Unde: în Cluj, evident. Pe una din străzile alea dimprejurul Facultății de Medicină, pline de localuri fel și fel (despre „La Tina” o să povestesc altă dată, că joacă într-o altă ligă). Oricum, au și site, îi găsiți imediat.
Cât: scump. Foarte scump! N-am plătit eu, doar nu-s nebun, știu prețul banilor, că doar muncesc pentru fiecare leuț chior. Am fost invitat. Puteam să îngroș obrazul, dar am zis că hai să las loc de bună-ziua. Oi fi făcut bine?!
Ce: bere. Guinness, mai exact. Delicioasă, rece, cu spumă d-aia amăruie... dar mică. Adică la 330 ml. Și am băut doar patru, măcar că-mi ploua-n gură, ar mai fi curs încă șase ca nimica, dar știți cum e, tu te simți bine și pe urmă oamenii-ți scot vorbe.
Erată: a, voi vă refereați la mâncare, când ați întrebat „Ce?”! Scuze! Eu, mai mult cu... gata, acum am înțeles. Da, mâncarea este foarte bună aici la Tokyo, tehnic vorbind este cea mai bună mâncare japoneză pe care am hăpăit-o eu în România (plus Varșovia, plus Londra, că-n altă parte n-am mâncat. Nici sushi, nici sashimi, nici wasabi. Revin imediat asupra ultimului termen!).
Miscellaneous: când s-a-ntors Dragoș din Japonia (îl știți pe Dragoș! Era la pagina 14, acum nu mai e, dar asta-i altceva) mi-a povestit că ce mâncăm noi „în afara Japoniei” sub numele de sushi „n-are nicio legătură” cu adevăratul sushi, ăla care se mănâncă acolo „și numai acolo”. Eu ce era să zic? M-am făcut că-l cred, dar în sinea mea am băgat informația la rubrica „Snobism de călătorie tipic românesc” (am mai scris și altă dată: probabil pentru că au fost atât de mult ținuți în cușcă, românii au dezvoltat un penibil mecanism de diferențiere socială: „Eu am fost afară, tu n-ai fost afară, deci eu sunt șeful tău”, cam așa ar suna. Iar când se întâlnesc doi români afariști: „Afarăle meu e mai afară decât afarăle tău” etc), și mi-am zis că omul e mândru de drumul până-n Japonia.
Wasabi: dar m-am înșelat. Am aflat că wasabi e wasabi pe bune numai acolo, iar ce primim noi aici e-un wasabi mai mic, făcut din alte plante. Ca să vezi!
articol publicat în numărul 25/2017 al revistei Cațavencii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu