Tramvai

Nimic nu m-a obligat să fac pe arboristul în Anglia, în afară de cele două nevoi fundamentale ale ziaristului: cea de subiecte și cea de bani. Nu discut aici despre nevoia de bani, ci doar despre România văzută prin ochii unui cvasi-căpșunar. Eu nu mă gândisem niciodată să-mi privesc țara printr-o astfel de ”lentilă” și n-aș fi putut avea acces la ea dacă nu trăiam nemijlocit alături de căpșunari, atât în timpul ”serviciului”, cât și-n rest; sper că rezultatul investigației să fi meritat efortul!

Pe cea mai joasă treaptă socială se află țiganul. În mod ciudat, cum să mă zic, într-un mod aproape marxist, nu etnia îl face pe cineva să fie țigan, ci felul în care își câștigă traiul: prostituția, codoșlâcul, cerșetoria, furtul, tâlhăria, micul trafic de droguri – acestea sunt activități pe care, prestându-le, devin automat țigan, indiferent de originea mea etnică. Invers, un etnic rroma care muncește ca zidar, să zicem, nu e considerat țigan; să nu mă întrebați cum funcționează logica asta, pentru că nu știu. Mă mulțumesc să povestesc. Când o să-ncep să și înțeleg, revin.

Pe treapta imediat superioară țiganului se află tramvaiul. Nu e un concept ușor de înțeles, dar ar putea fi descris așa: ”tramvai” este un bărbat care face o muncă de femeie, pe bani puțini. Probabil că tripleta medic-profesor-funcționar se încadrează cel mai bine la tramvaie, deși pot fi găsite și alte exemple: ziaristul, birocratul, vânzătorul, chelnerul, poetul etc. Toți aceștia suferă de două păcate fundamentale: se mulțumesc cu puțin și nu-și asumă riscuri fizice.

Următoarea ”stare” (état) în ochii omului simplu este el însuși, omul. El nici nu ”fură” și nici nu ”fuge de muncă”, cum fac țiganul, respectiv tramvaiul (prin ”muncă” înțelegându-se, desigur, munca manuală). Pe de altă parte, deși își asumă riscuri, el nici nu ”are noroc”, ca cei de pe următoarele două trepte.

Ajungem acum la șmecher. Mi-a trebuit mult efort ca să accept că sub acest nume sunt înghesuite două tipuri umane foarte diferite, din punctul meu de vedere: antreprenorul și mafiotul. Straniu, dar semnul egal e pus între un antreprenor care-și conduce afacerea proprie, navigând cum poate printre capcanele întinse de legi, de Fisc și de bănci, și un mafiot care conduce (sau face parte din) o rețea de intimidare și extorcare.

Cea mai înaltă treaptă socială este ocupată, în mentalul omului, de politician. Cumva, acesta e perceput ca un șmecher ce-a reușit în viață, înconjurându-se de un blindaj impenetrabil de bani și de relații, la adăpost de orice necaz sau catastrofă (în afară de boală sau moarte, desigur!). Ideea că un politician ar putea fi sărac (sunt unele exemple prin Vest) sau că și-ar putea da demisia de onoare, îi făcea să zâmbească pe băieții mei și să mă bată consolator pe umăr: ”Sigur că da, Mihăiță! Ia dă tu fuguța de adu bidonu’ ăla!”.

Țigan, tramvai, om, șmecher, politician; iată o stratificare socială la care nu m-aș fi gândit niciodată, dar spre cinstea mea, nu s-au gândit nici alții mai deștepți. Dar cum să vezi lumea-n felul ăsta dintr-un birou, oricât de deștept te-ai crede?!

Iar la nunta. Inc-o nunta!

