Moldova Mare

Într-un articol (îl găsiți aici) publicat pe contributors.ro, profesorul clujean Valentin Naumescu propune amendarea constituției României, astfel încât noua constituție să lase o portiță pentru o eventuală unire a României cu Republica Moldova (dacă va fi cazul). Mă rog, părerea lui.

Ceea ce m-a impresionat pe mine este un comentariu al cuiva pe nume Val, pe care îl redau integral mai jos (cu ortografia autorului):

” Cred ca cel mai bine, pentru toata lumea, ar fi ca cele doua Moldove sa se uneasca intr-o entitate statala de sine statatoare, independenta, cu doua capitale admin/economica la Iasi si Chisinau. Moldova romaneasca este dezindustrializata, cu o agricultura precara, dar cu potential, infectata de clanuri politice pe principii feudale. La fel si Moldova ex-sovietica. Populatia rusa, de vreo 400 000 de oameni, gagauza si ce-or mai fi pe-acolo pot fi, de asemenea, integrate si astfel noua republica, voievodat, cnezat sau cum s-o numi, poate functiona in veci, lasandu-ne in pace sa continuam cu Transilvania si Banatul mai departe in Europa. Cele doua Moldove au o istorie comuna pana in 1812, sunt “luminate” de icoana lui Stefan cel Mare si Sfant, iar economiile lor sunt cvasi-identice. Oricum, nicio tara din UE nu mai investeste in provincia Moldova. O Moldova unita, cu romani/basarabeni/rusi/gagauzi/ucrainieni etc. ar fi, cel mai probabil, un “success story” de rezonanta planetara. Nu credeti?………”.

Din ton, deduc ca Val este timișorean sau arădean (”lasandu-ne in pace sa continuam cu Transilvania si Banatul mai departe in Europa”), deși e destul de hazardată deducția asta, omul poate fi din orice oraș transilvănean sau bănățean. Esențial e că părerea lui (inteligentă sau nu, asta contează mai puțin) e împărtășită de mulți (nu foarte mulți, totuși) oameni din România și Republica Moldova. Deci cred că merită discutată, chiar dacă punctul de plecare este exprimarea egoist-naivă a lui Val, care poate fi citită mai simplu: ”Să-i dăm afară pe ieșeni din Uniunea Europeană, dar noi, timișorenii, să rămânem înăuntru”. Amuzant, ca în bancul cu cei trei negri (”Doamne Dumnezeule, dorința mea e să-i faci pe-ăștia doi - negri la loc!”), dar ca opinie larg împărtășită, merită discutată, indiferent de inabilitatea exprimării autorului.

Ideea de pornire e că Republica Moldova, ca stat, este un cvasi-eșec. În cele peste două decenii de independență a reușit să ajungă cel mai sărac stat din Europa geografică, aflat într-un etern blocaj politic intern și cu relații internaționale dubioase (face parte din Parteneriatul Estic, dar n-a început niciun fel de negocieri de aderare cu Uniunea Europeană; are pe cap un conflict cronicizat cu Transnistria și tensiuni periodice cu Federația Rusă și cu România, din motive perfect opuse). Nu dispune de resurse economice sau strategice (nu și-a recuperat ieșirea la mare, iar la Dunăre deține un singur port, total inadecvat pentru exporturi). Pe scurt, Republica Moldova n-a reușit mai nimic din 1991, cu excepția apariției unei ”clase” de intelectuali remarcabili, care ar cam trebui să se impună în politica internă a țării și să dea un sens politicii externe, pentru ca Republica să existe în continuare. Altfel ce s-ar petrece?

Scenariul pesimist: dispariția statului independent și integrarea în Federația Rusă, ca exclavă cu statut asemănător oblastului Kaliningrad.

Scenariul dramatic: reizbucnirea conflictului cu Transnistria și ocuparea Republicii de forțele de menținere a păcii (rusești sau europene, nu contează). Statut asemănător cu cel actual al teritoriului Kosovo.

Scenariul sârbesc: opțiune proeuropeană clară și unanimă, negocieri răbdătoare cu transnistrenii până la obținerea unei soluții viabile, urmate de eforturi de reformă instituțională internă și, în final, de aderarea la Uniunea Europeană.

Scenariul naiv: unirea cu România și accederea în UE ”prin ușa din dos”. Greu de crezut că șmecherii de la Bruxelles se vor lăsa păcăliți chiar așa.

Scenariul optimist: secesiunea Ucrainei de Vest, urmată de Republica Autonomă Crimeea și de Bugeac (Basarabia de Sud). Din motive pe care nu mi le pot imagina, liderii politici ai Bugeacului ar dori unirea cu Republica Moldova, care astfel ar câștiga valoare strategică, prin accesul la mare, la Dunărea maritimă și la partea de nord-est a Deltei.

Scenariul Moldovei Mari: secesiunea Moldovei românești (cu sau fără Bucovina), urmată de unirea cu Republica și constituirea Moldovei Mari.Variantă combinată: noua entitate statală ar fi atât de atractivă (de ce?), încât și ucrainienii din Bugeac, dar și cei din Bucovina de Nord ar vrea să facă parte din ea. Dați-mi voie să zâmbesc. Și să adaug o imagine:

După cum se vede din tonul meu, ultimele trei scenarii mi se par categoric fantasmagorice. Motivul este același pentru toate trei: nimeni nu câștigă nimic. Atunci, la ce bun să faci asemenea scamatorii?!

Unirea Republicii cu România nu este o idee populară nici în Republică, nici în România. Cine s-o facă în răspărul dorințelor popoarelor? Una la mână. ”Spargerea” Ucrainei în patru bucăți nu ar fi posibilă decât dacă secesioniștilor li s-ar garanta accesul imediat în Uniunea Europeană. Cine să le garanteze lor așa ceva?! Două la mână. Secesiunea Moldovei românești nu este deloc populară pentru nimeni, poate cu excepția câte unui visător timișorean; dar, dacă ne gândim mai bine, nici măcar acest visător nu câștigă nimic!

În concluzie, ”proiectul politic Moldova Mare” propus de comentatorul Val are două mari defecte: presupune dificultăți majore în realizare, dar, mai ales, este un proiect lose-lose, din care toată lumea pierde, iar cei care nu pierd nimic (ca Val) nici nu câștigă ceva.

Din păcate, nu  mă pot opri să observ că proiectul de amendare a constituției României, propus de profesorul Naumescu, suferă (parțial) de un defect similar: nu aduce nimănui niciun câștig imediat, nici măcar simbolic. O vorbă veche spune că nimic nu se realizează fără entuziasm. Or, unde este entuziasmul cu care intelectualii ar trebui să câștige simpatia maselor pentru astfel de proiecte?!

Moldova Mare

Ne place sau nu, aici suntem la porțile Orientului. Locul unde orice e posibil, indiferent câte șanse de realizare ar avea ”posibilitățile”. Printre care se numără și visul Moldovei Mari.

Recunosc că nu-mi vine să iau în serios toate fantasmagoriile care-mi trec pe la urechi, dar, după marșul de ieri din București și prezentarea ”Pactului pentru Basarabia”, parcă văd că Vocea Rusiei o să bage iar cine știe ce articol dubios pe prima pagină. E mai bine să i-o iau înainte.

Bun, știm cu toții că există două mari curente în Republica Moldova, unul ”unionist”, care militează pentru unirea cu România, și altul ”independist” care militează... pentru ce? Aici e poanta. În aparență, doar pentru păstrarea status-quo-ului, adică pentru independența Republicii Moldova. Necazul e că nu poți mobiliza imaginarul oamenilor doar cu atât (fiecare om, pentru a se urni într-o direcție sau alta, are nevoie de un vis, vrea să creadă în ceva, într-o schimbare față de prezent). Deci, ce opțiuni pot oferi independiștii, în contrapartidă? Să le vedem:

1. Integrarea în Federația Rusă. Republica Moldova ar urma să aibă un statut de oblast (regiune), identic cu cel al oblastului Kaliningrad, adică de exclavă a Federației. Avantaje ale acestei soluții: ar rezolva problema transnistreană și (probabil) ar crește nivelul de trai în Republică. Dezavantaje: soluția e foarte nepopulară în Republica Moldova, Ucraina și România, ca să nu mai vorbim de UE. Singurii care o sprijină, necondiționat, sunt etnicii ruși din Republică și din Transnistria.

2. ”Moldova Mare”, varianta ”extindere spre Est”. Ar presupune integrarea în Republică a celor 5 raioane transnistrene (Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Râbnița și Slobozia). Avantaje: ar rezolva problema transnistreană și ar readuce Republica în forma ei de pe vremea sovietică (1945 – 1991), pe care mulți cetățeni moldoveni o consideră ”epoca de aur” a moldovenismului. Dezavantaje: soluția e foarte nepopulară în Rusia.

3. ”Moldova Mare”, varianta ”extindere spre Nord și Sud”. Ar presupune integrarea în Republică a celor 2 raioane din nordul Republicii (Secureni și Chelmenți) și a celor 9 raioane din sud (Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Izmail, Reni, Tatarbunar, Tarutino și Sărata) care acum aparțin Ucrainei (regiunii Cernăuți și regiunii Odesa). Avantaje: ar restabili Basarabia ”istorică” așa cum era pe vremea țarilor (1812 – 1856), pe care unii cetățeni ai republicii Moldova o consideră ”adevărata epocă de aur” a moldovenismului. Dezavantaje: soluția e complet nepopulară în Ucraina.

4. ”Moldova Mare”, varianta ”extindere spre Vest”. Ar presupune integrarea în Republică a celor 7 județe (Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Vaslui, Iași, Botoșani) care acum aparțin României. Avantaje: ar restabili, cel puțin parțial, principatul Moldovei de pe vremea lui Ștefan cel Mare, considerat de mulți ca ”adevărata epocă de aur a moldovenismului”. Dezavantaje: soluția e complet nepopulară în România.

5. Integrarea în UE. Pare cea mai realistă variantă, dar din păcate este nepopulară în UE, din cauza nefericitei probleme transnistrene. Serbia este în aceeași situație, de pildă, deși economic stă mult mai bine.

Concluzii:

- câte capete, atâtea păreri, vezi chestia cu ”adevărata epocă de aur etc”. Din experiența mea, situația e similară în România și în toată Europa, în privința identificării ”adevăratei etc”.

- ca să te ”extinzi” ca stat, într-un fel sau altul, îți trebuie fie performanță militară (cum avea Stalin), fie performanță economică (cum are UE), fie noroc chior (cum a avut România în 1918). Desigur, cel mai bine e să le ai pe toate trei, cum a avut Anglia în 1707 sau Germania în 1990.

- cât timp cetățenii Republicii Moldova au parte de actualul context politic, poate că e preferabil să caute soluții individuale de salvare, nu ”soluții de stat”. În orice caz, pentru un stat slabănog, a-și imagina ”extinderi” peste tarlalele vecinilor sună foarte neconvingător.

- pentru cetățenii români există o soluție simplă, dacă vor să se implice: în loc să facă pe postacii și să angajeze nesfârșite dispute pe net cu alți postaci, mai bine ar face turism în Republica Moldova. Nu costă mult și rentează pentru toată lumea.

- pentru unioniștii din România și din Republica Moldova: contactele personale nu pot fi înlocuite de nimic. Și în niciun caz de marșuri, oricât de bineintenționate are fi ele. Despre spumegările de pe net, nici nu mai discut.

- pentru independiștii din Republică: poate că, dacă cei din România vin la voi și cheltuiesc niște bani, vă veți convinge că românii nu sunt ”țigani”. Sau nu doar ”țigani”. Zic!

- pentru antiunioniștii din România: vizitând Basarabia, există o șansă de a vă nuanța părerile. Și din momentul ăla, discuțiile de substanță pot începe. Chiar dacă eu, personal, nu sunt unionist la momentul ăsta, de discutat pot discuta. Ce! Oi fi mai prost?!