Când înverzeşte turcoazul

Hai să mă duc la teatru d-ăsta neconvenţional, îmi zic, că p-alea convenţionale le-am cam bifat, şi-n plus nici nu mă lasă cu sticla de bere în sala de spectacol. Am nimerit în “La Scena”, pe Calea Călăraşi, colţ cu Mântuleasa. Casă veche, boierească, renovată.

Găsesc locul faptei (undeva la mansardă, sub grinzile acoperişului), m-aşez, începe piesa*. Acţiunea mă absoarbe instantaneu: un taximetrist negociază c-o “fetiţă”. Prietena mea se foieşte, apoi şopteşte: “Mai stăm?”. Noroc că prima scenă se termină repede, altfel iar mă trezeam poşetat, ca să nu mai zic de reproşuri: “N-ai tu sănătate dacă nu m-aduci la piese cu lesbiene sau prostituate!”. Poftim mod de raportare la actul artistic...

Apropo de acte sau de raporturi: sunt berechet. Cronometrate, nu aşa! În scena a doua, taximetristul are un act cu o fată-n casă; în al treilea, fata-n casă are un raport cu băiatul stăpânei, şi tot aşa, din raport în act şi din act în raport, defilează prin faţa noastră personajele piramidei sociale. Cronometrăm timpul de acuplare al masculilor din toate clasele, rasele şi masele, cercul închizându-se cu bogătaşul Malcom şi prostituata Irene, cea care deschisese balul. Scriitorul Robert se dă ziarist în patul top-modelului Kelly (scena 7), iar prietena mea comentează: “25 de minute! Nu-i rău deloc pentru un ziarist!”.

Desigur, toate aceste personaje (zece la număr) sunt interpretate de doi actori (un el şi-o ea), ceea ce dă montării piesei un ritm foarte alert – asta e şi ideea, să ţii oamenii în priză, nu să-i laşi s-adoarmă. Adevărat că pentru actori e un efort considerabil, dar amândoi se achită perfect de treabă. În plus, actriţa e şi foarte drăguţă, deşi aici opiniile sunt împărţite (“Ce drăguţă, care drăguţă? Aia-i drăguţă, chiombu' pământului?!”), la fel ca în privinţa sensului titlului: “Păi îi zice-aşa că tot decorul era tras pe albastru, afară de cuvertura de pat, care era verde”, zic eu. “Verde-i leurda aia-a ta”, e de părere Amy, “cuvertura e turcoaz toată ziua. Vezi ce scrii în cronică, că şi-aşa te ştie lumea de daltonist”.

*The Blue Room, de David Hare, la club restaurant La Scena. 

Regia şi distribuţia: Iulia Lumânare şi Radu Micu.

Am fost sa plantez copaci in padure!

Ce, credeati c-am murit? Nu, neica, n-aveti voi norocul asta! N-am murit dar am fost la plantat copaci in padure (da, da, chiar asa!) si mi s-au umflat mainile de la atata harnicie, de nu m-am putut atinge de tastatura vreo cateva zile. Da' acum sunt in revenire, asa c-am sa continui sa va stresez cu diverse haimanalacuri, cum ii sade bine bercenezului.

Actiunea cu copacii a fost organizata de cei de la MaiMultVerde, in padurea Snagov, si-a iesit foarte bine, ce sa zic. Afara de palmele mele, n-au mai fost alte pagube colaterale, buninteles daca nu punem la socoteala cozile de cazmale, care se rupea intr-o veselie (vezi foto!). Asa e cand faci coada de cazma din lemn moale si casant: la mine in sat, cozile de unelte se faceau din lemn de carpen, de n-aveau moarte!

Ce e drept, nici nu erau folosite de amatori d-astia ca mine, care muncesc si ei un pic si dupa aia cad la pat, bolnavi de-atata efort...

