1.
Mie nu mi s-a
întâmplat nimic, deși m-am băgat pe tot felul de străduțe și fundături. Poate
nu era ora potrivită (la prânz), poate n-am nimerit eu zonele cu adevărat
”interzise”, nu știu. Cert e că ochii mei n-au văzut niciun fel de violență
stradală, ca să nu mai vorbesc de criminalitate. Nici măcar clasicii bețivi ”de
dimineață” n-au fost de zărit! Asta îmi întărește părerea că sărăcia e acolo
principala problemă: dacă aveau bani, oamenii săraci și i-ar fi băut de la
primele ore, cum fac în alte cartiere.
2.
Din articolul
domnului Adi Schiop am înțeles următoarele: el personal a avut, în cei cinci
ani de locuire în Ferentari, probleme de natură exclusiv verbală (amenințări),
plus câte un show-off ocazional, când ”controlul” unei anumite străzi trecea de
la o gașcă de adolescenți la alta (fluturări de bricege, informări de genul
”Băiatu’, dacă te supără cineva, la mine vii și-mi spui, m-ai înțeles? Io
rezolv aicea toate!” – acest exemplu e dat din capul meu, nu apare în textul
lui Adi!). Dar, mai important decât atât, a aflat de la vechii locuitori că
nivelul criminalității a scăzut cu circa 99% față de acum 25 de ani: ”Aici
intrai în costum și ieșeai în chiloți!” (citat din textul lui Adi). În
concluzie: nivelul criminalității din Ferentari e ceva mai ridicat decât media
bucureșteană, dar extraordinar de scăzut față de acum un sfert de secol. Dacă
nici ăsta nu-i progres, atunci nu știu care e!
3.
Poate e cazul
și unei alte comparații: cum e Ferentariul față de alte cartiere rău famate din
marile orașe europene? Din câte înțeleg, în alte părți e mult mai rău (Neapole,
Marsilia, ca să nu mai zic de Sankt Petersburg). Iar dacă părăsim hotarele
Europei, atunci putem vorbi de Ferentari ca de un model social: sărăcie maximă,
criminalitate minimă.
4.
Dacă extindem
cercetarea (așa amatoristică) la nivel de țară, atunci lucrurile se clarifică:
România are un nivel mic de criminalitate. Și grosul crimelor sunt făcute la
beție, cu predilecție în zonele foarte sărace din estul și sud-vestul țării
(județele Vaslui și Dolj sunt în frunte). Bucureștiul stă foarte bine la
criminalitate și mai puțin bine la infracționalitate (în orașul ăsta,
majoritatea infracțiunilor sunt furturi, nu crime).
5.
Bine, mă veți
întreba, dar ce înseamnă ”nivel mic”? Păi, ce să însemne: numărul de crime la
suta de mii de locuitori. România are indicele 2, față de Rusia care are 10,2
(record european). La celălalt capăt al clasamentului vin scandinavii și Mitteleuropa
(Germania, Elveția, Austria, Slovenia) cu indici sub 1, apoi țările atlantice
(Franța, Marea Britanie, Spania, Irlanda, Portugalia, Olanda), cu indici sub 1,5.
Indicii tot cresc pe măsură ce înaintezi spre Est, cu unele surprize neplăcute
(Finlanda 2,2; Estonia 5,2; Lituania 6,6; Republica Moldova 7,5!) și cu altele
foarte plăcute (Bulgaria 2, România 2, Ungaria 1,3!). După cum vedeți, dracul
nu-i așa de negru cum ne place să credem (și să ne văicărim în consecință).
6.
Se spune că
”Estul are memorie istorică”. Este o minciună. Esticii nu au nici pe departe
vreo memorie istorică mai bună decât vesticii, ci sunt pur și simplu mai
înapoiați. Un exemplu: francezii i-au redescoperit (și promovat) pe ”strămoșii
noștri gali” pe vremea lui Napoleon al III-lea, iar românii i-au redescoperit
pe daci pe vremea lui Ceaușescu! O întârziere de peste 100 de ani. Dar aceiași
români, atât de buni experți în evenimente de acum 2500 de ani (Burebista, Deceneu,
Zamolxe etc) sunt total ”orbi” la evenimentele din ultimii 25 de ani: scăderea
criminalității, creșterea nivelului de trai, circulația informației și câte și
mai câte. Ce ”memorie” e asta?! Aici nu-i vorba de niciun fel de memorie, e
vorba de o criză de creștere, la fel ca la puberi: mi-au dat tuleiele, dar
prefer să bat în continuare mingea pe maidan, în loc să încep să ies cu fete.
Mă agăț de copilărie pentru că mi-e frică de viitor! Exact la fel și esticii:
”înainte era mai bine” și ”strămoșii noștri au trăit o epocă de aur, când erau
stăpânii lumii” – asta auzi și în Bulgaria, și în Serbia, și în Ungaria, și în
Polonia, și în România. Aceeași placă.
7.
Singurii de
la care nu auzi partea a doua (aia cu ”epoca de aur”) sunt țiganii în general
și ferentarezii în special: la ce epocă de aur să se raporteze ei? Pe de altă
parte, în materie de ”înainte era mai bine”, aici țiganii sunt doctori: odată
cu comunismul, ei au pierdut totul.
Știu că această ultimă
concluzie e profund contraintuitivă pentru majoritatea românilor: ”Cum, mă?!
Înainte erau ținuți cu botul pe labe, unul nu sufla! Acum, ei sunt șefii, ei te
vând și te cumpără!”. Greșit. Traseul postcomunist al țiganilor a fost
asemănător cu al românilor: unii, puțini, au prosperat, alții, majoritatea,
s-au afundat în sărăcie și disperare.
Cine crede altfel, să dea
o tură prin Ferentari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu