, am ținut minte, o să mai iau), numai că, negăsind noi loc la nicio masă, ne-am așezat pe mica platformă a gărdulețului care proteja un copăcel (un tei tânăr), și acolo ne-am făcut numărul: beri-beri-beri. „Mihai, tu fumezi?”, m-a întrebat el, iar eu am răspuns cinstit: „Numai de la alții”. Așa că am fumat, am băut și-am povestit câte-n lună și-n stele.
Are Bukovski (Charles, nu Vladimir!) o vorbă rea: „Nimic nu se compară c-un toc de bârfă literară”. Maica Ta, Doamne! Păi dacă nu mi ți i-am târnuit pe toți consacrații din România! Bine, și pe consacrate, că doar nu suntem sexiști; praf i-am făcut, puzderie, carne de mici! Am dat ca-n fasole și bine am făcut, păi ce: ei lansări și noi, nimic? Ei autografe și noi, nimic? Ei interviuri și noi, nimic? Ei festivaluri și noi, nimic? Dar mai ales și mai ales... ei sinecuri și noi, nimic?! C-aici e durerea mare – eu să nu știu? Să nu uităm niciodată ce ne-a spus Céline („Voyage au bout de la nuit”), cu glas de dincolo de moarte: „Să le vorbești săracilor despre orice altceva în afară de bani, înseamnă să îi minți”.
notă: poza nu-i nici din Ardeni și nici de la terasa L’Athénée, e de la mare. Am pus și eu ce-am găsit prin foldere, ca să ilustrez textul. Ce dracu' era să pun?!
