Perestroika 1987 - 1991

Potentialul financiar al votcii a atras de timpuriu atentia tarilor. Pe la jumatatea secolului al XVII-lea, statul detinea practic monopolul distilarii si vanzarii, iar in cea mai mare parte a secolului XIX-lea o treime din banii publici provenea din vanzarea de alcool. Apoi a venit Primul Razboi Mondial. Nefericitul tar Nicolae al II-lea si-a obligat imperiul la abstinenta, temandu-se de dezastrul din Razboiul Ruso-Japonez, desfasurat cu un deceniu mai devreme, o umilinta atribuita starii de ebrietate a militarilor. Proasta miscare. Interdictia spirtoaselor de catre Nicolae a golit lazile de razboi ale Rusiei; epidemia de distilare ilicita a destabilizat piata cerealelor, de importanta cruciala. Lipsa de grau a dus la foamete; foametea a dus la revolutie. (Poate ca in amurgul propriului imperiu in ruina, Gorbaciov ar fi trebuit sa acorde mai multa atentie istoriei?).

Chiar si asa, bolsevicii nu erau admiratori ai votcii si initial au mentinut prohibitia. Lenin, care din cand in cand se desfata cu vin alb sau bere nemteasca la Munchen in exil, insista ca proletariatul rus ''nu are nevoie sa se ameteasca" si deplangea faptul ca statul lui utopic facea trafic de "basamac". Cu toate acestea, proletariatul simtea altfel. Vaduvit de votca, se matolea pana nu mai stia de el cu samahon furnizat de taranii care preferau sa-si devieze insuficientele rezerve de grau pretios si paine inspre distilarea ilegala decat sa le predea bolsevicilor care le rechizitionau. Viitura samahonului a maturat toate barierele de protectie din calea ei. Pe la jumatatea anilor 1920 intrase iarasi in vigoare monopolul total al statului asupra bauturilor alcoolice.

Cel mai inflacarat sustinator al monopolului? Un anume Iosif Vissarionovici Stalin. "Socialismul nu poate fi construit cu manusi albe", s-a repezit el la tovarasii neincrezatori la congresul din 1925 al Partidului. In absenta oricarei altei surse de capital, vanzarile de alcool puteau constitui o vaca de muls provizorie. "Provizoriul" s-a prelungit mult, finantand mare parte din industrializarea vertiginoasa a lui Stalin si, mai tarziu, din industria militara.

A izbucnit Al Doilea Razboi Mondial; Rusia tragea mai departe la masea. Un accesoriu clasic al intelepciunii de razboi erau "cele 100 de grame ale comisarului" - ratia de votca alocata combatantilor (cam un pahar mare), prescrisa de protectorul de la Leningrad al bunicului meu, incompetentul comisar Klim Vorosilov. Votca curgea in valuri si pe front. In ciuda cresterii masive a preturilor, a furnizat o sesime din veniturile statului in 1944 si 1945 - cea mai importanta sursa de venit a imperiului asediat.

In zilele lui Brejnev, Uniunea Sovietica era in gheara colectiva a "febrei albe" (sevraj). Sau, ca sa folosesc argoul nostru de casa, Rusia era 

kak sapojnik - beata ca un cizmar
v stelku - beata manga
v dugu - beata plug
kosaia - beata chioara
na broviah - cazuta-n sprancene
na rogah - cazuta-n coarne
pod bankoi - sub borcan
vdrebezgi - in bucati

La aceasta vreme, ritualurile nationale de baut fusesera demult stabilite, codificate, mitologizate la nesfarsit. Anii '70 au reprezentat culmea gloriei pentru pollitra (sticla de jumatate de litru), care costa 3,62 ruble, un numar cu efect talismanic asupra psihicului national. Sacramentalul granennii stakan (paharul cu 12 fatete); ritualul impartirii in na troih (impartirea unei pollitra la trei bautori); obligatoriul ''udat" pentru a sarbatori orice, de la un tractor nou la doctorat; si "impingerea sticlei" (spaga) in schimbul oricarui serviciu posibil, fie el repararea chiuvetei sau o operatie pe cord deschis.

Votca scanteia in pahar ca poezia Rusiei, mitul ei, bucuria ei metafizica. Cultul, religia si semnificantul ei. Votca era un etalon cultural lichid, un vehicul alimentat cu 40 de grade de alcool pentru a evada din corvoada socialista zilnica. Si, da, era totodata o tragedie nationala masiva. La fel de semnificativ, inainte - si in special in timpul - eforturilor lui Gorbaciov impotriva alcoolului, pollitra a servit drept unitate de troc si moneda mult mai stabila decat rubla, ca doar era data oricum pe gat. Votca pe post de remediu? De la raceala comuna (incalzita cu miere) la hipertensiune (in infuzie cu coji de nuci) si la orice indispozitie existentiala te afecta. Rusii gasisera Adevarul in fundul paharului cu votca. 

Si Mihail Sergheevici Gorbaciov le lua acum tocmai acest Adevar.

Spre lauda lui, statisticienii au stabilit mai tarziu ca speranta de viata a barbatilor a crescut in timpul politicii de abstinenta a secretarului general Mineralnii (care bea numai apa minerala). Dupa care a scazut brusc. Intre 1989 si 1994, sub conducerea inecata in votca a lui Boris Eltin, rata deceselor in randul barbatilor cu varste cuprinse intre 35 si 45 de ani a crescut cu 74%. Dar, vorba lui Maiakovski: "Mai bine sa mori de votca decat sa mori de plictiseala".

Plictiseala insemnand... clestele treziei. La un institut de cercetare unde tata a lucrat imbibat cu alcool inainte sa intre la Laboratorul de Cercetare al Mausoleului, il avea de sobutilnik ("co-sticlar", termen care il desemna pe indispensabilul prieten de baut) pe un tamplar batran si pipernicit pe nume Dmitri Feodorovici. Dupa primul pahar, tamplarul vorbea intotdeauna despre fratele lui. Despre cum frate-sau tragea sa moara din cauza unei boli de rinichi si cu Dmitri Feodorovici se strecurase dragastos in spital cu "leacul": o cetvertinka (un sfert de litru) si o muratura mare zemoasa.

Bolnavul de rinichi le-a consumat si si-a dat pe loc ultima suflare.
"Si cand te gandesti ca daca n-as fi ajuns acolo la timp ar fi murit treaz", suspina tamplarul, varsand lacrimi in paharul cu 12 fatete, plin cu votca. Co-sticlarii plangeau laolalta cu el.

Sa mori treaz. Oare exista vreun sfarsit mai teribil pentru un rus?


                                                                                                    ***

fragment din cartea "Arta bucatariei sovietice", de Anya von Bremzen, editura Curtea Veche, 2014, ISBN 978-606-588-768-8, paginile 226-229, capitolul 8, partea a IV-a ("Reveniri"). Titlul original al cartii: "Mastering the Art of Soviet Cooking: A Memoir of Food and Longing".