I-auzi ia! Vin baietii de la concertul Metallica si ma-ntreaba cu tupeu: "Ba, da' concertul ce distractie e? De nashpa sau de fitze?!"
Io am ramas mut. Pai dupa ce m-a epuizat revelatia, ce energie sa-mi mai fi ramas, tati...?!
joi, 31 iulie 2008
miercuri, 23 iulie 2008
Revelatie: distractie de fitze vs distractie de nashpa (ultima parte)
Acum inteleg eu ce vreti voi: sa-mi dati la cap! “Ce, ba, ai adormit ca un cacat in ploaie, si vii acum sa ne impui capul cu revelatiile tale de doi lei? Hai fa pasi, baiatu’, lasa ca te mai chemam noi!”.
Bine! Atunci am s-o zic altfel: revelatia mea e ca distractia de fitze e distractie pentru cei neinsurati, care n-au lasat nici o femela in pestera; iar distractia de nashpa e distractie de insurati.
Acum, concluzia revelatiei: daca io nu ma distrez deloc pe fitze, ci numai pe nashpa, inseamna ca sunt insurat!
Cand m-am insurat, fratilor, ca am uitat complet! Poate mi-o prezinta si mie cineva pe nevasta-mea aia ce-am lasat-o in pestera…?!
Bine! Atunci am s-o zic altfel: revelatia mea e ca distractia de fitze e distractie pentru cei neinsurati, care n-au lasat nici o femela in pestera; iar distractia de nashpa e distractie de insurati.
Acum, concluzia revelatiei: daca io nu ma distrez deloc pe fitze, ci numai pe nashpa, inseamna ca sunt insurat!
Cand m-am insurat, fratilor, ca am uitat complet! Poate mi-o prezinta si mie cineva pe nevasta-mea aia ce-am lasat-o in pestera…?!
Revelatie: distractie de fitze vs distractie de nashpa (VI)
Bun, si acum revelatia propriu-zisa: eram in Fagaras, pe saua Moldoveanului, intre varfurile Rosu si Galbena (asa le cheama pe ele, ce!). Si incepe ploaia. Rece, de creasta. Coboram intr-o caldare glaciara, mai micuta, o caldarusa, numita ulterior “Vagauna lui Julius”. Ploaia, pe noi. Punem pelerinele, invelim rucsacii cu protectiile lor, ne ghemuim pe vine (“ne ciucim”) si asteptam sa treaca. Ea, nimic. Timp de o ora am stat asa, pe ciuci, in tacere, strans fiecare sub pelerina lui, cu rucsacul alaturi. In tacerea aia ciudata, in ploaie, sus sub creasta, pe vine… am adormit.
Si atunci s-a intamplat. Dormeam si am visat. Ca timp, foarte putin, probabil nu mai mult de un sfert de ora. Am visat chestii de serviciu, dar spre sfarsitul somnului am inceput sa revin “pe pamant”, adica pe munte, intre baieti. Dar nu eram ciucit acolo langa ei, eram undeva mai sus si intr-o parte si priveam grupul din fata. Ma vedeam si pe mine, motaind in ploaie. Unghiul din care vedeam toate astea arata clar ca punctul de vedere era unul imposibil, adica ar fi trebuit sa stau atarnat la vreo 4 metri in aer, ca un spanzurat, un fachir sau un tras in teapa.
“Privirea” asta din afara cu care i-am vazut pe toti patru baietii, inclusiv pe mine, a durat o fractiune de secunda, dupa care m-am trezit din somn, cu o zvacnitura d-aia, cand te trezesti brusc dintr-un vis. Si atunci la trezire am realizat foarte clar, in sfarsit, cine eram noi si care e impulsul ancestral de-i impinge pe oameni la lucruri fara sens aparent, cum e trekkingul, bunaoara:
Eram vanatorii fara noroc care pierdusera vanatul. “Mamutul” nostru, Moldoveanu, era acolo, dar noi nu puteam ajunge la el. Stateam si asteptam sa ni se schimbe norocul, cum au asteptat milioane de grupuri de vanatoare inaintea noastra. Emotiile pe care le simteam erau aceleasi cu ale altor nenumarate generatii, si pana si reactiile erau aceleasi: a astepta in tacere si nemiscare. Astea nu sunt reactii de oameni moderni, de oraseni ocupati, stresati, obisnuiti zi de zi sa interactioneze intens cu zeci si sute de persoane. Intelectual si emotional, eram din nou cei din epoca de piatra.
Toate lucrurile pe care le-am insirat aici le aveam in cap, citite de ani si ani, asezate de-a valma in rafturile mintii; eram deci constient de justetea evolutionismului, dar nu-l simteam cu sufletul (cum zicea bietul meu prof de mate din liceu: “Ba, pana nu-l simti pe epsilon, n-ai inteles analiza matematica!”; sa mai adaug eu n-am simtit nici un fel de epsilon…?!). Atunci, in clipa aia, toate cunostintele mi s-au asezat ordonat in cap, si am devenit cu adevarat convins.
Bine, asta se intampla cu orice revelatie, de orice natura, inclusiv religioasa: rumegi in cap aceleasi si aceleasi ganduri, ani si ani, si la un moment dat, intr-o fractiune de secunda, le vezi. Din momentul ala apartii unei cauze, si esti gata sa mergi pana la capat pentru ea. Nu vreau sa imi amintesc cati oameni au avut revelatii si au crezut in cauze care presupuneau crima, si n-au avut apoi nici o indoiala ca fac bine ce fac…
Si atunci s-a intamplat. Dormeam si am visat. Ca timp, foarte putin, probabil nu mai mult de un sfert de ora. Am visat chestii de serviciu, dar spre sfarsitul somnului am inceput sa revin “pe pamant”, adica pe munte, intre baieti. Dar nu eram ciucit acolo langa ei, eram undeva mai sus si intr-o parte si priveam grupul din fata. Ma vedeam si pe mine, motaind in ploaie. Unghiul din care vedeam toate astea arata clar ca punctul de vedere era unul imposibil, adica ar fi trebuit sa stau atarnat la vreo 4 metri in aer, ca un spanzurat, un fachir sau un tras in teapa.
“Privirea” asta din afara cu care i-am vazut pe toti patru baietii, inclusiv pe mine, a durat o fractiune de secunda, dupa care m-am trezit din somn, cu o zvacnitura d-aia, cand te trezesti brusc dintr-un vis. Si atunci la trezire am realizat foarte clar, in sfarsit, cine eram noi si care e impulsul ancestral de-i impinge pe oameni la lucruri fara sens aparent, cum e trekkingul, bunaoara:
Eram vanatorii fara noroc care pierdusera vanatul. “Mamutul” nostru, Moldoveanu, era acolo, dar noi nu puteam ajunge la el. Stateam si asteptam sa ni se schimbe norocul, cum au asteptat milioane de grupuri de vanatoare inaintea noastra. Emotiile pe care le simteam erau aceleasi cu ale altor nenumarate generatii, si pana si reactiile erau aceleasi: a astepta in tacere si nemiscare. Astea nu sunt reactii de oameni moderni, de oraseni ocupati, stresati, obisnuiti zi de zi sa interactioneze intens cu zeci si sute de persoane. Intelectual si emotional, eram din nou cei din epoca de piatra.
Toate lucrurile pe care le-am insirat aici le aveam in cap, citite de ani si ani, asezate de-a valma in rafturile mintii; eram deci constient de justetea evolutionismului, dar nu-l simteam cu sufletul (cum zicea bietul meu prof de mate din liceu: “Ba, pana nu-l simti pe epsilon, n-ai inteles analiza matematica!”; sa mai adaug eu n-am simtit nici un fel de epsilon…?!). Atunci, in clipa aia, toate cunostintele mi s-au asezat ordonat in cap, si am devenit cu adevarat convins.
Bine, asta se intampla cu orice revelatie, de orice natura, inclusiv religioasa: rumegi in cap aceleasi si aceleasi ganduri, ani si ani, si la un moment dat, intr-o fractiune de secunda, le vezi. Din momentul ala apartii unei cauze, si esti gata sa mergi pana la capat pentru ea. Nu vreau sa imi amintesc cati oameni au avut revelatii si au crezut in cauze care presupuneau crima, si n-au avut apoi nici o indoiala ca fac bine ce fac…
marți, 22 iulie 2008
Revelatie: distractie de fitze vs distractie de nashpa (V)
Daca ne gandim bine, toata afacerea asta cu gasca de neanderthalieni care pleaca dupa carne e de regasit, simbolic, intr-o singura activitate moderna (e adevarat ca nu are toate elementale, ca acest “careu de nashpa” pe care l-am descris mai sus): iesitul la gratar. Ai acolo, simbolic si nu numai simbolic, neanderthalianul la lucru: nu degeaba se mai numeste rubrica “Nashpa-turizm” si “Gratar 2000”!
No, acum ca ne dumiriram asupra diferentelor de nuanta dintre distractia de fitze si distractia de nashpa, sa gasim care e diferenta de principiu: pai, diferenta e ca distractia de fitze e preferata de indivizii care vor sa alcatuiasca un cuplu (sa se imperecheze, pe termen mai lung sau mai scurt), iar distractia de nashpa e a celor care fac parte (intr-un fel sau altul) dintr-un cuplu. Fiecare este impins de resortul instinctual al starii sale: de “a se cupla” (sau “acupla”, in lumea noastra), versus de “a forma grup de vanatoare”. Acum, nu trebuie sa ne lasam pacaliti de cuvinte: “grupul de vanatoare” e un mod de a raspunde unor instincte formate in milioane de ani, grupul nu vaneaza propriu-zis nimic: iei 6 betivi, ii asezi pe un teren de iarba artificiala si ii pui sa alerge dupa prada simbolica a cadrului portii adverse (ala fiind “mamutul”); iei alti 6 betivani, ii incarci cu trei corturi si cu alte calabalacuri si ii pui sa ia urma “mamutului” prin toti coclaurii pe unde nu are ce cauta nici un om intreg la minte; mai gasesti 6 alcoolisti, ii incarci in doua masini si-i lasi pe balta un week-end intreg, sa-si descarce instinctele pana ii mananca de vii tantarii; scoti iar 6 machitori, le cosi niste numere de panza pe tricou si ii pui sa alerge 7 kilometri de om, si-i astepti la linia de sosire cu niste beri reci, c-asa sunt astia cuplatii: nu se uita in sifonier dupa amantul pitulat acolo de nevasta adultera, se uita doar in frigider, sa vada daca mai e bere!
No, acum ca ne dumiriram asupra diferentelor de nuanta dintre distractia de fitze si distractia de nashpa, sa gasim care e diferenta de principiu: pai, diferenta e ca distractia de fitze e preferata de indivizii care vor sa alcatuiasca un cuplu (sa se imperecheze, pe termen mai lung sau mai scurt), iar distractia de nashpa e a celor care fac parte (intr-un fel sau altul) dintr-un cuplu. Fiecare este impins de resortul instinctual al starii sale: de “a se cupla” (sau “acupla”, in lumea noastra), versus de “a forma grup de vanatoare”. Acum, nu trebuie sa ne lasam pacaliti de cuvinte: “grupul de vanatoare” e un mod de a raspunde unor instincte formate in milioane de ani, grupul nu vaneaza propriu-zis nimic: iei 6 betivi, ii asezi pe un teren de iarba artificiala si ii pui sa alerge dupa prada simbolica a cadrului portii adverse (ala fiind “mamutul”); iei alti 6 betivani, ii incarci cu trei corturi si cu alte calabalacuri si ii pui sa ia urma “mamutului” prin toti coclaurii pe unde nu are ce cauta nici un om intreg la minte; mai gasesti 6 alcoolisti, ii incarci in doua masini si-i lasi pe balta un week-end intreg, sa-si descarce instinctele pana ii mananca de vii tantarii; scoti iar 6 machitori, le cosi niste numere de panza pe tricou si ii pui sa alerge 7 kilometri de om, si-i astepti la linia de sosire cu niste beri reci, c-asa sunt astia cuplatii: nu se uita in sifonier dupa amantul pitulat acolo de nevasta adultera, se uita doar in frigider, sa vada daca mai e bere!
Revelatie: distractie de fitze vs distractie de nashpa (IV)
Ia sa vedem ce-ar presupune treaba asta, cu gasca de neanderthalieni care pleaca dupa vreun mamut, elan, bizon, p^rs, etc – in orice caz, ceva mare, ce vanau ei in epoca de gheata. Avem, zice-se, urmatoarele momente:
1. alcatuirea grupului;
2. pregatirea echipamentului (arme, unelte, haine groase, etc);
3. plecarea (despartirea de femelele lasate in pestera);
4. gasirea urmelor dihaniei;
5. urmarirea (care putea dura ore sau zile);
6. intalnirea (encounter) cu mamutul;
7. atacul (azvarlirea proiectilelor – sageti, sulite, pietre – asupra prazii);
8. uciderea;
9. impartirea prazii (jupurie, transare, alegerea bucatilor care sunt duse acasa fata de cele consumate pe loc);
10. pregatirea mesei (festinul vanatoresc) cu partea de petrecere care urma;
11. initierea noilor membri;
12. intoarcerea acasa si regasirea cu femelele;
13. sexul de regasire.
Bun, acum sa vedem ce elemente din parcursul asta gasim in activitatile de nashpa de care ziceam mai sus (fotbal, trekking, pescuit, marathon): baieti, va anunt cu mare incantare ca le regasim pe toate, nu lipseste nici una, de samanta! Serios. Singurul care pare ca lipseste e si el prezent, chiar daca numai in forma simbolica: la numarul 7, “atacul” e de gasit in fotbal, in momentul azvarlirii “proiectilului” (mingea) asupra prazii simbolice (cadrul portii). Restul sunt de gasit, fiecare element intr-un din cele patru forme de distractie, unele in mai multe: nr. 8, “uciderea” o gasim in pescuit, 5-ul, “urmarirea” o gasim in trekking si maraton, 6-le, “enconterul” o gasim in fotbal si pescuit, etc.
Despre revelatia propriu-zisa, in posturile urmatoare!
1. alcatuirea grupului;
2. pregatirea echipamentului (arme, unelte, haine groase, etc);
3. plecarea (despartirea de femelele lasate in pestera);
4. gasirea urmelor dihaniei;
5. urmarirea (care putea dura ore sau zile);
6. intalnirea (encounter) cu mamutul;
7. atacul (azvarlirea proiectilelor – sageti, sulite, pietre – asupra prazii);
8. uciderea;
9. impartirea prazii (jupurie, transare, alegerea bucatilor care sunt duse acasa fata de cele consumate pe loc);
10. pregatirea mesei (festinul vanatoresc) cu partea de petrecere care urma;
11. initierea noilor membri;
12. intoarcerea acasa si regasirea cu femelele;
13. sexul de regasire.
Bun, acum sa vedem ce elemente din parcursul asta gasim in activitatile de nashpa de care ziceam mai sus (fotbal, trekking, pescuit, marathon): baieti, va anunt cu mare incantare ca le regasim pe toate, nu lipseste nici una, de samanta! Serios. Singurul care pare ca lipseste e si el prezent, chiar daca numai in forma simbolica: la numarul 7, “atacul” e de gasit in fotbal, in momentul azvarlirii “proiectilului” (mingea) asupra prazii simbolice (cadrul portii). Restul sunt de gasit, fiecare element intr-un din cele patru forme de distractie, unele in mai multe: nr. 8, “uciderea” o gasim in pescuit, 5-ul, “urmarirea” o gasim in trekking si maraton, 6-le, “enconterul” o gasim in fotbal si pescuit, etc.
Despre revelatia propriu-zisa, in posturile urmatoare!
marți, 15 iulie 2008
Revelatie: distractie de fitze vs distractie de nashpa (III)
Ce spuneam? A, da, gata, mi-am amintit: am vazut cum face specia noastra la public display. Foarte fin. Acum sa vedem cum face cea mai asemanatoare chestie din lume, si anume specia “cimpanzeu” (Pan troglodytes, ca sa zicem asa, sa ne dam si noi stiintifici). Pai cum sa faca?!
