Criminalitatea în România

Mi s-a spus că despre multe am povestit în articolul cu Ferentari, numai despre ”principala problemă” de acolo n-am scos o silabă. În viziunea interlocutorului meu, problema asta principală era violența. Numai că nu se exprima corect, ceea ce voia să spună era ”criminalitatea”: el era de părere că de-asta sunt așa mici prețurile în Ferentari, pentru că oamenii se tem să se mute acolo (”Te taie țiganii de n-ai aer, carne de mici te fac!”). Nu știu dacă are dreptate, deși înclin să cred că nu; dar chestiunea merită aprofundată.

1.     Mie nu mi s-a întâmplat nimic, deși m-am băgat pe tot felul de străduțe și fundături. Poate nu era ora potrivită (la prânz), poate n-am nimerit eu zonele cu adevărat ”interzise”, nu știu. Cert e că ochii mei n-au văzut niciun fel de violență stradală, ca să nu mai vorbesc de criminalitate. Nici măcar clasicii bețivi ”de dimineață” n-au fost de zărit! Asta îmi întărește părerea că sărăcia e acolo principala problemă: dacă aveau bani, oamenii săraci și i-ar fi băut de la primele ore, cum fac în alte cartiere.

2.     Din articolul domnului Adi Schiop am înțeles următoarele: el personal a avut, în cei cinci ani de locuire în Ferentari, probleme de natură exclusiv verbală (amenințări), plus câte un show-off ocazional, când ”controlul” unei anumite străzi trecea de la o gașcă de adolescenți la alta (fluturări de bricege, informări de genul ”Băiatu’, dacă te supără cineva, la mine vii și-mi spui, m-ai înțeles? Io rezolv aicea toate!” – acest exemplu e dat din capul meu, nu apare în textul lui Adi!). Dar, mai important decât atât, a aflat de la vechii locuitori că nivelul criminalității a scăzut cu circa 99% față de acum 25 de ani: ”Aici intrai în costum și ieșeai în chiloți!” (citat din textul lui Adi). În concluzie: nivelul criminalității din Ferentari e ceva mai ridicat decât media bucureșteană, dar extraordinar de scăzut față de acum un sfert de secol. Dacă nici ăsta nu-i progres, atunci nu știu care e!

3.     Poate e cazul și unei alte comparații: cum e Ferentariul față de alte cartiere rău famate din marile orașe europene? Din câte înțeleg, în alte părți e mult mai rău (Neapole, Marsilia, ca să nu mai zic de Sankt Petersburg). Iar dacă părăsim hotarele Europei, atunci putem vorbi de Ferentari ca de un model social: sărăcie maximă, criminalitate minimă.

4.     Dacă extindem cercetarea (așa amatoristică) la nivel de țară, atunci lucrurile se clarifică: România are un nivel mic de criminalitate. Și grosul crimelor sunt făcute la beție, cu predilecție în zonele foarte sărace din estul și sud-vestul țării (județele Vaslui și Dolj sunt în frunte). Bucureștiul stă foarte bine la criminalitate și mai puțin bine la infracționalitate (în orașul ăsta, majoritatea infracțiunilor sunt furturi, nu crime).

5.     Bine, mă veți întreba, dar ce înseamnă ”nivel mic”? Păi, ce să însemne: numărul de crime la suta de mii de locuitori. România are indicele 2, față de Rusia care are 10,2 (record european). La celălalt capăt al clasamentului vin scandinavii și Mitteleuropa (Germania, Elveția, Austria, Slovenia) cu indici sub 1, apoi țările atlantice (Franța, Marea Britanie, Spania, Irlanda, Portugalia, Olanda), cu indici sub 1,5. Indicii tot cresc pe măsură ce înaintezi spre Est, cu unele surprize neplăcute (Finlanda 2,2; Estonia 5,2; Lituania 6,6; Republica Moldova 7,5!) și cu altele foarte plăcute (Bulgaria 2, România 2, Ungaria 1,3!). După cum vedeți, dracul nu-i așa de negru cum ne place să credem (și să ne văicărim în consecință).

6.     Se spune că ”Estul are memorie istorică”. Este o minciună. Esticii nu au nici pe departe vreo memorie istorică mai bună decât vesticii, ci sunt pur și simplu mai înapoiați. Un exemplu: francezii i-au redescoperit (și promovat) pe ”strămoșii noștri gali” pe vremea lui Napoleon al III-lea, iar românii i-au redescoperit pe daci pe vremea lui Ceaușescu! O întârziere de peste 100 de ani. Dar aceiași români, atât de buni experți în evenimente de acum 2500 de ani (Burebista, Deceneu, Zamolxe etc) sunt total ”orbi” la evenimentele din ultimii 25 de ani: scăderea criminalității, creșterea nivelului de trai, circulația informației și câte și mai câte. Ce ”memorie” e asta?! Aici nu-i vorba de niciun fel de memorie, e vorba de o criză de creștere, la fel ca la puberi: mi-au dat tuleiele, dar prefer să bat în continuare mingea pe maidan, în loc să încep să ies cu fete. Mă agăț de copilărie pentru că mi-e frică de viitor! Exact la fel și esticii: ”înainte era mai bine” și ”strămoșii noștri au trăit o epocă de aur, când erau stăpânii lumii” – asta auzi și în Bulgaria, și în Serbia, și în Ungaria, și în Polonia, și în România. Aceeași placă.

