Balul Catavencu (2): Nominalizatii

Ce spuneam?! Nu conteza, ca si-asa minteam. A, nominalizatii.

Pe scena spuneau poante Toni Grecu de la Divertis si Ioan Morar de la Catavencu, din care am retinut una singura (am retinut-o pentru ca n-am inteles-o! Ca-n amor, “o iubesc pentru ca n-o inteleg!”): cica pe Wall Street trece un broker, cand deodata, de la etajul 100 se arunca unul in gol “aaaaaaaaa….” – buf, se zdrobeste de asfalt langa broker. Asta se uita la mort, apoi reflecteaza: “Oare ce stia el si eu nu stiu inca?!”.

Ziceam sa ma mai duc dupa o serie de whiskey, cand colo – hop! Apare Sabina Antoniu. Cand zic “apare”, voi sa intelegeti ca trecea si ea pe acolo, ca omul cu treaba, iar eu am inceput sa racnesc dupa ea, “Sabina, Sabina, eu is!”. Evident, ea s-a uitat la mine ca la alta minune si mi-a zis cinstit “Ma baiatule, parca te stiu de undeva, dar habar n-am de unde!”. M-am dezumflat, dar ce era sa fac?! Mi-a povestit de ea, ca lucreaza acum la Realitatea, ca una-alta. Eu nu aveam ce sa-i spun: ca scriu texte de mare angajament, “Vino cu trei capace de bere si primesti o sapca cadou”... ?!. Nu i-am spus, ca mi-era ca baga de seama v’o cacofonie, ceva, si-o umfla rasul. M-am dat publicitar si n-am intrat in amanunte.

Dadeam sa duc paharul la gura, cand colo – hop! Apare Marius Comarniceanu, si el tot de la Realitatea. El chiar “a aparut”, adica a stiut din prima cine sunt, ba a avut si ragaz sa stea la pozat. Uitati dovada, vorba Leanii. Ihi, colega noastra intelectuala, aia nascuta Petrescu, maritata Ceausescu, impuscata Voican.

Incep sa fie chemati pe scena nominalizatii. Poate nu stiti, dar catavencii premiaza pe autorii celor mai stralucitoare aberatii produse intr-un an: din politica in general, dar de multe ori din alte domenii, numai declaratii publice sa fie! Nu mi-i amintesc eu pe toti, ca fost multi si majoritatea nu erau prezenti sa-si ridice premiile. Zic si eu cateva nominalizari pe care mi le-amintesc.

Cel mai clar il “vad” pe Victor Ponta, care a ajuns pe scena de doua ori, odata pentru premiul altcuiva (Iliescu?!). Desi tampeniile pentru care erau decernate premiile erau deosebit de penibile, Ponta s-a descurcat absolut onorabil, ba la un moment dat i-a si luat in balon pe catavenci (“Va multumesc, dar acum trebuie sa dau fuga la televiziune. La Realitatea TV”). Bravo lui, nu stiam ca exista si pesedisti cu capul mare, nu numai cu buzunarele largi.

A fost si Varujan Vosganian premiat pentru nu stiu ce, parca totusi nu pentru o aberatie; si el s-a descurcat frumos, macar ca era greu sa fii atent la ce zice cand il vedeai cu barba aia, ceva nemaivazut, ma intreb cum si-o aranjeaza si cat timp ii ia! Mare om. Cica “am ridicat economia romaneasca, acum are de unde cadea!”. Ha, ha.

Pentru toti politicienii absenti, care n-au venit la premiere de lasi ce sunt, a fost angajat actorul Dragos si nu mai stiu cum, cel care a fost la Mondenii inaintea lui Angel Popescu. CV Tudor a fost unul din politicienii interpretati de Dragos, foarte misto facut, daca nu lipsea isteria din voce ar fi fost o parodie perfecta.

La fel de bun, poate si mai bun, a fost Gigi Becali (“facut” tot de Dragos): m-am basicat de ras. Era el oricum extraordinar de veridic, dar cand i-au adus pe scena o oaie legata in lesa - am zis ca crap. N-am crapat, dar nici mult nu mai aveam, cand il vedeam pe “Gigi” cu oaia-n stanga, crucea-n dreapta si cu gura plina de “fac Romania ca soarele de pe cer”! Da, ala a fost un efect de mare clasa, bravo catavencilor.