Exact ca si noi, se aduna in grupuri mixte, masculi si femele. Masculii, ca la orice specie mamifera, sunt permanent dispusi sa se imperecheze, dar femelele nu se imperecheaza decat in perioada fertila, cand vulva li se umfla foarte mult, astfel incat ele par sa aiba pe fund o uriasa umflatura roz, extrem de excitanta pentru masculi (pentru aia din specia lor, buninteles). Femelele par indiferente fata de masculi, iar masculii isi produc propriul public display: urla, dau cu labele-n copaci, zgaltaie tufisurile, culca vegetatia in picioare, se urca in copaci si zgaltaie de crengi ca apucatii, etc. Se pare ca intreg ceremonialul e foarte spectaculos, desi prea putini oameni l-au vazut vreodata (il gasiti in cartea “In umbra omului” al dragutei de Jane Goodall). Bref, intocmai ca si noi, cimpanzeii se aduna in grupuri mixte, masculii isi demonstreaza forta (fizica, in cazul lor, financiara, in cazul nostru), femelele se fac ca nu-i baga-n seama, dar ii evalueaza cu discretie si apoi isi aleg partenerii de imperechere.
Acum e clar de ce tinerii iubesc urletul ATV-ului: intocmai ca la maimutoi, urletul e semn de prestigiu, de putere. Ar fi usor de fabricat ATV-uri silentioase, dar s-ar pierde cel mai important “carlig” al acestei masinute: posibilitatea de a-ti semnaliza prin zgomot putirinta de imperechere.
Bun, ne-am lamurit cu distractia de fite. Este modul in care specia noastra da curs impulsurilor instinctuale pe care le avem in comun cu cele mai apropiate rude (nu c-ar fi foarte apropiate: p-alea am avut noi grija sa le exterminam, si-nca de multa vreme).
Dar noi nu suntem doar o specie de maimute. Suntem acea specie de maimute care a coborat din copaci, a iesit in camp deschis si a supravietuit prin vanatoare. Vanatoarea ne-a furnizat hrana, ne-a aparat de pradatori si ne-a scapat de concurenta. Suntem, deci, maimuta-vanator, si asta ne face unici in familia noastra: psihologic, suntem niste corcituri intre maimute si lupi. Ergo, impulsurile noastre sociale oscileaza permanent intre competitie (ca la maimute) si cooperare (ca la lupi).
Acum e nevoie de un pic de viziune: e usor sa comparam distractia de fite cu public displayul maimutoilor, ca p-astia nu i-am exterminat, erau prea putin periculosi ca sa ne puna probleme; in schimb celelalte specii hominide (baietii de Neanderthal, bunaoara) au fost lichidate fara mila, astfel incat nu avem cu ce compara distractia de nashpa. Va trebui sa recurgem la imaginatie.
Avem deci distractia de fite (clubbing, shopping, dancing, ATV) care e replica noastra la impulsul de public display, si avem distractia de nashpa (fotbal, trekking, pescuit, marathon), care e replica noastra la impulsul neanderthalian al vanatorii in grup.
Cum nu vreau sa jignesc pe nimeni, admit cinstit: poate voi nu simtiti acest impuls si nu va plac chestiile astea din distractia de nashpa. Dar eu il simt si mie-mi plac. Nu poti sa te caci in gustul omului, neh?!
Exact ca si noi, se aduna in grupuri mixte, masculi si femele. Masculii, ca la orice specie mamifera, sunt permanent dispusi sa se imperecheze, dar femelele nu se imperecheaza decat in perioada fertila, cand vulva li se umfla foarte mult, astfel incat ele par sa aiba pe fund o uriasa umflatura roz, extrem de excitanta pentru masculi (pentru aia din specia lor, buninteles). Femelele par indiferente fata de masculi, iar masculii isi produc propriul public display: urla, dau cu labele-n copaci, zgaltaie tufisurile, culca vegetatia in picioare, se urca in copaci si zgaltaie de crengi ca apucatii, etc. Se pare ca intreg ceremonialul e foarte spectaculos, desi prea putini oameni l-au vazut vreodata (il gasiti in cartea “In umbra omului” al dragutei de Jane Goodall). Bref, intocmai ca si noi, cimpanzeii se aduna in grupuri mixte, masculii isi demonstreaza forta (fizica, in cazul lor, financiara, in cazul nostru), femelele se fac ca nu-i baga-n seama, dar ii evalueaza cu discretie si apoi isi aleg partenerii de imperechere.
