miercuri, 14 noiembrie 2012

Burmese Days

Am citit și eu (enfin!) cartea asta, despre care s-a spus că e ”primul mare roman” al lui George Orwell (mai cunoscut publicului de la noi datorită animației ”Ferma animalelor”). Burmese Days a fost publicată în 1934 și n-a fost un mare succes de librărie, deși majoritatea recenziilor au fost elogioase. Deși nu m-a întrebat nimeni, vin și eu cu câteva păreri :

1.     În 78 de ani, lumea s-a schimbat fundamental. Cu toate astea, Birmania (Burma, Myanmar, ziceți-i cum vreți) a rămas una dintre cele mai nenorocite țări. Din Asia și din lume.

2.     Lumea s-a schimbat, dar inimioara femeilor a rămas la fel. În personajul Elizabeth am recunoscut miriadul de femei care ”umblă să se mărite” și pe care nu le interesează nimic altceva decât propria persoană. Unora le iese pasența, altora nu. Dar și unele și altele trec prin viață fără să înțeleagă, de fapt, despre ce e vorba.

3.     Inadaptarea nu ține de timp și de spațiu, este eternă. Eroul principal, John Flory, se potrivește ca nuca-n perete cu valorile timpului său. Evident, din această nepotrivire timpul iese câștigător, iar omul își trage un glonț în inimă. O ultimă soluție la care nu mai e nimic de comentat, dar care nu convinge.

4.     Dacă stai prea mult într-un loc, vine un moment când nu mai poți pleca. Aviz amatorilor de munte care se duc toată viața pe un singur traseu! Exemplu din carte: John Flory locuiește în Burma, dar mereu visează să se întoarcă în Anglia. Când reușește să plece, în sfârșit, își dă seama că trebuie să se întoarcă, pentru că identitatea lui e alta; nu mai este englez, ci ”anglo-indian”. Concluzie: statul pe loc este moarte lentă, doar mișcarea înseamnă viață.

5.     Reputația este totul. În micro-societatea descrisă în roman apare aceeași poveste dintotdeauna, aceea a statutului social bazat nu pe fapte concrete, ci plasare (bună sau rea) în ochii celorlalți. Altfel spus: nu ești cum ești, ci ești cum te vede lumea.

În încheiere: din punct de vedere al limbii, mi se pare una dintre cărțile cel mai greu de citit. Sigur, e de vină și slaba mea cunoaștere a vocabularului (cu ocazia asta am aflat și eu că ”cur” înseamnă ”javră”!), dar și George Orwell e de vină, că se screme parcă dinadins să folosească cele mai rare și neuzuale cuvinte.

Oare a prevăzut că după 78 de ani de la publicare, eu mă voi chinui ca hoții de cai cu cartea lui?!

Niciun comentariu: