Vine o colegă la mine într-o zi: „Mihai, vezi că trebuie să-i pupăm în cur pe unii care au nişte spa-uri. Bagă tu un text şi dup-aia trecem amândoi peste el, da?”. Bun, bag eu textul, îl trimit, vine răspunsul: „Trebuie să insişti mai mult pe mămici”. Fără să înţeleg ce-mi spune, modific puţin textul, pe ici pe colo, şi anume în chestiunile ne-esenţiale, după care îl retrimit. Ea nu se mai deranjează să dea re, ci se deplasează personal: „Mihai, nu ţi-am zis să tragi tare pe mămici?”. Eu, perplex ca un bolţar: „Păi ce treabă au mămicile cu spa-ul?!”.
Nu mai continui povestea, deoarece nu mai e interesant (ne-am enervat amândoi, eu am ajuns până la a le numi pe respectivele mămici „vacile alea”, ea îşi apăra de zor mămicile, enfin, discuţie tipică de agenţie), dar după multă suferinţă, am înţeles care era de fapt esenţa chestiunii: pentru fiecare dintre noi, cuvântul „spa” însemna cu totul altceva.
Pentru mine, un spa înseamnă o staţiune balneară, cu ape termale, băi de abur şi jocuri de noroc; vizualul pe care mi-l produce pronunţarea cuvântului „spa” este cea a unor bărbaţi graşi, goi, transpirând de zor într-o saună încinsă, hidratându-se cu bere rece şi discutând despre fotbal, politică şi afaceri. În acest peisaj mental, conceptul „mămici” se potriveşte fix ca nuca-n perete.
Pentru ea, un spa înseamnă cu totul altceva. Nu mă prindeam în veci, dar am făcut un experiment: le-am întrebat, pe gagică-mea şi pe maică-sa, ce înseamnă un spa, după care l-am întrebat pe domnu' Septimiu (care e doxă). Răspuns feminin: un spa e un loc de masaj, cu uleiuri, esenţe, arome şi muzică învăluitoare. Vizual indus: o femeie tânără, lungită pe burtă, învelită cu un prosop în jurul şalelor, cu un zâmbet extatic pe faţă şi cu ochii închişi. E întinsă pe un masă albă de masaj, cu petale de trandafiri presărate (pe masă!), şi se mai văd şi o parte din mâinile maseuzei (palmele şi braţele până la coate). Asta vedeau ele. Am vrut să m-arunc pe fereastră.
Răspunsul lu' domnu' Septimiu: „Spa este o localitate balneară din Belgia, unde lumea bea apă minerală, face băi termale şi saună. În principiu, e un loc de tratament, dar seara lumea se adună la cazinou şi joacă la ruletă. Prin extensie, şi alte localităţi cu oferte similare au ajuns să se cheme „Spa”, de exemplu Govora din România antebelică, Herculane sau Sovata în interbelic sau Băile Felix în comunism. Fără ruletă, sigur”. Mi-a revenit pulsul.
Ca să fiu sigur, l-am sunat şi pe amicul Julius, această legendă a masculinităţii. Răspuns: „Spa e când te duci la saună după ce faci forţă la sală. Am ajuns la 90 de kile „împins”, băiatule! Tu tot mai ţii căcătul ăla de halteră în sufragerie? Ce dracu' faci cu ea, că n-am auzit să bagi „împins”, doar îţi usuci pe ea ciorapii!”.
Concluzie: când aveţi de muncă la vreo chestie cu „spa”, întrebaţi-mă pe mine. Cunosc acum chestiunea sub toate aspectele ei. Iar sfaturile mele nici nu costă mult, deşi, evident, nu sunt gratis.
Ce mai e gratis pe lumea asta?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu