Incep prin a admite franc: sunt total tampit. De zeci de ani ma minunez ca boul de ce lumea ma ia la misto cand spun “Buna dimineata!” la orele 11 a.m. Exista o varietate de mistouri pe care le absorb, dintre care cel mai nevinovat e “Dimineata era cand m-am sculat eu”. Nu vi le zic si p-alea grele, ca va stiu oameni cu carte.
Ieri m-a pocnit revelatia, in drum spre metrou: romanii nu impart durata zilei la fel ca vest-europenii (englezii, de pilda), pentru ca romanii au inca, la nivel inconstient, un mod de gandire esential taranesc. Nu citadin, ci rural. Un om care munceste la camp gandeste diferit de unul care munceste la fabrica. Sa vedem:
- un orasean isi gandeste timpul in functie de orele indicate de ceas. Ceasul ii spune cand trebuie sa ponteze la venire, cand e pauza de masa, cand e pontarea de plecare, s.a.m.d. Asa ca, inevitabil, isi gandeste durata zilei in patru perioade: dimineata (6 a.m. - 12 a.m.), zi (12 a.m. - 18 p.m.), seara (18 p.m. - 24 p.m.) si noapte (24 p.m. - 6 a.m.). Simplu ca vaca. Intra la munca la o anumita ora, iese la alta ora, munceste in unele zile ale saptamanii, se odineste in altele. Are concediu cu durata fixa, are sarbatori legale la date fixe. Timpul lui e ordonat de ceas si calendar.
- un taran isi gandeste timpul in functie de lumina soarelui. El n-are ceas, si nici ore fixe. “Dimineata” lui este momentul crepuscular de la rasarit, putin inainte si dupa acesta. Dupa asta urmeaza “ziua”, timp in care se munceste, apreciind mereu “ora” (timpul) dupa soare. “Seara” e momentul vesperului, punct; dupa aia e noaptea, cand se doarme (cine a copilarit la tara stie prea bine obsesia taranilor de a se culca imediat dupa cina!). Dupa cum se vede, nici o ora fixa, precizata: nici n-ar avea cum, din moment ce duratele astea se schimba in functie de anotimp.
Bum bum bum, bum bum tiribum, concluzia acum v-o spun: tot eu sunt de vina ca romanii n-aveau ceas... ?!?!
