“Despre limita”

Da, domnilor, stiu ca sunteti destepti, si ca l-ati citit pe Liiceanu! Da’ nu despre filozoful de afaceri vreau sa va zic, nici de limitele lui, ci de ale mele. Care, intr-un fel, ar putea fi si ale lui, ca si el e ateu. Ma rog, un fel de, ca altfel s-ar certa cu cel mai bun prieten!
E vorba de limitele ateismului. Limita, de fapt. Incep prin a repeta ca ateu nu este cel care “stie el” (?!) ca nu exista Dumnezeu, ci cel care crede ca nu avem nicio dovada c-ar exista. Dovezile sunt treaba stiintelor, iar pana acum nici o stiinta nu a adus vreo dovada, de nici un fel. Cel putin stiinta filologiei (care chiar este stiinta, in pofida a ceea ce zic multi dintre voi) a adus numai dovezi contrarii: toate textele “sfinte”, ale tuturor religiilor, ale oricarei religii, sunt scrise de oameni, fara nici o contributie din “afara” (contributie a Cuiva, ca sa fie clar).
Aici insa intervine o chestie, o limita: de unde stiu eu? Adica, de unde am informatia de mai sus? Din cartile unor oameni de stiinta. Da, dar eu nu-i pot verifica critic pe savantii respectivi! Trebuie sa-i cred pe cuvant, din moment ce n-am acces la cunostintele lor, ca sa nu mai zic de accesul la texte. Deci, in ultima instanta, ateismul meu se bazeaza tot pe credinta: cred in ce spun altii. Daca ei se inseala, eu traiesc intr-o minciuna. Daca ei vor sa insele pe altii, eu tot intr-o minciuna traiesc.
Nu stiu daca sunt clar, asa ca dau alt exemplu: stim cu totii ca Einstein a dat din el teoria relativitatii restranse, undeva prin al doilea deceniu al secolului XX, si ca teoria s-a dovedit corecta (experimentele au confirmat-o). Dar, initial, cei care l-au citit pe Einstein nu aveau nici ei posibilitatea de a-l verifica critic, pentru ca mai nimeni nu avea pregatirea matematica de a-i urmari demonstratia (cica erau numai 5 oameni pe lume care l-au putut intelege pe Einstein, atunci cand a publicat!). Se spune ca nici acum n-ar fi mai mult de cateva sute. La fel, in 1995, cand Andy Wiles a demonstrat marea teorema a lui Fermat, zice-se ca erau in sala vreo 200 de persoane, dintre care numai patru au putut sa “mearga” cu Wiles pana la sfarsitul demostratiei – pe restul i-a pierdut pe drum, cam ca proful meu de mate din liceu, cand ne preda integralele. Pe mine ma pierdea primul, garantat: ma trimitea sa ud buretele, macar sa fac si eu ceva util la ora lui…
Asta e diferenta naspa dintre stiintele naturii si stiintele omului: in stiintele naturale, orice teorie, sustinuta matematic sau nu, poate fi supusa experimentului, si deci confirmata sau infirmata. In “umanioare” (cum zice Liiceanu) n-ai cum sa faci asta: vorbesti si iar vorbesti, pana-ti amortesc falcile, si nu convingi pe nimeni de nimic. Asa ca te apuci si decizi pe cine vrei sa crezi: pe savanti sau pe teologi. Orice ai alege, din punctul tau de vedere e tot o problema de credinta: daca nu cunosti greaca veche si aramaica, n-ai cum sa verifici ce spunea Predica de pe Munte in original. Trebuie sa-l crezi pe cuvant pe ala de ti-o traduce si interpreteaza.
Nasol!