Nu e cazul să încep explicându-vă cine a fost Nae Popescu, pentru că nu ştiu nici eu. Oricum, chiar dacă nu-i cunosc biografia, pot să afirm cu certitudine că a fost un mare munţoman şi un foarte harnic cartograf, dat fiind că a lăsat în urma lui mulţime de hărţi montane. În ceea ce priveşte traseul, posteritatea l-a botezat cu numele lui, datorită eforturilor depuse de el, de Nae, pentru a marca şi promova acest traseu. Care mie îmi place foarte mult, pentru că are ceva din „traseul Negru Vodă”: face legătura între două masive.
E vorba, în acest caz, de Leaota şi Bucegi: prin Târgovişte, Pietroşiţa, Fieni şi Moroieni, ajungi la cantonul Brătei, pe valea cu acelaşi nume. Acolo, evident, totul e închis, nici vorbă să poţi dormi la canton; mai există însă cabana Bratei şi staţia de colectare a apei. Cabana a aparţinut unei fabrici, a fost demult vândută, acum e proprietatea cuiva (oamenii par foarte deranjaţi de turişti...), dar se poate sta la staţie, cu puţin noroc. Norocul şi-l mai face şi omul, dacă-mpinge o sticluţă de ceva, nişte ţigăruşi, poate chiar nişte cash; dar dacă apare o delegaţie de şmecheri de la regia apei, atunci nu mai e nimic de făcut, îţi pui cortul în poiană şi basta. Prea te-ai boierit, înapoi la smerenie!
Prima bucată de traseu, urcuşul prin pădure, e şi cea mai grea. Îţi iese sufletul până te vezi sus, în gol alpin. Pe urmă merge mult mai uşor: vârful Răteiul Mic, apoi Răteiul Mare, apoi Creasta Lungă şi, în sfârşit, vârful Leaota. De acolo mergi tot pe curbă de nivel, ocolind vârfurile (Cumpărata, Jugureanu, Secăriţa), până dai de Curmătura Fiarelor, unde dai de marcaj cu bandă roşie: eşti în traseul de creastă. De acolo ţii tot spre est, spre stânga, fentezi toate vârfurile (Piatra Albă, Dudele Mici, Dudele Mari, Bucşa, plus încă vreo două-trei cărora nu le ştii numele, că nu-s trecute pe hartă). După un ultim urcuş şi un ultim vârf no-name ocolit prin dreapta, ajungi în şaua Strungăriţa. Adică în traseul de creastă al Bucegilor. De acolo poţi coborî direct în Padina sau poţi să mergi pe creastă spre nord, până în şaua Strunga, de unde cobori fie în dreapta, spre Padina, fie spre stânga, spre Moeciu de Sus. Ce-ţi spuneam?! Lucru frumos, curat, isteţ, gata la orice!
La orice, dar pe vreme bună. Noi n-am avut aşa ceva. Ergo, n-am făcut traseul Nae Popescu, ci de la staţie am mers pe conducta de apă până la cariera Lespezi, unde paznicul ne-a dat indicaţii preţioase, printre care şi acela de a ne feri de hoitul de cal: nişte dobitoci de vânători de la Bucureşti au amenajat un observator ca să vâneze urşi, şi-au agăţat în cârlig o carcasă de cal, pe post de nadă. Evident, n-au împuşcat nimic („Ursu' îi mai deştept ca ei”, zicea paznicul), dar au atras populaţie ursină în traseul turistic: „Aveţi de grijă, că îi o ursoaică cu trei pui mici, aia încă-i rea, şi mai e un urs enorm, la vreo 400 de kile, cu ăla n-aveţi treabă că nu iese ziua. Ursoaica numa' îi problema, că umblă după mâncare cu ăia micii”, ne-a explicat el. Ce era să facem?! Am plecat cu Doamne-ajută, şi uite că ne-a ferit norocul de ea şi de puii ei. După ce-am ajuns la rîu am văzut că accesul în Cheile Orzei este interzis, mai nou, aşa c-am respectat interdicţia şi am ocolit prin dreapta, pe sub plaiul Orzea. Am jurat c-o să revenim odată să facem şi traseul ăla „interzis”, că prea e fain. Ajunşi la lac, la Scropoasa, am cam încheiat-o cu adventure trails, că de-acolo am intrat pe drum forestier. Nu chiar de la cabana Scropoasa, ci după ce am trecut şi de cheile Zănoagei. După aia, rutină: cabana Zănoaga, cabana Bolboci, hotelul Coteanu, cabana Padina, hotelul Peştera. Mâncare, bere, televizor (4-1, Timişoara cu Dinamo!), fete de liceu, duş, cocktail cu vodcă şi portocale de Sicilia, somn. Frumos, curat, isteţ... dar cam pe boşorogeală. Unde-s vremurile când dormeam în cort?!
A doua zi, după ce i-am zâmbit recepţionistei (tânără, nurlie, veveriţoasă... mai venim!) am apucat pe bandă albastră până sus, la Piatra Arsă, pe cracul estic al Bucegilor. Nu ne-am oprit la bere, că cerul era negru şi tuna de zor (Iulius o băgase pe mânecă, îi sfârâiau călcâiele), am mers repejor pe fast forward, pe Piciorul Pietrei Arse, până la Stâna Regală. Fix când ne-a venit primul rând de bere, a-nceput şi ploaia.
Am ciocnit în sănătatea lui Grecku, care nu voise să vină cu noi pe munte, pe motiv de vreme rea. El să trăiască şi să fie sănătos!
