Nea Cata si fortele naturii

Ora de romana. Clasa a cincea, cel mai probabil, adica undeva intre anii 1982 si 1983. Profesoara era chiar diriginta noastra, domnisoara Ioana Lupea (abia dupa aia s-a maritat, prin ’85, daca nu ma insel). Lectia era cea cu Mesterul Manole. Pasajul pe care trebuia sa-l comentam era ala cu Ana care-i aduce de mancare lui Manole, dupa ce mesterii trasesera la sorti. Manole se urca pe gard si-o vede pe Ana venind (pe Nea Cata a cazut magareata sa citeasca pasajul respectiv, ca citeam pe rand, iar pe mine sa-l comentez): ”Cat el o vedea/ Inima-i sărea,/ În genunchi cădea/ Si plângând zicea:/ - Dă, Doamne, pe lume/ O ploaie cu spume,/ Sa facă pâraie,/ Sa curgă şiroaie,/ Apele să creasca/ Mandra sa-mi opreasca/ S-o opreasca-n vale/ S-o intoarne-n cale!/ Domnul se-ndura,/ Ruga-i asculta,/ Norii aduna,/ Ceriu-ntuneca./ Şi curgea deodată/ Ploaie spumegată/ Ce face pâraie/ Şi umflă şiroaie./ Dar oricât cădea,/ Mândra n-o oprea,/ Ci ea tot venea/ Şi s-apropia./ Manole-o vedea,/ Inima-i plângea/ Şi iar se-nchina,/ Şi iar se ruga:/ - Suflă, Doamne,-un vânt,/ Suflă-l pe pământ,/ Brazii să-i despoaie,/ Paltini să îndoaie,/ Munţii să răstoarne,/ Mândra să-mi întoarne,/ Să mi-o-ntoarne-n cale,/ S-o ducă devale!/ Domnul se-ndura,/ Ruga-i asculta/ Şi sufla un vânt,/ Un vânt pre pământ,/ Paltini că-ndoia,/ Brazi că despoia,/ Munţii răsturna,/ Dară pe Ana/ Nici c-o înturna!”. 

Diriga asculta plictisita, apoi imi da cuvantul: ”Buzea”. Eu nu eram atent: ”Da”. Diriga se enerveaza instantaneu: ”Niciun da! Comenteaza ce-a citit Dragan!”. Eu ma uit ca prostul la Nea Cata si pe urma zic: ”Pai ce sa mai comentez, nu e clar?!”. Diriga, cu sarcasm d-ala pedagogic: ”E, uite ca mie nu mi-e clar, eu sunt mai tampita! Explica-mi tu ce face Manole, daca esti asa destept!”. Eu ma uit neajutorat la Nea Cata, care da din umeri, ca nici el nu intelegea ce vrea diriga. Ma mai uit o data pe manual, la ce presta Manole in text: ”in genunchi”, ”se ruga”, ”se inchina”, ”Da, Doamne”, ”Sufla, Doamne” etc. Ma uit la diriga, ce batea nervoasa darababa, cu unghiile in catedra, ma uit iar la Nea Cata (din nou, nicio sugestie) si raspund: ”Pai, Manole, saracul, ce sa faca, se roaga la Dumnezeu!”. Atat mi-a trebuit! A urmat catastrofa, criza de nervi a dirigai, ca nemernicule, ca obraznicule, ca nu stiu ce, pana cand s-a oprit psihopata sa respire, si-atunci am apucat si eu sa intreb: ”Da’ la cine se roaga Manole, daca nu la Dumnezeu?!”. Va las sa savurati raspunsul dirigai, care l-a innebunit de placere pe Nea Cata in urmatorii trei ani:

”Manole nu se roaga, el implora fortele naturii!”.

Ma rog, morala acestei mici amintiri scolare ar fi ca indoctrinarea comunista reusise destul de binela la generatia dirigai, care avea cam dublul varstei noastre (cam 23-24 de ani sa fie avut ea atunci), dar la generatia mea nu a reusit deloc, din motive pe care nu le dezbatem aici, ca nu suntem la carciuma. Si, in paranteza, ar mai fi de adaugat ca asa se facea ”Limba si literatura romana” pe vremea aia, asa ca nu-i de mirare de ce atatia oameni urasc acum de moarte pana si ideea de a citi vreo carte, daramite vreo carte de poezie. Dar asta e morala, nu e subiectul.

Subiectul este Nea Cata si satisfactia cu care m-a chinuit el cu fortele naturii, tot restul gimnaziului, pana prin clasa a opta, ba cred ca si dup-aia, daca nu ma insel. Ma caftea taica-meu, pentru vreo nota mica? Nea Cata imi sugera sa implor fortele naturii. Ne cacam pe noi de frig in apartamente, in iarna teribila a lui ’85? Nea Cata propunea o ”petitiune” catre fortele naturii, si sa nu ma mai vaicaresc atata, ca pentru toti e la fel de frig. Stateam ore in sir la coada, sa luam ratiile de zahar si de ulei? Nea Cata tragea cu invizoace in babele de la coada, ca sa le vada cum fac ca toti dracii, atinse de fortele naturii (nu conta ca babele ma banuiau pe mine si ma balacareau in consecinta, in timp ce Nea Cata isi lua fata lui de baiat bun si nu starnea nicio suspiciune). Ne cocosau cei de la scoala cu ”planul” (sa strangem sticle si borcane, maculatura, plante medicinale, dopuri, castane si alte nenorociri)? Nea Cata se distra copios si cu aceste forte ale naturii, ca se-nvatase sa-i leftereasca pe copiii de la bloc la tot felul de jocuri, ii lasa saraci, fara capace de bere si surprize de ciunga, dupa care ii punea sa adune si cotele lui de ”plan”, ca sa le dea capacele inapoi. Veneau tiganii pe terenul de fotbal si-l bateau pe unul mic si slab, adica pe mine? Lui Nea Cata ii parea rau, dar imi explica mieros ca asta e, nu te poti pune cu fortele naturii. Sa nu mai pomenesc de momentul cand am vrut sa fac si eu acrobatii la bara de covoare de langa ghena si-am cazut drept pe burta, de n-am mai putut sa respir vreo 80 de secunde, poate si mai  mult – iar savantul de Nea Cata mi-a explicat in fata tuturor fetelor ca si gravitatia e-o forta a naturii!

Dreptatea divina s-a aratat abia in clasa a opta, cand Nea Cata s-a luat la bataie cu unul Robert, de la E, parca (noi eram la C). Bataia a avut loc sub nucul cel batran de langa terenul de fotbal, si a fost una dintre cele mai frumoase batai scolare la care am asistat vreodata, nu in ultimul rand datorita splendidului croseu de dreapta pe care l-a incasat Nea Cata in barbie, si care l-a incapacitat pe moment, adica l-a pus in patru labe. Ce croseu, domnule, o frumusete! Asa mai da, asa-nteleg si eu fortele naturii! Din pacate pentru bietul Robert, Nea Cata s-a ridicat foarte repede si-a reusit si el un croseu identic, care l-a pus pe Robert la orizontala, unde a si ramas (n-avea nici masa, nici experienta lui Nea Cata). Ma rog, dupa ce totul a trecut, s-au impacat si nu si-au purtat pica, iar Robert s-a mutat de la E la C, in ultimul an de gimnaziu (n-am stiut niciodata motivul).

Revin la ora de romana. Pun urmatoarea intrebare: atunci, la acea ora de clasa, care erau adevaratele ”forte ale naturii”? Evident, nu aberatiile din manual, alea pe care ar fi vrut sa le auda indoctrinata de diriga (vantul, ploaia, spumele etc), ci noi, copiii. Ganditi-va un pic. Sa tii asezati in banci, cinci ore pe zi, sase zile pe saptamana, niste copii care plesnesc de energie! Mai grav, sa-i tii aceste ore intr-o suprema plictiseala, vorbindu-le (si punandu-i sa vorbeasca!) despre tot felul de chestiuni care nu-i intereseaza absolut deloc: Manole! Ana! Forma pamantului, musonii din Bangladesh! Aritmetica! Acizi, baze! Euglena verde, parameciul, aparatul reproducator al scoicii de rau! Teorema lui Menelaus! Viitorul anterior, conjugarea la diateza pasiva! Sincer, voi ati avea rabdare, acum, sa ascultati nesfarsite prelegeri (proaste!) despre toate astea? Acum nu mai aveti nici 10% din energia fizica de la 12 ani, dar tot ati claca psihic daca cineva v-ar tortura in halul asta, obligandu-va sa va intereseze ceea ce nu va intereseaza, si asta stand pe scaun! Ore in sir, zile in sir, ani in sir – si fara sa va plateasca pentru asta! Nu zic, se mai plictiseste omul si la serviciu, cateodata, dar nu nonstop, nu programatic, si nu gratis!

Nu exista niciun proiect didactic perfect, stiu asta (asa cum stiu prea bine ca nu exista nimic perfect, cel putin nimic din cele concepute de om). Dar, daca bietii copii nu ar fi intr-adevar niste forte ale naturii, nu ar reusi sa reziste unor proiecte didactice atat de absurde, inutile si distructive ca cele din Romania (le-am cunoscut atat ca elev, cat si ca profesor, asa ca am dreptul sa vorbesc). Singurul lor scop real, lasand vorbele deoaparte, e sa asigure locuri de munca pentru cei angajati in invatamant: ministerul Educatiei are cei mai multi angajati dintre toate ministerele acestui stat. Deci grosul bugetarilor romani nu e alcatuit din functionari, militari, politisti, judecatori, medici sau preoti, ci din profesori!

Concluzie, ca vreau sa inchei: nu exista solutie. Sistemul nu e reformabil. Chiar daca toti oamenii din sistem ar fi bine intentionati (nu sunt), cinstiti (nu sunt) si capabili (nici pe departe!), scolile din Romania, de orice nivel, vor fi la fel ca acum, exact la fel. Logica oricarui sistem birocratic e sa se autogenereze la nesfarsit, iar sistemul scolar nu face exceptie. Singura sansa ca viitorii Nea Cata si Nea Mihaita sa scape de predici despre fortele naturii e sa scape de sistem, adica sa poata alege o forma de educatie alternativa (homeschooling, private school etc), pentru ca altfel povestea se va repeta la infinit. Desigur, cu variatiuni!