Acum e clar de ce tinerii iubesc urletul ATV-ului: intocmai ca la maimutoi, urletul e semn de prestigiu, de putere. Ar fi usor de fabricat ATV-uri silentioase, dar s-ar pierde cel mai important “carlig” al acestei masinute: posibilitatea de a-ti semnaliza prin zgomot putirinta de imperechere.
Bun, ne-am lamurit cu distractia de fite. Este modul in care specia noastra da curs impulsurilor instinctuale pe care le avem in comun cu cele mai apropiate rude (nu c-ar fi foarte apropiate: p-alea am avut noi grija sa le exterminam, si-nca de multa vreme).
Dar noi nu suntem doar o specie de maimute. Suntem acea specie de maimute care a coborat din copaci, a iesit in camp deschis si a supravietuit prin vanatoare. Vanatoarea ne-a furnizat hrana, ne-a aparat de pradatori si ne-a scapat de concurenta. Suntem, deci, maimuta-vanator, si asta ne face unici in familia noastra: psihologic, suntem niste corcituri intre maimute si lupi. Ergo, impulsurile noastre sociale oscileaza permanent intre competitie (ca la maimute) si cooperare (ca la lupi).
Acum e nevoie de un pic de viziune: e usor sa comparam distractia de fite cu public displayul maimutoilor, ca p-astia nu i-am exterminat, erau prea putin periculosi ca sa ne puna probleme; in schimb celelalte specii hominide (baietii de Neanderthal, bunaoara) au fost lichidate fara mila, astfel incat nu avem cu ce compara distractia de nashpa. Va trebui sa recurgem la imaginatie.
Avem deci distractia de fite (clubbing, shopping, dancing, ATV) care e replica noastra la impulsul de public display, si avem distractia de nashpa (fotbal, trekking, pescuit, marathon), care e replica noastra la impulsul neanderthalian al vanatorii in grup.
Cum nu vreau sa jignesc pe nimeni, admit cinstit: poate voi nu simtiti acest impuls si nu va plac chestiile astea din distractia de nashpa. Dar eu il simt si mie-mi plac. Nu poti sa te caci in gustul omului, neh?!
luni, 7 iulie 2008
Revelatie: distractie de fitze vs distractie de nashpa (II)
Bun. Ce spuneam? A, da, de revelatia mea, manca-o-ar tata pe ea de revelatie s-o manance! Fiti un pic atenti, ca-ncep cu distractia de fite (DdF): clubbing, shopping, dancing, ATV (mersul cu ATV-ul, vreau sa zic, asta e “distractia”, nu obiectul in sine). Ia sa le luam pe rand ca la moara – dar, mai intai, cateva clarificari metodologice: cand ma uit la ceva, vreau sa zic ca umblu sa vad ce este acel ceva, nu ceea ce se presupune ce este. De-un exemplu, daca vad un poster electoral cu moaca lui Gigi Becali, nu zic “il vad pe Gigi Becali”, ci zic “vad o bucata de hartie colorata”, ca asta e un afis, nu e Gigi Becali! Bun. In al doilea rand, cand vreau sa inteleg despre ce este vorba cu o chestie, incerc sa gasesc cea mai apropiata chestie asemanatoare si sa observ deosebirile dintre cele doua chestii. De-un exemplu, cand am vazut pentru prima oara un stick (flash-drive, port USB, ma rog, cum ii zice), am presupus ca e o bricheta: era obiectul cu cea mai apropiata forma, cel mai asemanator. Am incercat sa vad cum se aprinde, si am realizat, foarte lent, ca nu era o bricheta, ci altceva.
Bun. Avem deci doua reguli de observatie: unu, vad obiectul in sine, nu ceea ce spune lumea despre el; doi, il compar cu cel mai asemanator obiect pe care-l am la dispozitie.