7.     Singurii de la care nu auzi partea a doua (aia cu ”epoca de aur”) sunt țiganii în general și ferentarezii în special: la ce epocă de aur să se raporteze ei? Pe de altă parte, în materie de ”înainte era mai bine”, aici țiganii sunt doctori: odată cu comunismul, ei au pierdut totul.

Știu că această ultimă concluzie e profund contraintuitivă pentru majoritatea românilor: ”Cum, mă?! Înainte erau ținuți cu botul pe labe, unul nu sufla! Acum, ei sunt șefii, ei te vând și te cumpără!”. Greșit. Traseul postcomunist al țiganilor a fost asemănător cu al românilor: unii, puțini, au prosperat, alții, majoritatea, s-au afundat în sărăcie și disperare.

Cine crede altfel, să dea o tură prin Ferentari.

Razboi civil in Romania?

Am intrat pe Wikipedia (link) sa ma informez despre razboaiele civile. Domnule, e nenorocire! Sunt cateva zeci mai cunoscute, poate o suta (n-am stat sa le numar).
Dar am facut altceva: le-am luat p-alea din Europa si le-am ordonat in functie de tara, apoi in functie de timp. Uite ce-a iesit.

In functie de tara (ordine alfabetica in limba romana):
1. Anglia, 1135 – 1153, 1455 – 1485, 1642 – 1651
2. Austria, 1934
3. Cipru, 1967 – 1974
4. Cehia, 1419 – 1437
5. Elvetia, 1847
6. Finlanda, 1918
7. Franta, 1562 – 1598
8. Germania, 1524 – 1525, 1618 – 1648
9. Grecia, 1946 -1949
10. Irlanda, 1922 – 1923
11. Irlanda de Nord, 1969 - 1997
12. Norvegia, 1130 – 1240
13. Polonia, 1606 – 1609, 1945 - 1946
14. Portugalia, 1828 – 1834
15. Rusia, 1917 – 1921
16. Spania, 1833 – 1839, 1846 – 1849, 1872 – 1876, 1936 - 1939

In functie de perioada iese cu totul alt clasament:
1. Norvegia
2. Anglia
3. Cehia
4. Germania
5. Franta
6. Polonia
7. Portugalia
8. Spania
9. Elvetia
10. Rusia
11. Finlanda
12. Irlanda
13. Austria
14. Grecia
15. Cipru
16. Irlanda de Nord

Despre Romania, articolul zice ca “Romania had a brief civil war in 1989, after the fall of Nicolae Ceausescu, between communists and those against the former regime”. Cu tot respectul pentru Wikipedia, dar cred ca autorul articolului se insala.

Parerea mea, formata in urma stabilirii “clasamentului” european pe baza celor doua criterii (tara si perioada), este ca razboiul civil tinde sa se deplaseze de la bogati la saraci. Sau mai exact, cu cat o tara se apropie de modernitate, cu atat pare sa fie mai atrasa intr-un razboi civil.

(Teoretic, e foarte simplu: eterna lupta dintre vechi si nou, dintre conservatori si progresisti, dintre neofobi si neofili; practic, insa, e de toata jena: devenim mai hartagosi pe masura ce avem mai mult de mancare! Pai treaba-i asta, oameni buni?!).

In ceea ce-i priveste pe romani, eu cred ca ce i-a scapat de experienta asta ce tocmai mimetismul lor uimitor, zelul cu care se reped sa imite “modelul dominant” al epocii. Si in al doilea rand, faptul ca nu s-au apropiat niciodata de modernitate (adica de “sincronicitate”) suficient de mult (cu mici exceptii: 1907, 1941, 1989… exceptii, nimic altceva!).

In al treilea rand si cel mai important (asta voiam de fapt sa spun, pana acum am bagat doar de preludiu!), cred ca romanii traiesc cam de 150 de ani in plin razboi civil rece (cold civil war, cum sa spun), care se manifesta din plin… in discutii! In absolut orice privinta, romanii discuta extrem de pasionat, impartiti in doua tabere (vag conturate, dar nu mai putin reale): autoritaristii si libertarienii.

Pe scurt, cele doua tabere sunt aceleasi ca peste tot in lume: “drepturile statelor” (autoritaristii) vs. “drepturile omului” (libertarienii). Singura diferenta e ca in Romania aceste doua tabere nu s-au luat niciodata la bataie! Cu atat mai bine: una e sa te certi si sa te-mpaci, alta e sa dai cu cutitul!

Ar fi fost si mai bine daca romanii verificau istoria universala, sa observe ca un astfel de razboi a si existat, numindu-se chiar “Razboiul Civil” (cata imaginatie!). Si ar fi aflat ca in cele din urma “drepturile omului” au invins “drepturile statelor”. Si ca asta inca n-ar conta, dar tara respectiva, odata scapata de razboiul fratricid, a ajuns sa domine planeta.

Asta e! N-am avut si noi noroc sa ne omoram ca cainii, cum au facut europenii civilizati!