Nea Cata si comunismul

Pe Nea Cata l-a durut in pix de comunism.

Sa ma explic: ceea ce pare azi evident, atunci nu era deloc. De exemplu, azi pare evident ca in 1982 era comunism si ca-n comunism se traia foarte prost. Dar hai sa ne punem in pielea unui copil care, in 1982, trecea dintr-a patra intr-a cincea: pe bune, chiar credeti la asta se gandea el? Sau a unui adolescent care, in 1986, termina generala si dadea examen pentru a intra la liceu; ce comunism, care comunism?! Tampenii! Astea le gandim noi, acum, dar nu ”existau” atunci.

Nu ca noi toti, dar absolut toti, n-am fi fost deranjati de omniprezenta ”comunismului” in viata noastra: cozile de la alimente (si de la orice, de fapt, atunci cand magazinul primea o marfa deficitara – pai n-am stat eu cu Nea Cata la coada la ventile de bicicleta?!); frigul si intunericul din apartamentele de bloc; practica agricola, adica la Gara Progresu, la sortat cartofi si ceapa; taberele PTAP (am scris in alta parte despre astea); orele de invatamant politic de la liceu; extraordinara ”aristocratie tiganeasca” ce se dezvoltase ca un subprodus al sistemului (despre asta ar trebui sa scriu pe larg, dar nu acum, alta data); imbecilitatea absoluta a propagandei oficiale; pudibonderia penibila a regimului, care ne lasa complet ignoranti in privinta sexului; murdaria eterna a tuturor spatiilor publice, adica a strazilor si a maidanelor, ca astea erau ”spatii publice” pentru noi, la varsta aia; lipsa generala de informatie – e greu de crezut azi, dar in librarii nu erau de vanzare nici macar carti romanesti! Imi amintesc ca oamenii ajunsesera sa cumpere in disperare orice fel de carte, ca sa-si umple cu ceva rafturile din bibliotecile ”tip” care erau pe piata – la cei mai amarasteni, cei proaspat veniti de la tara, bibliotecile se umpleau cu macrameuri si bibelouri – de unde eternele glume cu ”pestele de sticla de pe televizor”!

Desi ne deranjau groaznic toate astea (pe toti!), pe Nea Cata, in special, il scoteau din minti doua chestii: spaga si bisnita. Comportament tipic pentru orice inadaptat, Nea Cata mai degraba murea de foame decat sa ”dea dreptul” la vanzator sau sa cumpere vreo marfa oarecare de la ”bisnitari” (care, cinstit vorbind, erau tigani, in imensa lor majoritate). Numai ca, cum sa zic, noi nu stiam ca toate astea se numesc ”comunism”, noi le numeam pur si simplu ”viata” (de fapt, nu le numeam in niciun fel, le traiam ca atare). Doar cand ne-am facut mai mari le numeam ”Romania”, ceea ce era tot o tampenie, ca oricum n-aveam termen de comparatie. Multi din generatia noastra, mai putin inclinati spre introspectie, au ramas la acel stadiu – tot ce e rau pe lume se numeste Romania, iar tot ce e bun pe lume se numeste ”afara” (nu dau nume, dar intelegeti ca ma refer la sarmanul Horica).

Si atunci, daca Nea Cata era la fel ca ca toti copiii comunismului, de ce-am pus titlul ”Nea Cata si comunismul”? Pai, simplu: pe Nea Cata l-a apucat intr-adevar damblaua cu comunismul, dar de-abia dupa comunism! Ca sa vezi...

Cum s-a-ntamplat: cade Zidul Berlinului, cade si ultimul popadau din Est (Ceausescu), dupa aia cade si Uniunea Sovietica, libertate, libertate, ura, ura! Apare, si la romani, ca peste tot, valul ”contestatar”, cu o pleiada de eroi mediatici despre care aflam atunci, desi devenisera celebri mai demult, doar ca n-auzise nimeni de ei (Liiceanu, Dinescu si Plesu sunt cele mai bune exemple), plus partidele politice, ca ciupercile dupa ploaie (toate infiltrate cu securisti, dar de unde era sa stim?!), plus o gramada de oameni care ne-a invadat pur si simplu orizontul cognitiv, obisnuit pana atunci doar cu Tovarasul si Tovarasa. Eu, c-un spirit de turma ceva mai dezvoltat, m-am aruncat cu capu-nainte in noua lume (mediatica) ce se nastea, si-am inceput sa imit modelele intelectuale de pe piata: zicea Plesu de cartile lui Sorin Alexandrescu? Hop, sa le citesc si eu! Zicea Liiceanu de fostii ”tovarasi de drum” (Koestler, Malraux, Orwell, astia)? Hop si eu calare pe ei! Zicea Dinescu ca sa facem misto de Nea Nicu, ca-i mort? Gata, sa facem! Huo, jos comunismul! Li-ber-ta-te, li-ber-ta-te!

Nea Cata m-a lasat sa zbier, s-a dus la sport de performanta (canotaj), si-n vreo doi ani a pus pe el o musculatura de benzi desenate. Eu zbieram in continuare (ziua, ca noaptea citeam). Nea Cata si-a inceput viata sexuala (nu dau detalii, desi mi-a povestit, dar astea-s informatii ”clasificate”!), apoi a intrat la facultate, s-a apucat de invatat, sa stie o meserie, sa-si alcatuiasca o viata. Eu zbieram fara preget (intre timp mi-am inceput si eu viata sexuala, dar in forta: am luat, pentru inceput, o blenoragie). Nea Cata a terminat facultatea, s-a insurat, si-a gasit o slujba, a plecat de la ai lui, si-a inchiriat o chitimie, ca orice tanar la inceput de drum. Eu continuam sa zbier si sa citesc, dar si-n viata mea aveau loc schimbari: ma vindecasem de blenoragie si luasem niste ciuperci.

In tot acest timp, Nea Cata si cu mine aveam un dialog repetitiv, cu care ne-nvarteam in cerc: ”Bai, Nea Cata”, strigam eu, ”jos comunismul, traiasca libertatea!”. ”Auzi, ba, Nea Mihaita”, intreba el, ”da’ unde-ai fost pana acum?”. ”Cum unde?”, raspundeam eu, ultragiat. ”Pai din ’89 incoace imi faci capul calendar cu anticomunismul tau, da’ pan-atunci nu te-am auzit sa zici o silaba!”. Ma-nflacaram: ”Pentru ca era dictatura, pentru ca era teroare, pentru ca patriotii, nu-i asa, eroii anticomunisti, nu-i asa, erau masacrati de securisti, de comunisti, de bestiile tenebroase!”. Nea Cata dadea din mana, scarbit: ”Inteleg. D-aia nu ai spus tu o vorba anticomunista, toti anii aia, o vorbulita macar, ca ti-era de tenebroase”. Ma enervam, ma balbaiam, aveam senzatia unei imense nedreptati: ”Bai, Nea Cata! Nu umbla cu pricea! N-am spus, dar as fi putut sa spun, ceea ce e practic acelasi lucru! Si, oricum, chiar daca n-am spus chestii, le-am gandit in sinea mea!”. Nea Cata se hlizea: ”La fel ca 99, 99% din astia de-acum, de la televizor… bine, ganditorule, te cred. Hai s-o lasam impachetata. Mai bine zi-mi ce-ai facut cu ciupercile alea de pe pula?”.

Timp de sapte ani ne-am tot coit cu genul asta de dispute sterile, intre 1990 si 1996, cand am plecat amandoi in armata: el la scoala de sublocotenenti, eu la infanterie, la pifani (viata nu e niciodata fair!). Dar, inainte de inrolare (nu mai stiu anul, dar in mod sigur era inainte de armata, nu dupa), imi amintesc foarte clar c-am fost la o petrecere, la un fost coleg de clasa de-al lui Nea Cata, din Sincai. Erau acolo si gagici, mai ales una, Cezarina, mai bagabontica, pe care pusesem eu ochii (niste prisnite cu ustoroi pisat ma scapasera de ciuperci). Ca s-o impresionez, am inceput sa-i fac capul mare cu teoria comunismului (incercasem chiar sa citesc ”Capitalul”, dar era sa mor de plictiseala, renuntasem repejor). Lui Nea Cata, pricinos cum il stiti, nu-i convenea sa asculte vreo gagica (oricare!) ce povesteam eu, asa ca s-a apucat sa spuna bancul cu Alinuta lesbiana. Am sa-l redau aici, din memorie, ca sa vedeti cu ce sinistrosenii le sucea Nea Cata capul la fete (cu deplin succes, din pacate):

«In prima zi, vine Alinuta la scoala, amarata, vai steaua ei. ”Ce e, Alinuto?”, o intreaba colegii. ”Se marita surorile mele”, zice ea. ”Pai, si?”, se mira colegii. ”Pai, si io cu tata ce mai futem?”. A doua zi, vine Alinuta, vesela nevoie-mare, si le spune colegilor: ”Bai! S-a maritat sor-mea cea mare! A luat un hairstylist, o bomboana de baiat, in umeri atat” (apropie palmele), ”in cur atat” (departeaza palmele), ”o bunatate! Il fut io, il fute tata, il fute unchiul Sile… da-l stiti pe Gicu ala micu’? Si-ala-l fute, ma!”. A treia zi, vine Alinuta, si mai vesela: ”Bai! S-a maritat sor-mea cea mijlocie! A luat un fashion designer, o dulceata de baiat, in umeri atat” (apropie palmele), ”in cur atat” (departeaza palmele), ”o papusica! Il fut io, il fute tata, il fute unchiul Sile… da-l stiti pe Gicu ala micu’…?”. A patra zi, vine Alinuta, amarata, vai steaua ei, abia-si tragea mucii: ”Bai! S-a maritat sor-mea cea mica! A luat un sportiv, in umeri atat” (departeaza palmele), ”in cur atat” (apropie palmele), m-a futut pe mine, l-a futut pe tata, l-a futut pe unchiul Sile… da-l stiti pe Gicu ala micu’? Ala a si murit”».