Recunosc ca tre' sa iau o piatra-n gura, ca e prima data cand merg si eu la un voluntariat. Ma rog, daca nu se socotesc "voluntariatele" de dinainte de Revolutie, de tip "colectare de sticle si borcane" si altele asemenea. Va garantez ca erau foarte foarte diferite de voluntariatele astea moderne!

Asa ca eu unul o sa ma mai duc. Aer liber, miscare, soare, padure, mai auzi cate un banc proaspat, si in plus, pour la bonne bouche, te mai indopi si cu leurda! Da, exact cum va spun: celebra leurda de care am scris acum un an (cred) se intoarce: era plina padurea, puteam sa adun cu sacul! N-ar fi fost totusi corect sa fac concurenta tigancilor de prin piete, asa ca n-am consumat decat vreo doua frunze, asa de gust. A meritat, mai ales ca, pana la anul, gata cu leurda!

Ramson: primul gratar in 2008

S-a spart gheata, fratilor! Am invins iarna, lenea si dezorganizarea, si am reusit un prim gratar; e ceva! Pai cand eram eu intr-a unspea, nu-mi daduse doamna Uncu de fizica trei de trei, unul dupa altul?! Venea teza, asa ca inainte de teza ne scoate la tabla pe cativa care stateam rau si foarte rau, sa incercam sa ne indreptam media. Nu stiu altii ce-au facut, eu insa am luat 4 (patru). Doamna profesoara ma priveste peste ochelari, deloc ironic: Bravo, Buzea, ai spart gheata!
O gramada de oameni (18) si o gramajoara de copii (4) in padurea Snagovului. Un singur gratar, si ala cam mic. Mancare din belsug, inclusiv exotisme: jambon adevarat, adica un picior de porc uscat ca lemnul si la fel de tare, dar incomparabil mai sarat; doua torturi (!); mujdei facut cu oregano si cu zahar vanilat; ca sa nu mai spun de o caserola de ciuperci adusa de mine personal, 20.000 de lei vechi! Cum ar veni, traditia lansata de "aia mica" must go on, pai ce facem aici, ne batem joc de clasici...?!
Vreme frumoasa, padurea inca neinfrunzita, chiraiala de copii, hahaieli groase si tabagige de barbati, vocea mea mea pura ca lumina inaltandu-se deasupra magmei sonore, asemenea unei privighetori lansandu-si trilurile langa o ghena de gunoi: "Da, ba Greckule, un tirbuson, futu-te-n ureche de prost!". Nu e cazul sa-mi intinez blogul cu replica numitului "Grecku", pentru ca el este un om atat de mic incat nu exista o unitate de masura care sa dea seama de dimensiunile lui. Caracteriologice, buninteles.
Ma trezesc ca-mi baga o buruiana in gura: ce-ai, ma, ai chef de cafteala? Bietule Turturel (porecla asta cretina e maximum ce-a putut da din el in materie de creativitate verbala!), asta nu e "buruiana", e leurda! Se mananca, din ea se face salata, o nebunie! A, o stiu, zice o fata din Brasov, in secuime i se zice "solomaci"! Singurul bilingv nativ dintre noi se baga si el: Da, asa este, dar in maghiara literara ii spune "medve hagyma", daca nu ma insel, adica un fel de "usturoiul ursului", cum ar veni! E, si-atunci parc-a dat benghea-n ei: unul mancase salata din asa ceva in Italia, "l'aglio orsino" ii zice acolo, altul in Spania ("ajo de oso"), un al treilea la austrieci ("barlauch"). Ma uit la ei cu gura cascata: ba, voi ati venit la gratar sau la pascut?! Dar nu vreau sa raman mai prejos, pun mana si il sun pe Barosache, care-i la Moscova dupa gagici; in trei minute ma inghesui triumfator in mijlocul societatii: Fraierilor care sunteti, in ruseste se zice ceremsha, ma, nimica nu stiti, sunteti niste pigmei!
O doamna gravida se uita gales la mine: Dragul meu, zice, dar care este numele englez al plantei, ca tu parca ziceai c-ai fost profesor de engleza...?!