Buf! Ne-am speriat toti. Cazuse un prost de la balcon, fix pe scena! Dupa primul moment de panica, ne lamureste Ioan Morar: “Stati linistiti la locurile voastre! Nu e nimic, s-a mai sinucis un broker!”.

Aruncasera de la galerie un manechin imbracat in costum. De firma.

Balul Catavencu (1): Vedetele

Am de gand sa va ofer o relatare cat mai acurata de la balul Catavencu 2008, numit si “Criza si pedeapsa” – asa ca va rog sa fiti putini atenti, ca popa nu predica de doua ori pentr-o baba surda. Deci:

Ajungem (ca eram doi), gasim cu greu garderoba, intram in sala, primejdie, ca nu cunosteam pe nimeni. La 1500 de oameni, ar fi fost si greu. Cu ocazia asta am vazut si eu pe dinauntru sala mare a palatului Bragadiru, ca la balul trecut (Playboy) n-am apucat sa vad decat casa scarii, atat era de aglomerat. Ce sa va zic, sala nu arata rau, dar nici bine: o sala de bal ca orice sala de bal, cu o galerie circulara de jur-imprejur, la vreo patru metri inaltime. Care acum era ticsita de camere de luat vederi si de oamenii care le manevrau.

Nici n-am apucat sa mirosim primul pahar de whiskey, ca ma striga cineva: sucesc capul, pe cine vad la o masa – gasca de publicitari de la Krogen. Catalin, Adi, Gabi. Ne ducem la ei, profitam de invalmaseala si ne asezam la masa lor (cam nepoftiti, dar asta e!). Il prezint pe Grig, ciocnim, pai nu mergem sa mai luam un rand?! Cu paharele din nou vesele, ne-am oferit ragaz sa ne uitam prin sala.

Lume ca la balamuc. Vedetele colcaiau ca viermusii intr-un hoit de pisica. Din pacate eu ma uit putin la televizor, asa ca nu le-am identificat pe toate, ce vorbesc, nici macar jumate.

Era acolo Robert Turcescu, mic, negru, carunt si flamand (a mancat tot timpul); era Victor Ponta, incredibil de inalt (Daciana ii ajungea pana la urechi, iar eu ei pana la barbie); era Dan Chisu, imbatranit, ridat si melancholic, ziceai ca-si interpreteaza propriul rol din “Singur sub dus” (finalul, cand moare de singuratate); era Luminita Anghel, mult mai scunda decat la televizor, razand tot timpul ca sa-si arate dantura (e adevarat ca avea ce arata, si-o fi refacut-o de curand); era Geanina Corondan, teribil de serioasa (nu era ea aia pontoasa de la “Meteo”, de pe vremuri?!) si de sulemenita; era Lucian Mandruta, aratand extraordinar de bine, slab, fara gusa (la televizor parca avea gusa, neh?!), avand ca singur defect o tinuta prafuita de motorist, ostentativa printre toate tolurile alea festive; era Don Corleone, mic, tuns perie, care tot timpul cauta pe cineva prin sala (n-am inteles pe cine, dar imi venea sa-l mai trimit dupa inca un whiskey, daca tot misuna non-stop); era Andreea Esca, pe care n-am recunoscut-o, asa ca i-am intrebat pe baieti (“Ba, cine e aia fandosita, ca parc-o stiu de undeva?!”, iar ei “Esca e, ma, ce-ai? Ba, luati-i whiskey-ul lu’ asta, ca-i deja facut!”); era Gabriel Cotabita, inalt, cam flescait la obraji, dar deloc transpirat (o fi si transpiratia astuia o legenda a presei, ca vodca lui nea Nicu Vacaroiu?!); zicea Grig c-ar fi zarit-o si pe alde Adriana Bahmuteanu, grasa si lucioasa, dar mie mi-a scapat momentul, ca eram la buda sa scutur trandafirul, asa ca de data asta nu aveti ce glume slabe sa faceti.

Cam atat despre oaspeti. Despre nominalizati, in episodul doi. Despre gazde, in trei, iar despre micile mele avataruri culinare si bahice, in ultimul episod.