E, acum sa vedem ce avem. Avem o specie mamifera, gregara, extrem de inteligenta, care se deda la niste comportamente stranii: clubbing, shopping, dancing, ATV. Aceste comportamente au in comun ceva foarte ciudat, un fel de contradictie: desi sunt comportamente de grup, cei care le performeaza par sa ignore existenta grupului. Sunt doua seturi de eforturi: primul ii impinge pe performeri sa caute locuri cat mai aglomerate, in care cat mai multe co-specimene se inghesuie intr-un spatiu cat mai mic; al doilea set ii impinge pe performeri sa afiseze cat mai multe “semne de prestigiu” (public display, mai corect) si in acelasi timp sa afiseze o cat mai mare indiferenta in legatura cu semnele de prestigiu afisate de ceilalti membri ai speciei aflati in acelasi spatiu.
Adica. In cluburi se indeasa femele si masculi, tineri si foarte tineri, care baga mare cu public display: pe masa etaleaza cheile de la masina, cu brelocul obligatoriu, cele doua telefoane si bauturi cat mai scumpe. Ochii sunt acoperiti cu ochelari de soare, iar urechile cu castile la care se asculta muzica. Evident, elementele cheie sunt semnele de prestigiu (in cazul speciei noastre, prestigiu inseamna forta financiara) si semnele de indiferenta in privinta public displayului celorlalti (ochelarii care ma “impiedica” sa vad, castile ce ma opresc sa aud, expresia imobila a fetei, etc).
La shopping avem o masa frematatoare de masculi si femele, tineri si mai putin tineri, care concureaza febril pentru obtinerea unei “prazi” simbolice cat mai mari (si care confera un prestigiu cat mai mare). Aceasta “prada” (obiectul cumparat) este apoi afisata public, si de la ea se asteapta “sporul de prestigiu” al performerului care a “vanat-o”. Deasemeni, desi shoppingul este si el o activitate de grup, performerii prefera sa se ignore reciproc, fiecare alegand sa nu “vada” semnele de prestigiu afisate de ceilalati competitori.
La dancing (o mica precizare: prin “dancing” inteleg activitatea de a dansa, asa cum se practica ea in formele initiale, cum se mai practica azi in Asia: una sau mai multe femele performeaza miscari ritmice, subliniindu-si sexualitatea si simuland in mod simbolic ca sunt in calduri, iar performanta lor este privita de un numar de masculi, care isi afiseaza in tacere semnele de prestigiu, ignorandu-se unii pe altii. Nu inteleg prin “dancing” dansurile europene, care au mutat accentul de la afisarea sexualitatii pure la afisarea simbolica a fazei de curtare din cadrul perechii: vals, tango, rock’n’roll, lambada, ca la usa cortului, ceardas, menuet, etc) avem acelasi fenomen, dar simplificat la maxim si “dus” foarte departe spre competitia sexuala. Aparent, masculii isi aleg femelele, in cadrul “dancingului”; de fapt, alegerea este mai subtila (ma rog, era, pe vremuri) si apartine femelelor, care stiu sa descifreze corect semnele de prestigiu afisate de masculi (in tarile arabe acest mecanism functioneaza inca in forma lui initiala, nealterata).
La datul cu ATV-ul e cel mai simplu: aici, esenta “performantei” e ca niste masculi tineri fac zgomot. Cat mai mult zgomot. Iar castile pe care le poarta sunt perfecte pentru ca ei sa para indiferenti fata de semnele de prestigiu afisate de alti masculi aflati prin preajma. De observat ca ATV-urile sunt foarte populare pe litoral, desi spatiul este drastic limitat (in desert e mult mai mult spatiu, dar nimeni nu se inghesuie sa se dea cu ATV-ul prin desert!), dar in schimb e o mare densitate de femele aflate in rut (sau care vor sa para ca sunt in rut, prin afisarea semnelor respective), femele care pot fi atrase prin afisarea zgomotului ca semn de prestigiu.
De ce-ar fi insa zgomotul semn de prestigiu, in episodul urmator.
Bun. Avem deci doua reguli de observatie: unu, vad obiectul in sine, nu ceea ce spune lumea despre el; doi, il compar cu cel mai asemanator obiect pe care-l am la dispozitie.