Ca tot e criza si foamete, se-nsoara lumea in draci. In conditiile astea m-au chemat chiar si pe mine, desi sunt cunoscut ca un cal breaz ca teparul numarul unu, cand se ajunge la momentul “impins plicul”. Ei bine, totusi m-am dus.
Ma, ce sa zic, nunta... ca orice nunta. Staif, nimic de comentat, dar fara vreun element de individualizare. Cumva, ideea parea sa fie “Sa fie totul perfect, sa nu ne rada uratii astia!” (adica invitatii), si nicidecum “Sa fie ceva deosebit, despre care sa se vorbeasca pana la loc comanda!”, cum as fi gandit-o eu. Dar, cum mama mea m-a-nvatat sa nu vorbesc neintrebat... mai bine tac.
Ne-au dat de mancare toate minunile, cum se face de obicei la oras (rasol de salau de Nil!), dar sarmalele au fost buninteles proaste, cum se face de obicei la Marriott. Cum eu nu prea le am cu mancatul, m-am concentrat pe bauturi: vin, bere, alcooluri distilate (whiskey, vodca, rom). Vinul era “vinul casei” (alb si rosu) iar berea se servea la pahar. Ti-era si rusine sa ceri: venea chelnerul tocmai de la bucatarie cu un amarat de pahar de bere-n mana! Asa ca m-am retras pe vin, strategic. Nici p-asta nu m-a lasat chelnerul sa-l tin pe masa (“Conducerea unitatii ne interzice sa lasam sticla pe masa dumneavoastra”), dar am ochit bufetul lor de serviciu si ma regalam singur din sticlele grupate acolo. Bine, ca ne mai dadusera si niste garafioare artizanale, pline cu “vin de la nunta”, dar alea trebuiau luate acasa, sa le pastrezi ca amintire.
Chiar daca am mai fost eu la nunti la care nu cunosteam pe nimeni (afara de cei cu care venisem), tot a fost destul de plictisitor pana la un moment dat, cand am strans destul alcool in sange ca sa-mi fac curaj la dans. Dupa aia mi-am tot jucat gagica, pe toate muzichiile recogniscibile, pana a obosit si-a zis c-o dor picioarele (de cand asteptam eu asta!). Cavaler din fire, am plantat-o la masa si-am dat fuguta pana in salonul Champion's, la finala mica. Am prins in direct doar primul gol uruguayan si bara lui Forlan din ultima secunda, ca totusi trebuia sa mai dau cate o tura pe la dans, sa nu ma creada fata fugit in lume cu banii de tacam. Nu ca nu erau si alti nuntasi in Champion's... dar aia erau mai batrani ca mine, isi ratasera momentul de fugit in lume.
Dupa meci, s-a furat mireasa. Frumos furata, intr-adevar (luata in brate si scoasa din salon de sub nasul nasului, nu ca altele, care zic ca se duc sa se machieze si se lasa furate din buda!), dar catastrofal inapoiata mirelui. Mirele a intrebat “ce vrei pe ea?”, la care rapitorul a raspuns ca vrea bautura, o sticla de whiskey si una de gin. Mirele a zis ca le da, rapitorul a cerut si ceva de mancare, sa mearga bautura, iar mirele i-a oferit o punga de pufuleti. Ihi. Vedeti in poza “rascumpararea” obtinuta pentru mireasa. Sa fi fost eu in locul ei si sa ma trezesc pretaluita la niste pufuleti, faceam urat de tot.
Acuma, nu pe mireasa m-am necajit eu, ci pe agonia acestui nobil obicei. Nobil si ancestral, sa fim bine intelesi! Pai care-i semnificatia lui straveche, mai copii? Frica de consangvinizare! Exogamia femelelor, daca e s-o luam asa! Ce, tinerele femele de cimpanzeu nu fac acelasi lucru, adica migreaza din propriul grup si se imperecheaza in altul? Iar, revenind la specia noastra, in ce cultura umana lipsea aceasta traditie? Raspuns: in nici una. Pai normal ca nu lipsea, ca nenorocita asta de consangvinizare era moarte curata, pe termen mediu, pentru cultura respectiva. Astazi, sigur ca lumea e cu totul alta, iar obiceiul “furatului miresei” (si in general, “furatul fetelor”) e doar o ramasita din alte timpuri. Dar din punctul meu de vedere, e o ramasita care merita pastrata.
Bref, intorcandu-ma la nunta, pot spune ca mi s-a parut luxoasa, dar nememorabila. Prietena mea n-a fost de acord: “Pai da, la tine o nunta nu e memorabila daca nu va imbatati toti si va luati la berbeceala pe ringul de dans! Taci! Nu-mi spune mie, c-am vazut eu! Si sa stii ca pentru mine e memorabila: la nici o alta nunta nu m-a servit un chelner asa dragut!”.
Pai sigur ca era dragut, ca era negru.