Harold Black, Washington, DC

Anul trecut, în numărul 46 al revistei, am scris un text în care am folosit extraordinara expresie „Am om!”. A sosit clipa să admit că nu-i creată de mine, este furăciune. Nu am doza necesară de imaginație ca să pot inventa ceva atât de idiot; dar recunosc cu ușurință nou-creatul și n-am nici cea mai mică mustrare de cuget în a mi-l însuși, dacă nu risc să fiu târât la cremenal. În cazul ăsta, nu risc nimic; redau povestea, exact așa cum a fost.

La barul pe care-l lustruiesc cu coatele în fiecare vineri (orele 17:00 – 22:00, pentru cine-i interesat), vin o grămadă de securiști, fel și fel, unii mai deștepți, alții mai îngrămădiți, unii mai slobozi la gură (nu-i văd bine), alții mai rezistenți la băutură (cu ăștia trebuie să mă întrebuințez serios). De la unul dintre el am auzit (și, ulterior, folosit) această vorbă („Am om!”) care m-ar fi făcut să râd până la loc comanda dacă nu mă abțineam: când eram în armată, erau în pluton și câțiva excentrici care nu voiau să facă duș după aplicație, pe motiv că e apa rece. Vă dați seama cum miros niște răcani după o zi de efort! Noi îl întrebam pe câte unul, așa, cu frumosul: „Dar n-ai impresia că miroși?”. El se mirosea la subțioară și constata cu voce tare: „Miros a om!”. 

Ei bine, securistul meu mi-a amintit de ăștia din armată, cu mirosurile lor, deși sensul expresiei se voia total diferit, adică „Eu, genialul securist Popache, am reușit să infiltrez un operativ în orașul X” (care era de obicei Chișinăul – excepțională realizare!). M-am gândit mai bine și mi-am dat seama că noi toți, „avem oameni” peste tot, prin toată lumea: după ce și-au luat bătaie de la mineri, flegme de la pensionari și anatema de la părinți, majoritatea celor din generația mea și-a voastră a plecat încotro a văzut cu ochii. Iată ce scrie omul meu din Washington, DC (las textul lui fără diacritice, ca să sune fraged):

„La Washington sunt la moda speakeasy-urile, baruri ascunse ca pe vremea prohibitiei cand nu puteai gasi un pahar decat dupa usi nemarcate si perdele groase. Al Capone ar fi mandru. Sunt destul de multe si de obicei prezinta cocktailuri sofisticate. Preferatul meu este Harold Black, cel de la numărul 214, caci e si aproape de casa, uite link-ul http://www.haroldblackdc.com/. E destul de la moda barul si cred ca vei gasi multe povesti pe internet”. 

M-am uitat la prețuri, jaf curat: 7 dolari berea mică de Fort Bragg?! Mai bine mă duc să beau la Fort Bragg.

                                                                                                             articol publicat în numărul 7/2017 al revistei Cațavencii