Se afișează postările cu eticheta fermat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fermat. Afișați toate postările

vineri, 30 mai 2008

“Despre limita”

Da, domnilor, stiu ca sunteti destepti, si ca l-ati citit pe Liiceanu! Da’ nu despre filozoful de afaceri vreau sa va zic, nici de limitele lui, ci de ale mele. Care, intr-un fel, ar putea fi si ale lui, ca si el e ateu. Ma rog, un fel de, ca altfel s-ar certa cu cel mai bun prieten!
E vorba de limitele ateismului. Limita, de fapt. Incep prin a repeta ca ateu nu este cel care “stie el” (?!) ca nu exista Dumnezeu, ci cel care crede ca nu avem nicio dovada c-ar exista. Dovezile sunt treaba stiintelor, iar pana acum nici o stiinta nu a adus vreo dovada, de nici un fel. Cel putin stiinta filologiei (care chiar este stiinta, in pofida a ceea ce zic multi dintre voi) a adus numai dovezi contrarii: toate textele “sfinte”, ale tuturor religiilor, ale oricarei religii, sunt scrise de oameni, fara nici o contributie din “afara” (contributie a Cuiva, ca sa fie clar).
Aici insa intervine o chestie, o limita: de unde stiu eu? Adica, de unde am informatia de mai sus? Din cartile unor oameni de stiinta. Da, dar eu nu-i pot verifica critic pe savantii respectivi! Trebuie sa-i cred pe cuvant, din moment ce n-am acces la cunostintele lor, ca sa nu mai zic de accesul la texte. Deci, in ultima instanta, ateismul meu se bazeaza tot pe credinta: cred in ce spun altii. Daca ei se inseala, eu traiesc intr-o minciuna. Daca ei vor sa insele pe altii, eu tot intr-o minciuna traiesc.
Nu stiu daca sunt clar, asa ca dau alt exemplu: stim cu totii ca Einstein a dat din el teoria relativitatii restranse, undeva prin al doilea deceniu al secolului XX, si ca teoria s-a dovedit corecta (experimentele au confirmat-o). Dar, initial, cei care l-au citit pe Einstein nu aveau nici ei posibilitatea de a-l verifica critic, pentru ca mai nimeni nu avea pregatirea matematica de a-i urmari demonstratia (cica erau numai 5 oameni pe lume care l-au putut intelege pe Einstein, atunci cand a publicat!). Se spune ca nici acum n-ar fi mai mult de cateva sute. La fel, in 1995, cand Andy Wiles a demonstrat marea teorema a lui Fermat, zice-se ca erau in sala vreo 200 de persoane, dintre care numai patru au putut sa “mearga” cu Wiles pana la sfarsitul demostratiei – pe restul i-a pierdut pe drum, cam ca proful meu de mate din liceu, cand ne preda integralele. Pe mine ma pierdea primul, garantat: ma trimitea sa ud buretele, macar sa fac si eu ceva util la ora lui…
Asta e diferenta naspa dintre stiintele naturii si stiintele omului: in stiintele naturale, orice teorie, sustinuta matematic sau nu, poate fi supusa experimentului, si deci confirmata sau infirmata. In “umanioare” (cum zice Liiceanu) n-ai cum sa faci asta: vorbesti si iar vorbesti, pana-ti amortesc falcile, si nu convingi pe nimeni de nimic. Asa ca te apuci si decizi pe cine vrei sa crezi: pe savanti sau pe teologi. Orice ai alege, din punctul tau de vedere e tot o problema de credinta: daca nu cunosti greaca veche si aramaica, n-ai cum sa verifici ce spunea Predica de pe Munte in original. Trebuie sa-l crezi pe cuvant pe ala de ti-o traduce si interpreteaza.
Nasol!