Balul Catavencu (4): Mancarea si bautura

Cu asta ar fi trebuit sa incep, nu-i asa, fursecarilor? Pai eram sigur ca daca va spuneam din prima ce s-a dat la “poate ultimul bal cu mancare”, nu v-ar mai fi interesat nimic. Pai eu nu fac la fel?!

Poate c-o fi fost ultimul cu mancare, dar mancarea de la bal a fost multa si buna. Acum n-am de unde sa stiu daca a fost “mai mult multa” sau “mai mult buna”, pentru ca mesele au fost permanent re-aprovizionate, asa ca oricand te mai duceai dupa o portie gaseai chauffing-dish-urile pline.

Eu unul m-am orientat spre ala cu creveti, si nu mi-am luat leapsa: au fost cei mai buni creveti pe care i-am mancat eu vreodata, si sunt mare mancau de asa ceva (poate si unde am rar ocazia). Bine patrunsi, cu un sos delicios, sa-ti bati copiii cu basca, nu altceva! O nebunie. Doar ca sa-mi stric gustul, m-am mai regalat si cu cateva felii de piept de curcan (care era fript intreg, mi-am transat eu cat mi-a trebuit), salata de sfecla rosie, ciuperci si ceva purcel, doar asa ca sa ma simt pe de-a-ntregul vicios. Pentru ca intre timp nu statusem cu paharul gol…

Te duceai si-ti luai la liber ce voiai: bere, vin alb, vin rosu, tarii de toate felurile. Totusi, majoritatea oaspetilor au stat fie pe bere, fie pe whiskey (asta ca proba ca “bautura traditionala a romanilor este vinul”). Ca sa pot sa mananc, am stat si eu pe whiskey on the rocks, cu consecinte pe care le gasiti imediat mai jos.

Mi-ar placea sa spun ca n-au fost decat patru pahare, dar va jur cu mana pe inima ca n-au fost mai mult de opt, sa moara dusmanii mei! Serios. Stiti doar ca nu imi arde de saga cand e vorba de lucruri serioase. Asa ca m-am mutat neinvitat la masa lui Alexandru Cristorian si am vorbit intelepciuni. Asa sper.

Asa si trebuie sa fi fost, pentru ca baietii au zis sa mergem in Laptaria lui Enache, ca balul s-a terminat de mult (cand naiba s-o fi terminat?! Ca parca adineauri behaia oaia aia pe scena!). Bine, mergem, daca ziceti voi. Ma sui intr-un taxi cu Grig, d-abia atipisem, cand ma zgaltaie asta: “Hai, ma, c-am ajuns”. Mda, de la Unirea la Universitate n-ar fi mult….

Sus in Laptarie eram aproape numai noi, cei de la bal, ca doar era marti seara. Sau sa fi fost deja miercuri dimineata?! Ce conteaza! Sa bem! O idee foarte buna, intrebarea este insa: ce? Sau si mai exact: cu ce?

Aici a fost mare Cristorian, c-o replica ce n-am mai auzit-o de vreo zece ani: “Fac cinste!”. Cred ca m-am uitat foarte ciudat la el, de parca vorbea ca Yoda (chiar, domnule Catalin Matei: de ce vorbeste Yoda invers?!).

Cinstea lui Cristorian a fost insa un fel de sarut al lui Iuda, pentru ca din momentul ala nu-mi amintesc absolut nimic. Totusi, Grig mi-a zis a doua zi ca n-am adormit cu capul pe masa si nici n-am cerut-o de nevasta pe fata care schimba scrumierele.

Sper.

Balul Catavencu (1): Vedetele

Am de gand sa va ofer o relatare cat mai acurata de la balul Catavencu 2008, numit si “Criza si pedeapsa” – asa ca va rog sa fiti putini atenti, ca popa nu predica de doua ori pentr-o baba surda. Deci:

Ajungem (ca eram doi), gasim cu greu garderoba, intram in sala, primejdie, ca nu cunosteam pe nimeni. La 1500 de oameni, ar fi fost si greu. Cu ocazia asta am vazut si eu pe dinauntru sala mare a palatului Bragadiru, ca la balul trecut (Playboy) n-am apucat sa vad decat casa scarii, atat era de aglomerat. Ce sa va zic, sala nu arata rau, dar nici bine: o sala de bal ca orice sala de bal, cu o galerie circulara de jur-imprejur, la vreo patru metri inaltime. Care acum era ticsita de camere de luat vederi si de oamenii care le manevrau.

Nici n-am apucat sa mirosim primul pahar de whiskey, ca ma striga cineva: sucesc capul, pe cine vad la o masa – gasca de publicitari de la Krogen. Catalin, Adi, Gabi. Ne ducem la ei, profitam de invalmaseala si ne asezam la masa lor (cam nepoftiti, dar asta e!). Il prezint pe Grig, ciocnim, pai nu mergem sa mai luam un rand?! Cu paharele din nou vesele, ne-am oferit ragaz sa ne uitam prin sala.

Lume ca la balamuc. Vedetele colcaiau ca viermusii intr-un hoit de pisica. Din pacate eu ma uit putin la televizor, asa ca nu le-am identificat pe toate, ce vorbesc, nici macar jumate.

Era acolo Robert Turcescu, mic, negru, carunt si flamand (a mancat tot timpul); era Victor Ponta, incredibil de inalt (Daciana ii ajungea pana la urechi, iar eu ei pana la barbie); era Dan Chisu, imbatranit, ridat si melancholic, ziceai ca-si interpreteaza propriul rol din “Singur sub dus” (finalul, cand moare de singuratate); era Luminita Anghel, mult mai scunda decat la televizor, razand tot timpul ca sa-si arate dantura (e adevarat ca avea ce arata, si-o fi refacut-o de curand); era Geanina Corondan, teribil de serioasa (nu era ea aia pontoasa de la “Meteo”, de pe vremuri?!) si de sulemenita; era Lucian Mandruta, aratand extraordinar de bine, slab, fara gusa (la televizor parca avea gusa, neh?!), avand ca singur defect o tinuta prafuita de motorist, ostentativa printre toate tolurile alea festive; era Don Corleone, mic, tuns perie, care tot timpul cauta pe cineva prin sala (n-am inteles pe cine, dar imi venea sa-l mai trimit dupa inca un whiskey, daca tot misuna non-stop); era Andreea Esca, pe care n-am recunoscut-o, asa ca i-am intrebat pe baieti (“Ba, cine e aia fandosita, ca parc-o stiu de undeva?!”, iar ei “Esca e, ma, ce-ai? Ba, luati-i whiskey-ul lu’ asta, ca-i deja facut!”); era Gabriel Cotabita, inalt, cam flescait la obraji, dar deloc transpirat (o fi si transpiratia astuia o legenda a presei, ca vodca lui nea Nicu Vacaroiu?!); zicea Grig c-ar fi zarit-o si pe alde Adriana Bahmuteanu, grasa si lucioasa, dar mie mi-a scapat momentul, ca eram la buda sa scutur trandafirul, asa ca de data asta nu aveti ce glume slabe sa faceti.

Cam atat despre oaspeti. Despre nominalizati, in episodul doi. Despre gazde, in trei, iar despre micile mele avataruri culinare si bahice, in ultimul episod.