Vivat ortodoxia!

Dupa lupte seculare, care au durat de cand ma stiu (adica de vreo treij’de ani), am gasit si eu un motiv sa fiu mandru de biserica ortodoxa: Biblia noastra e una dintre cele mai bogate!

Sa ma explic: cand scriam postul de ieri am nimerit intamplator peste un tabelas care prezenta numarul cartilor biblice incluse in canonul celor mai importante biserici crestine (catolica, protestanta, ortodoxa, slavona, etiopiana si copta); ei bine, nu mi-a venit sa cred cand am vazut ca ortodocsii sunt pe locul doi, dupa etiopieni, in privinta numarului de carti incluse in canonul Vechiului Testament! Am dat din coada ca un catel, m-am tavalit pe jos si am cantat “Treceti batalioane romane Carpatii”, ceea ce in mod normal mi se intampla numai la betie; ergo, eram intr-n fel beat de bucurie ca au facut si ortodocsii ceva bun, ceva care ii ridica deasupra altor biserici. Nu ca ar fi meritul meu, Doamne feri! Da’ m-am cam saturat sa ma simt ultima gaina cand trebuie sa zic ca in tara mea religia majoritara e ortodoxia, care n-a facut niciodata vreo isprava. E, uite ca a facut, si nu de azi de ieri, a facut de sute de ani, numai ca n-am stiut eu! Asa cum nu stie nimeni…

Ignoranta nu e o scuza – stiu. Dar mai stiu si ca efortul de a depasi starea de ignoranta e laudabil, asa ca nu ma simt foarte tampit ca nu am stiut chestia asta mai demult. Oricum, e ceva, sa pastrezi 52 de carti din 54 posibile… respect! Afara de Cartea Jubileelor si de Cartea lui Enoh, ortodocsii le-au pastrat pe toate; ergo, vivat ortodoxia!

Pe urma am nimerit pe alta pagina si am aflat ca in Vechiul Testament mai fusesera inca 27 de carti, dar p-astea nu le-a pastrat nimeni; s-au pierdut de tot. Pai va dati seama cat de multe informatii s-au pierdut odata cu ele? Si cat de multe conexiuni se puteau face, atat intre ele, cat si cu cele pastrate?

Aoleo si aoleo, biata specie umana. Pai daca nici cartile Bibliei n-au fost in stare sa le pastreze, la ce bun ar pastra puhoiul de carti care apar in fiecare secunda pe tot pamantul asta…?! La ce bun sa mai scrii, atunci?

Mai bine bei o bere, spargi o samanta si asculti un Nicolae Guta, neh?

“Despre limita”

Da, domnilor, stiu ca sunteti destepti, si ca l-ati citit pe Liiceanu! Da’ nu despre filozoful de afaceri vreau sa va zic, nici de limitele lui, ci de ale mele. Care, intr-un fel, ar putea fi si ale lui, ca si el e ateu. Ma rog, un fel de, ca altfel s-ar certa cu cel mai bun prieten!
E vorba de limitele ateismului. Limita, de fapt. Incep prin a repeta ca ateu nu este cel care “stie el” (?!) ca nu exista Dumnezeu, ci cel care crede ca nu avem nicio dovada c-ar exista. Dovezile sunt treaba stiintelor, iar pana acum nici o stiinta nu a adus vreo dovada, de nici un fel. Cel putin stiinta filologiei (care chiar este stiinta, in pofida a ceea ce zic multi dintre voi) a adus numai dovezi contrarii: toate textele “sfinte”, ale tuturor religiilor, ale oricarei religii, sunt scrise de oameni, fara nici o contributie din “afara” (contributie a Cuiva, ca sa fie clar).
Aici insa intervine o chestie, o limita: de unde stiu eu? Adica, de unde am informatia de mai sus? Din cartile unor oameni de stiinta. Da, dar eu nu-i pot verifica critic pe savantii respectivi! Trebuie sa-i cred pe cuvant, din moment ce n-am acces la cunostintele lor, ca sa nu mai zic de accesul la texte. Deci, in ultima instanta, ateismul meu se bazeaza tot pe credinta: cred in ce spun altii. Daca ei se inseala, eu traiesc intr-o minciuna. Daca ei vor sa insele pe altii, eu tot intr-o minciuna traiesc.
Nu stiu daca sunt clar, asa ca dau alt exemplu: stim cu totii ca Einstein a dat din el teoria relativitatii restranse, undeva prin al doilea deceniu al secolului XX, si ca teoria s-a dovedit corecta (experimentele au confirmat-o). Dar, initial, cei care l-au citit pe Einstein nu aveau nici ei posibilitatea de a-l verifica critic, pentru ca mai nimeni nu avea pregatirea matematica de a-i urmari demonstratia (cica erau numai 5 oameni pe lume care l-au putut intelege pe Einstein, atunci cand a publicat!). Se spune ca nici acum n-ar fi mai mult de cateva sute. La fel, in 1995, cand Andy Wiles a demonstrat marea teorema a lui Fermat, zice-se ca erau in sala vreo 200 de persoane, dintre care numai patru au putut sa “mearga” cu Wiles pana la sfarsitul demostratiei – pe restul i-a pierdut pe drum, cam ca proful meu de mate din liceu, cand ne preda integralele. Pe mine ma pierdea primul, garantat: ma trimitea sa ud buretele, macar sa fac si eu ceva util la ora lui…
Asta e diferenta naspa dintre stiintele naturii si stiintele omului: in stiintele naturale, orice teorie, sustinuta matematic sau nu, poate fi supusa experimentului, si deci confirmata sau infirmata. In “umanioare” (cum zice Liiceanu) n-ai cum sa faci asta: vorbesti si iar vorbesti, pana-ti amortesc falcile, si nu convingi pe nimeni de nimic. Asa ca te apuci si decizi pe cine vrei sa crezi: pe savanti sau pe teologi. Orice ai alege, din punctul tau de vedere e tot o problema de credinta: daca nu cunosti greaca veche si aramaica, n-ai cum sa verifici ce spunea Predica de pe Munte in original. Trebuie sa-l crezi pe cuvant pe ala de ti-o traduce si interpreteaza.
Nasol!