E, acum sa vedem ce avem. Avem o specie mamifera, gregara, extrem de inteligenta, care se deda la niste comportamente stranii: clubbing, shopping, dancing, ATV. Aceste comportamente au in comun ceva foarte ciudat, un fel de contradictie: desi sunt comportamente de grup, cei care le performeaza par sa ignore existenta grupului. Sunt doua seturi de eforturi: primul ii impinge pe performeri sa caute locuri cat mai aglomerate, in care cat mai multe co-specimene se inghesuie intr-un spatiu cat mai mic; al doilea set ii impinge pe performeri sa afiseze cat mai multe “semne de prestigiu” (public display, mai corect) si in acelasi timp sa afiseze o cat mai mare indiferenta in legatura cu semnele de prestigiu afisate de ceilalti membri ai speciei aflati in acelasi spatiu.
Adica. In cluburi se indeasa femele si masculi, tineri si foarte tineri, care baga mare cu public display: pe masa etaleaza cheile de la masina, cu brelocul obligatoriu, cele doua telefoane si bauturi cat mai scumpe. Ochii sunt acoperiti cu ochelari de soare, iar urechile cu castile la care se asculta muzica. Evident, elementele cheie sunt semnele de prestigiu (in cazul speciei noastre, prestigiu inseamna forta financiara) si semnele de indiferenta in privinta public displayului celorlalti (ochelarii care ma “impiedica” sa vad, castile ce ma opresc sa aud, expresia imobila a fetei, etc).
La shopping avem o masa frematatoare de masculi si femele, tineri si mai putin tineri, care concureaza febril pentru obtinerea unei “prazi” simbolice cat mai mari (si care confera un prestigiu cat mai mare). Aceasta “prada” (obiectul cumparat) este apoi afisata public, si de la ea se asteapta “sporul de prestigiu” al performerului care a “vanat-o”. Deasemeni, desi shoppingul este si el o activitate de grup, performerii prefera sa se ignore reciproc, fiecare alegand sa nu “vada” semnele de prestigiu afisate de ceilalati competitori.
La dancing (o mica precizare: prin “dancing” inteleg activitatea de a dansa, asa cum se practica ea in formele initiale, cum se mai practica azi in Asia: una sau mai multe femele performeaza miscari ritmice, subliniindu-si sexualitatea si simuland in mod simbolic ca sunt in calduri, iar performanta lor este privita de un numar de masculi, care isi afiseaza in tacere semnele de prestigiu, ignorandu-se unii pe altii. Nu inteleg prin “dancing” dansurile europene, care au mutat accentul de la afisarea sexualitatii pure la afisarea simbolica a fazei de curtare din cadrul perechii: vals, tango, rock’n’roll, lambada, ca la usa cortului, ceardas, menuet, etc) avem acelasi fenomen, dar simplificat la maxim si “dus” foarte departe spre competitia sexuala. Aparent, masculii isi aleg femelele, in cadrul “dancingului”; de fapt, alegerea este mai subtila (ma rog, era, pe vremuri) si apartine femelelor, care stiu sa descifreze corect semnele de prestigiu afisate de masculi (in tarile arabe acest mecanism functioneaza inca in forma lui initiala, nealterata).
La datul cu ATV-ul e cel mai simplu: aici, esenta “performantei” e ca niste masculi tineri fac zgomot. Cat mai mult zgomot. Iar castile pe care le poarta sunt perfecte pentru ca ei sa para indiferenti fata de semnele de prestigiu afisate de alti masculi aflati prin preajma. De observat ca ATV-urile sunt foarte populare pe litoral, desi spatiul este drastic limitat (in desert e mult mai mult spatiu, dar nimeni nu se inghesuie sa se dea cu ATV-ul prin desert!), dar in schimb e o mare densitate de femele aflate in rut (sau care vor sa para ca sunt in rut, prin afisarea semnelor respective), femele care pot fi atrase prin afisarea zgomotului ca semn de prestigiu.
De ce-ar fi insa zgomotul semn de prestigiu, in episodul urmator.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
