Duminică, 13 iunie 2010, Piața Universității. Comemorarea „evenimentelor” din 13-15 iunie 1990, urmată de un marș către casa lui Iliescu, undeva prin Primăverii. Ajung pe la 12 fără un sfert și găsesc aproape pe nimeni: câțiva reporteri TV (Realitatea, Antena 3), câțiva organizatori (Asociația 21 Decembrie, Asociația Victimelor Mineriadelor, Noii Golani), plus inevitabilii băieți de la Noua Dreaptă, care n-au hodină dacă nu se bagă oriunde ar putea fi filmați. Lume toropită de caniculă, entuziasm foarte scăzut, ca să nu zic zero. Trecători puțini, majoritatea complet indiferenți. Jandarmi și mai puțini, dar ăștia sunt singurii care par că știu ce fac. Per total, atmosfera e de tipul „hai s-o facem și p-asta și pe urmă plecăm acasă”.
M-așez pe o bancă, undeva la umbră, și am noroc de o trupă de moșuleți care se adună în câteva minute, la aceeași umbră. Discută strigat ca oltenii-n tren: „Regele Mihai e un criminal, că l-a arestat pe Antonescu!” (moșulete 1). „Vorbești prostii, regele este Monarhia, singura speranță care-a mai rămas!” (moșulete 2). „Suntem un popor de lași, domnule: păi cecenii îi împușcau p-ăștia ca pe câini, ascultă ce-ți spun eu!”. Apare un grup de tineri de la Noua Dreaptă, în tricouri negre; moșuleții sar în picioare și-i salută: „Țara, Căpitanul și arhanghelii din cer!”. Tinerii zâmbesc timid și dau mâna cu fiecare.
Mă duc mai spre organizatori, în plin soare (aveam șapca pe cap, dar tot mă lovea căldura de mă-nnebunea). Acolo începuse ceva acțiune, că venise un nene c-o mașină de Dâmbovița, c-un sicriu pe capotă. Vorbește tare, îi apostrofează pe jandarmi, îl scoate la vedere pe fiul (sau nepotul) său de câțiva anișori, cu o cască model britanic pe cap: „Pe cine păziți voi, mă? P-ăștia cu pensii și salarii de sute de milioane?! Rușine să vă fie, să vină oamenii să vă scuipe, nemernicilor!”. Un polițist de la circulație îl roagă să tragă mașina de-acolo, că încurcă traficul. „Și tu ești cu Iliescu, huo, criminalilor!”. Bagă totuși mașina în parcare și se duce la cortul organizatorilor.
Vorbesc cu doi-trei privitori: „Unde erați când ne-au terorizat minerii, unde, asta să-mi spui! Toată presa a mințit acum 20 de ani, ziceați că minerii restabilesc ordinea! Atunci erați slugi la comuniști, acum sunteți la bogătașii ăștia, la nenorociții ăștia, care-s de fapt tot ăia!” (doamna Diana, pensionară). „Fii atent că e țeapă, că marșul ăla spre Primăverii a plecat deja. Fraierii de-aici n-or să mai facă nimic, stau aiurea și se uită unii la alții. Vii încolo, poate prindem marșul din urmă?” (Roces, blogger). „Ăștia micii habar n-au, sunt complet pe dinafară. L-am întrebat pe unul de la Noua Dreaptă ce și cum, și mi-a zis că el nu știe, c-avea doi ani la mineriade” (Maria, ziaristă).
Topit de dogoare, intru în pasaj, unde sunt expuse fotografii luate atunci în iunie 1990 (mineriada a treia, cum s-a spus). Mă agață domnișoara Mirela, cu strania întrebare „Tu pentru cine scrii?”. Adică pentru care mogul, cum ar veni. Dumneaei se recomandă „psiholog” și mă toacă cu-ntrebări, la care eu răspund făcând pe prostul, cum e bine și sănătos. Sătul de întrebările ei psihologice, arat spre o fotografie cu mineri bătând studenți și-o-ntreb la rândul meu, inocent: „Oare de ce îi urăsc cei care muncesc cu mâinile pe cei care muncesc cu mintea?”. Psiholoaga se blochează, apoi dă din ea: „Totu-i manipulare”.
articol scris în 2010 pentru revista Cațavencii dar nepublicat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu