Çınarlı Kafe Restoran, Istanbul

Vă dați seama ce este Çınarlı – o bombă extrem de aglomerată de pe un bulevard extrem de aglomerat dintr-un cartier extrem de aglomerat al unui oraș cu 15 milioane de locuitori, lăbărțat pe două continente. 15 milioane, fără turiști! Dacă-i mai punem și p-ăștia la socoteală, ne-apucă durerea de cap. Cum m-a apucat pe mine, deși unii zic că m-ar fi apucat de la vin, alții de la prostie.

Pentru că, de ce: pe bulevardul Istiklal a fost absolut imposibil să găsim vreun locșor pe undeva (găsisem, de fapt, dar eram mulți, nu încăpeam toți), așa că ne-am întors bosumflați spre hotel și recepționerul ne-a explicat că să nu fim cretini și să ne ducem alături, la Çınarlı, că vorbește el cu cineva și ne face rost de mese. 

Așa a și fost. Mai târziu am aflat că-n seară de week-end, pe Istiklal hălăduie trei milioane de oameni, turiști și localnici, frecându-se unii de alții și încercând cu disperare să se „distreze”. Trei milioane! Imaginați-vă, dacă puteți, că eu nu pot. E, și ne-am îndesat cu chiu cu vai la cârciumioara asta de care zic, pe Aydede Caddesi (bulevardul Aydede), și ne-am pus pe băut. Eu, vin; ei, whisky (turcii sunt mari băutori de whisky, mai ales de bourbon, dar numai noaptea; ziua sunt cu cele sfinte și-i înjură pe americani, noaptea schimbă calimera). Pe băut și geopolitică: ei, ca locuitori ai capitalei, îi disprețuiau pe istanbulezi, dar recunoșteau că oportunitățile lor de afaceri sunt mai mari ca-n Ankara; eu, ca unic român la masă, le ziceam că Bucureștiul va avea o mare șansă într-un viitor nu prea îndepărtat, ca cea mai apropiată capitală de Marea Neagră, care așa și pe dincolo, hotspot etc. 

Au râs de s-au bășicat: ce capitală, fratele nostru alb? Păi, capitală UE, am zis eu, țepos. M-au întrebat cu ce mă ocup. Păi, scriu articole umoristice, le-am zis eu. Se vede, mi-au răspuns, și mi-au scos geopolitica pe nas: Marea Neagră și Marea Chinei de Sud o să fie șmecherie, da, dar Bucureștiul n-o să se aleagă cu niciun leuț chior din ploaia de bani care-o să curgă pe-aici, Istanbulul o să ia tot. Nu e vorba de UE, că UE este nimic, e vorba de proximitate, de volumul tranzacțiilor, de capacitatea infrastructurii de transport (aerian, rutier, feroviar, naval, subteran) și de încă o grămadă de chestii, printre care și spațiile de cazare: păi câți vizitatori poate găzdui („acomoda”) Bucureștiul și câți Istanbulul?! 

Mi-au tăiat macaroana. Am mai cerut vin și-am tăcut din gură, dar cu planuri mari: dacă-i p-așa, îmi deschid un camping în București! Ce, alea nu-s spații de cazare? La pânză!

articol publicat în numărul 5/2017 al revistei Cațavencii