Madalina se intoarce!

Asa cum am promis in finalul postului cu Madalina, mi-am bagat capu-ntre urechi si m-am dus la biblioteca (BCU, pentru avizati), cu lista-n dinti. Lista cu scriitori “memorabili” din comunism, a caror scriitura va ramane (ma rog, asta era parerea omului care-a facut lista! Ioan T. Morar, parca, dar nu sunt foarte sigur); bun! Acum va zic concluziile:

Costache Olareanu nota 5, Paul Georgescu 6 spre 7, Matei Calinescu 3 (stai jos, loaza!), Stefan Banulescu 7, Sorin Titel 7 plus, George Balaita nota 3 cu indulgenta, Norman Manea 4, Dana Dumitriu 7, Radu Cosasu 7 tras de par, Paul Goma 3, Radu Petrescu 6 plus, Mircea Horia Simionescu 8 (bravo, Horica!), Marin Preda 9 (da’ asta numai pentru trei carti, pentru ansamblul operei nota 7).
Marile surprize au fost Constantin Toiu (9), Gellu Naum (9 plus, da’ asta era geniu, nu se pune), si mai ales marea, inegalabila, infatigabila Gabriela Adamesteanu: un mare 9 cu felicitari sincere pentru Dimineata pierduta. I-am dat nota asta cu durere in inima, la cat de misogin sunt, si la cat de convins sunt ca literatura e o arta in care femeile nu exceleaza, dar valoarea-i valoare si Gabita noastra merita un mare loc printre scriitorii de limba romana. Saru’ mana, tanti!

Concluzie doi: domnule, scriitorii astia de dinainte de ’89 nu merita nici sa le lege sireturile celor afirmati de atunci incoace! O fi fost cenzura, o fi fost gustul mai rudimentar al publicului, dracu’ stie… da’ nici chiar asa! Si ganditi-va ca astia sunt crème de la crème, nu o ciurda de Paveli Coruti oarecare, pitecantropi scosi din mina. Totusi, totusi… sa fii atat de inapoiat ca scriitor fata de un Radu Aldulescu, Filip Florian, Mircea Cartarescu, Ioana Pavelescu sau Florina Ilis – impardonabil!
Acuma, judecata e facuta numai pentru varfuri, nu pentru “toti scriitorii”, ca si intre cei afirmati dupa Revolutie sunt destui care behaie de prosti ce sunt, nu zic. Dar, si acum vine concluzie 3:

Generatiile pre’89 nu aveau de infruntat concurenta scriitorilor mari ai lumii, ca in romana nu se traducea mai nimic, afara de clasici (si astia pe sponci). Scriitorii post’89 trebuie sa se bata cu cei mai buni din toata lumea, ca altfel putrezesc pe rafturi, sunt trimisi retur si ajung hartie igienica.
Pe de alta parte, publicul cititor e mult mai bun acum decat “inainte”, mai rafinat, mai pretentios, si incomparabil mai redus numeric: pai unde-s vremurile cand alde Marin Preda era vandut pe sub mana, furat din biblioteci, dat spaga la doctor?! Ehe… acuma-s alte timpuri. Nu numai ca publicul e mai bun, dar are mult mai putin timp de citit: pai cine ar mai fi nebun sa scrie acum o caramida indigesta ca Obstinato a lui Paul Goma, sa fuga publicul de ea ca dracu’ de tamaie?!

Si ultima concluzie (nu mai stiu a cata e): intre timp a aparut Umberto Eco, care i-a pus pe scriitori la locul lor. Intelegeti miscarea: dupa d-alde James Joyce, Virginica Woolf, Marcel Proust si inca vreo doi, la scriitori li se scrantisera mintile si uitasera ca ei sunt facatori de povesti, ca asta vrea lumea de la ei, nu prostii, magareli si aberatii, cai verzi pe pereti. Ci po-vesti! Universuri fictionale care sa te “fure”, treceri “prin oglinda”, porti catre ar-fi-putut-fi. Nu scarpinari in fund si fudulii pe moate!
Astia tinerii au bagat la cap lectia lui Eco. Ceea ce-mi doresc si mie, ca sunt cam bosorog si am si capul tare, pana ma prind de cate o chestie trece baba cu colacul si mosul cu sacul.
Adica: pana acum io merit nota 2. Asta numai pentru ca 1 nu se da decat in cazuri exceptionale, gen “insultarea cadrului didactic”!