Fereastra de sensibilitate

Dupa concert, domnul Septimiu mi-a expus urmatoarea idee, la care ader in toalitate, dandu-mi in acelasi timp cu tesla-n Doamne iarta-ma, pentru ca nu mi-a venit mie ideea asta. Deci:
fiecare dintre noi suntem, copii fiind, extrem de deschisi catre impresii venite din afara noastra, catre influente, suntem deci impresionabili; dar aceste impresii sunt fugare, pasagere, ele nu ajung sa se fixeze si sa devina gusturi, convingeri, afinitati si fidelitati. Dimpotriva, ca adulti suntem extrem de “inchisi” la impresii, de opaci la influente exterioare, de inerti la stimuli. Intre aceste doua perioade ale vietii, in adolescenta ni se deschide o “fereastra de sensibilitate”, timp in care ne formam anumite afinitati pe care le vom pastra intreaga viata.

Exemple: gusturile muzicale se formeaza candva intre 13 si 17 ani (cel putin la mine atunci s-au format, atat cat s-au format, ca nu s-au prea format!); la fel, gusturile culinare, cele sportive, cele literare, cele “de petrecere”, etc. E perfect corect faptul ca aceasta fereastra de sensibilitate nu se deschide la toti oamenii la aceeasi varsta, si nici nu sta la fel de mult “deschisa”. Mai mult, eu cred ca exista foarte multi la care nu se deschide deloc, niciodata, si care preiau necritic gusturile si idiosincraziile parintilor, si cu asta basta. Pacat de vietisoarele lor goale si netraite.

Domnul Septimiu asta... mare smecher. Ia sa-l ascult eu mai atent cand le zice la un pahar, poate ii mai fur niste idei pentru Nea Nae. Ca daca as sta numai in ideile mele, o sa iasa Nea Nae aschilambic rau, saracul de el! Asa, pe furaciune, tot mai am sperante ca nu-l fac de ras. Iar daca mi s-o cere socoteala pentru ciordeala... prinde orbul, scoate-i ochii!

Distractia la concert

Dat fiind ca eu nu ma distrez la concerte, ar insemna ca asta e distractie “de fitze” (DdF). Numai ca treaba nu e chiar atat de simpla.

La concert avem un public display al unor masculi dominanti (interpretii) si manifestari de supunere a masculilor si femelelor de rang inferior (publicul). Aceste manifestari sunt extreme (tipete, plansete, vaier colectiv, etc) de unde concluzia ca in “grupul” format ad-hoc (adica actantii principali ai unui concert: interpretii si publicul) e o mare diferenta de statut intre membrii grupului (dealtfel, diferenta asta e marcata si fizic: scena ii “ridica” la propriu pe interpreti deasupra celorlalti).

Da’ asta e un punct de vedere trist darwinian: oamenii nu sunt doar niste maimutoi care se lupta intre ei pentru ierarhie. Ca specie, omul are si latura asta de fiara teritoriala (ceea ce maimutele n-au). Ca orice animal teritorial, si noi am dezvoltat mecanisme de coeziune, de aglutinare a grupului (“toti pentru unul si unul pentru toti”), astfel incat grupul sa fie gata oricand sa-si apere teritoriul in fata altor grupuri. Cel mai vechi si mai functional mecanism e thrill-ul – dealtfel, p-asta l-au dezvoltat cam toate speciile gregare, asa ca e clar ca e cel mai bun.

Bref, thrill-ul e tipatul pe care il scot la unison toti indivizii unui grup, in fata unei primejdii reale (la celelalte specii) sau simulate (la noi). Un cantec de mars, un slogan electoral scandat la manifestatie, vorbele de duh de pe stadion, strigaturile de la nunta, ritualul liturgic, toate astea sunt manifestari ale thrill-ului (in romana nu s-a tradus termenul asta in nici un fel, a fost folosit cuvantul strain pentru a reda notiunea, asa ca d-aia ii zic si io la fel).

Buninteles, cea mai clara forma de thrill e la concert. Cand mii de oameni repeta in cor aceleasi sunete, emotia se propaga ca o unda de soc prin toata multimea, si chiar si cel mai placid individ se electrizeaza – si se simte parte a unui intreg care il domina. Asta e distractie de nashpa, clar!

Ergo, la concert mingea e la mijloc: jumate din distractie e de fitze (o forma ciudata a impulsului de imperechere) si jumate e de nashpa (o forma si mai ciudata a impulsului de a fi parte dintr-un grup de vanatoare – in cazul asta, nu exista nimic simbolic care sa fie vanat, tot accentul cade pe efortul de construire a grupului si pe afirmarea devotamentului membrilor fata de acest grup).

De-abia astept un concert cu Nicolae Guta: ma duc si ma simt si eu parte dintr-un intreg, sa moara dusmanii mei, ca io-s „tata banilor si seful golanilor!”

Intrebare intrebatoare

I-auzi ia! Vin baietii de la concertul Metallica si ma-ntreaba cu tupeu: "Ba, da' concertul ce distractie e? De nashpa sau de fitze?!"
Io am ramas mut. Pai dupa ce m-a epuizat revelatia, ce energie sa-mi mai fi ramas, tati...?!