Motel Crisgab, Găești

Am dormit bine la motelul Crisgab din Găești. Ce tot zic? Am dormit tun! M-am trezit proaspăt ca o roză, i-am trezit și pe-ăilalți (niște puturoși! Noroc cu mine, ca de obicei), am mâncat niște uscături de prin sacoșe și-am plecat spre Sibiu.

Am plecat c-aveam treabă, nu că ne săturaserăm de Găești! De orașul ăsta nu poți să te saturi, prea e ofertant: gândiți-vă, oamenii din toată țara asta râd de bucureșteni (atunci când nu-i înjură), dar una e să te cheme Bucur și alta e să te cheme Gae! Ce vreau să spun cu asta: Bucur este albanez*, pe când Gae este românesc, pur românesc, mai românesc de-atât nu se prea poate! Or, ca brav cațavenc, nici eu nu pot să mă abțin, ori de câte ori am ocazia: „Ca orice român, ca orice fiu al țării sale... în aceste momente solemne... (de abia mă mai stăpânesc) mă gândesc... la țărișoara mea... (plânsul m-a biruit de tot) la România... (plâng. Aplauze în grup)... la fericirea ei!... (același joc de amândouă părțile)... la progresul ei! (asemenea crescendo)... la viitorul ei! (plâng cu hohot. Aplauze zguduitoare)”. Grupul e alcătuit, în acest caz, de băieții mei arboriști, cu care lucrez la copaci, la toaletări și doborâri, iar momentele solemne au loc seara, când luăm bere și ne băgăm în camere, dar încă nu ne ia somnul. Eu fac artă, băieții râd de se sparg și cu ocazia asta își mai completează studiile.

Pensiunile muncitorești sunt o apariție relativ nouă în peisajul turistic al țării, dar sunt extraordinar de necesare și au un viitor frumușel (aviz căutătorilor de idei de afaceri!). Pentru că mobilitatea rezidențială a românilor este foarte mică, iar de lucru este în toată România, de foarte multe ori nu se pupă cererea cu oferta, mai ales în cazul proiectelor pe termen scurt; ai de lucru pentru o echipă de muncitori, pentru două zile sau două săptămâni, și ce faci cu ei, unde-i cazezi? Nu vreți să știți la ce jeguri de improvizații au recurs patronii, de vreo zece ani încoace (eu știu, dar tac, c-aici scriu turism, nu marxism!), numai că-n ultima vreme li s-a-nfundat, oamenii au învățat să pretindă respect, așa că patronii au început să rupă din portofel. Așa s-au născut pensiunile muncitorești, din nevoie, nu din interpelări parlamentare, dar să știți că nu sunt o treabă rea. Deloc!

articol publicat în numărul 23/2017 al revistei Cațavencii

* Nu mă credeți? Deschideți google translate, selectați limba („albaneză”), apoi tastați „bukur”. Rezultatul în română apare imediat, în fereastra din dreapta.