Te gândeşti la un bărbat de succes ca la un cumul de nişte calităţi anume: înalt, bogat, arătos, bun de gură, tânăr, atletic, erou... aiurea, domnilor! Ăl mai tare futăcios român era un pişpirică ochelarist, ciuruit de datorii, timid cu femeile, savant de meserie şi, pe deasupra, ieșean! Nu m-aş mira să aflu c-o avea şi mică, măcar nu există acum nici o şansă de-a afla chestia asta.
Vasile Urechia, că despre el e vorba, a realizat cel mai al naibii tur de forţă din câte se pot imagina în lumea reală a seducătorilor (să lăsăm deoparte filmele, romantice sau porno, că alea-s prostii). Oricine e cât de cât familiarizat cu trebuşoara asta a seducţiei ştie că, dacă într-un grup de prietene ai futut-o pe una, poţi să-ţi iei adio de la restul găştii: restul nu te mai lasă nici moarte să te-apropii de ele, nici dacă le legi de pian. Dar e ceva şi mai imposibil de bifat decât o gaşcă de prietene, şi anume, o gaşcă de surori.
Ei bine, aici a fost mare ieșeanul nostru: după o primă căsătorie care n-a mers bine (nici n-avea cum, că pe doamna o chema Francisca Josefa Dominica Alexandresco de Plano! Cum naiba să se fi-mbucat señora asta c-o mătărângă moldovenească?!), Urechia a luat-o pe Luiza, fatâ bunâ, di la noi di-aişi di prin Moldova. A luat-o cinstit, cu acte, n-a culcat-o pe furiş în cucuruz, ca alţii din aceeaşi zonă folclorică. Soţioara lui i-a şi făcut o mândreţe de fetiţă, după care Vasilică a constatat că şi-a luat ţeapă, că sora mai mică a Luizei era mai bunoacă decât Luiza însăşi. Aşa că domnul divorţează şi se recăsătoreşte la mica viteză, cu Ana, cumnăţica cea nurlie. O iubeşte şi p-asta de-o îndoaie, până când o altă revelaţie îi plezneşte mintea lui deşteaptă de savant: a treia soră, Emilia, e cea mai bunăciune din tot cârdul! Pe ea, băiete: Vasilică îi face şi Emiliei un copil, dar fără despărţenie de Ana, că avea şi el o vârstă, începuseră să-l încerce şalele. Şi uite aşa ar fi trăit ca o familie fericită, până la adânci bătrâneţi (they happily lived ever after, cum se zice acum), că nici Luiza nu ieşise complet din peisaj, când îşi bagă dracul coada, în persoana mezinei; a patra soră, Carlotta, e atât de piesă, încât bătrânul cioflingar îşi mai coboară izmenele o dată, ca să-i dea şi ei cep.
Nimeni nu ştie cum a răzbit maestrul Basil cu patru surori în crivat, şi nici dacă se băga sau nu la simultane. Dar se ştie cum s-a spart tihna lui de moşneguţ şi-a rămas Carlotta fără bucuria ei băţoasă: fiica Luizei se îndrăgosteşte de fiul Emiliei, iar tăticul Urechia, spre deosebire de Costel din „Garcea şi oltenii”, nu e de acord cu incestul (măcar că rămânea averea în familie), aşa că tinerii se sinucid. Happy end.
Care avere, o să mă întrebaţi acum. Păi, averea celor patru surori, că Vasile n-avea un chior pe sufletul lui moldav.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu