Çınarlı Kafe Restoran, Istanbul

Vă dați seama ce este Çınarlı – o bombă extrem de aglomerată de pe un bulevard extrem de aglomerat dintr-un cartier extrem de aglomerat al unui oraș cu 15 milioane de locuitori, lăbărțat pe două continente. 15 milioane, fără turiști! Dacă-i mai punem și p-ăștia la socoteală, ne-apucă durerea de cap. Cum m-a apucat pe mine, deși unii zic că m-ar fi apucat de la vin, alții de la prostie.

Pentru că, de ce: pe bulevardul Istiklal a fost absolut imposibil să găsim vreun locșor pe undeva (găsisem, de fapt, dar eram mulți, nu încăpeam toți), așa că ne-am întors bosumflați spre hotel și recepționerul ne-a explicat că să nu fim cretini și să ne ducem alături, la Çınarlı, că vorbește el cu cineva și ne face rost de mese. 

Așa a și fost. Mai târziu am aflat că-n seară de week-end, pe Istiklal hălăduie trei milioane de oameni, turiști și localnici, frecându-se unii de alții și încercând cu disperare să se „distreze”. Trei milioane! Imaginați-vă, dacă puteți, că eu nu pot. E, și ne-am îndesat cu chiu cu vai la cârciumioara asta de care zic, pe Aydede Caddesi (bulevardul Aydede), și ne-am pus pe băut. Eu, vin; ei, whisky (turcii sunt mari băutori de whisky, mai ales de bourbon, dar numai noaptea; ziua sunt cu cele sfinte și-i înjură pe americani, noaptea schimbă calimera). Pe băut și geopolitică: ei, ca locuitori ai capitalei, îi disprețuiau pe istanbulezi, dar recunoșteau că oportunitățile lor de afaceri sunt mai mari ca-n Ankara; eu, ca unic român la masă, le ziceam că Bucureștiul va avea o mare șansă într-un viitor nu prea îndepărtat, ca cea mai apropiată capitală de Marea Neagră, care așa și pe dincolo, hotspot etc. 

Au râs de s-au bășicat: ce capitală, fratele nostru alb? Păi, capitală UE, am zis eu, țepos. M-au întrebat cu ce mă ocup. Păi, scriu articole umoristice, le-am zis eu. Se vede, mi-au răspuns, și mi-au scos geopolitica pe nas: Marea Neagră și Marea Chinei de Sud o să fie șmecherie, da, dar Bucureștiul n-o să se aleagă cu niciun leuț chior din ploaia de bani care-o să curgă pe-aici, Istanbulul o să ia tot. Nu e vorba de UE, că UE este nimic, e vorba de proximitate, de volumul tranzacțiilor, de capacitatea infrastructurii de transport (aerian, rutier, feroviar, naval, subteran) și de încă o grămadă de chestii, printre care și spațiile de cazare: păi câți vizitatori poate găzdui („acomoda”) Bucureștiul și câți Istanbulul?! 

Mi-au tăiat macaroana. Am mai cerut vin și-am tăcut din gură, dar cu planuri mari: dacă-i p-așa, îmi deschid un camping în București! Ce, alea nu-s spații de cazare? La pânză!

articol publicat în numărul 5/2017 al revistei Cațavencii

Ciprian Teodorescu

Este deloc important cine este Ciprian Teodorescu (parcă vă și aud: ”Cine p. mea e Teodorescu ăsta?!”), ci ce-a făcut acest domn. Și ce face acum.

Bref, în volburoasa-i tinerețe, Ciprian Teodorescu s-a dus de unul singur în Kașkar, masivul ăla din estul Turciei, de lângă Marea Neagră, ăla cu care v-am tot pisat eu la cap (”Hai, bă, să facem o expediție în Kașkar!”) și-n care nu numai că n-am ajuns, dar nici nu vom ajunge în vreun viitor previzibil. Ei bine, el s-a dus. Și, fie-mi cu iertare, nici prea mulți bani n-avea, să zicem că asta era problema noastră, dar nu era și a lui!

Mă rog, despre Kașkar o să ne povestească personal, la timpul potrivit.

Be mic: în timpul liber, Ciprian face voluntariat la un ONG căruia-i zice Viitorplus. Bine, informația asta nu vă face mai deștepți, dar dacă vă zic că ăștia sunt tipii îmbrăcați în alb care ne-au dat apă pe traseu, la semi-ul de duminică... e?

Păi, fără apa lor, nu crăpam? Nu plesnea benga-n noi? Ei, vedeți?

Acuma să trecem la subiect: știe cineva cum funcționează trebușoara asta? Cum devine chestia cu ONG-ul? Înțeleg că e ceva care nu face profit și se bazează pe voluntari: dar cum îi adună, cum îi convinge să muncească fără plată, cum procedează totuși șefimea oengistă să trăiască fără salariu și să mai și organizeze chestii... bată-mă Marx să mă bată, da' nu pricep în ruptul capului!

Pentru că și singur dac-ai fi și te-ai ține de voluntariat, tot ar fi foarte greu și tot ar trebui să ai bani de undeva, măcar pentru mâncare dacă nu pentur altceva; dacă mai faci și acțiuni, împăduriri de pildă, iar îți trebuie bani. Iar dacă ai de ținut un sediu, de plătit niște facturi, de cumpărat un domeniu pe care să-ți faci site-ul, plus alte un milion de lucruri... cum te descurci, în cazul ăsta?

Aici este un chițibuș care îmi scapă totalmente.

Dar dacă tot pornirăm discuția despre Ciprian și voluntariatul lui, ce-ar fi să ne facem și noi un ONG de-ăsta? Păi numai dacă bem cu 50% mai puțină bere și tot ne rămân bani pentru toate cheltuielile! Deci asta e rezolvată, să zicem.

Rămâne, însă, o întrebare fără răspuns: cu ce se ocupă ONG-ul ”Turturel”? E, aici să vă văd! Că, mersi, dacă ai un ONG care se cheamă ”Tomiță”, e clar că te ocupi de projarea câinilor vagabonzi și-a pisicilor maidaneze. Dar dacă ești ”Turturel”?! Ce naiba ai putea să faci, ca să fii credibil?

Am o idee: ne vom ocupa de aclimatizarea păsării-liră în România. Avantaje multiple, succes garantat, ne așteaptă celebritatea, domnilor!

Dar trebuie să fim discreți, să nu ajungă o astfel de excepțională idee la urechile dușmanilor, heya?