Basarabia

Ani în șir am râs de români și de unguri. Românii nu știau decât minciunile naționale pe care le-nvățaseră la școală, în comunism (și pe care profesorul Boia le numește, duios, ”mituri”), iar ungurii se credeau deștepți, că auziseră de pe la părinți că alea-s minciuni, dar în schimb luaseră de bune propriile lor minciuni naționale (să le spunem ”mitologii”, ca să fim în acceași notă cu don profesor).

Dar uite că mi-a venit și mie rândul. Asta e!

Am crezut sincer că explicația aia cu numele teritoriului dintre Prut, Dunăre, Nistru și mare este fundamentată științific. Că, adică, cândva prin secolele XIII sau XIV, domnitorii nou-născutei Țări Românești aveau un soi de control (militar, politic, simbolic... cine știe?) asupra Bugeacului, și că de-atunci a rămas acelei pătrățele de pământ porecla ”Basarabia”, în amintirea dinastiei care domnise acolo, chiar dacă pentru puțin timp. Și că, pe urmă, denumirea s-ar fi aplicat, cine știe din ce motive obscure, asupra întregului teritoriu cedat Rusiei la 1812. Și, deci, nu e nimic jignitor să îi numesc pe cetățenii Republicii Moldova ”basarabeni”. Nu numai că nu-i jignesc, mă gândeam eu în capul meu, dar chiar îi flatez, că actuala Republică e sensibil mai mică decât ”Basarabia” de la 1812. Ca să fac o comparație, e ca și cum mi-ar zice mie cineva ”român mare”, în loc de ”român”!

Înainte de a merge mai departe, o precizare: prin ”Bugeac” înțeleg actualele raioane ucrainiene ale oblastului Odessa, din dreapta Nistrului, plus raioanele Republicii Moldova de la sud de linia (imaginară) Bender – Leaova, adică ceea ce se cheamă acum ”Regiunea de dezvoltare Sud” în jargonul administrativ de la Chișinău. Am terminat precizarea.

Ei bine, așa cum demostrează Marian Coman, în cartea ”Putere și teritoriu. Țara Românească medievală (secolele XIV – XVI)”, nici vorbă de vreo formă de control politic al dinastiei Basarabilor asupra Bugeacului. Nimic! Numele ”Basarabia”, aplicat Bugeacului, apare târziu de tot, pe hărți tipărite în Italia și Germania, și provine din crasa ignoranță a Europei Centrale față de geografia și toponimia Europei de Est. Inițial, Țara Românească apărea pe hărți ca ”Basarabia” (logic: țara dinastiei basarabe!), dar pe urmă i-a fost schimbat numele în ”Ungrovlahia” (iar logic: țara ”vlahilor” de lângă Ungaria), așa că denumirea ”Basarabia” nu mai denumea acum nimic. Deci au împins-o și ei mai spre est, în niște ținuturi despre care n-aveau nici cea mai vagă idee. Foarte interesante sunt și tribulațiile, pe hărți, ale Moldovei (numită la început ”Valahia”, incredibil! Nu asta am învățat la școală!), dar vă las să le descoperiți singuri. Merită!

Ergo: este jignitor să-i spui cuiva din Republica Moldova că e ”basarabean”, pentru simplul motiv că oamenii de-acolo nu și-au spus niciodată așa. Ei și-au spus întotdeauna ”moldoveni” sau ”moldovani”, ceea ce dealtfel afirmă, cu surprindere și nedumerire, însuși Miron Costin (găsiți citatul exact în cartea lui Coman). El, săracul, abia la studii, în Polonia, a aflat că un sfert din țara lui era cunoscută în Europa ca ”Basarabia” și că europenii (polonezi, în cazul ăsta), erau convinși că se numea așa pentru că fusese ”sub Basarabi”! Nici Miron Costin, nici moldovenii din Cetatea Albă sau din Chilia nu auziseră de-așa ceva, neam de neamul lor... și vorba aia, erau pe-acolo cam de multișor!

Nici mie nu mi-ar plăcea să mi se spună la Chișinău ”Bă, ungrovlahe!”. Bine, nici actualul ”Mă, țîgan împuțît!” nu-mi place, dar măcar cu ăsta m-am obișnuit și-l pun pe seama îndoctrinării sovietice (și, acum, rusești). Totuși, asta va trece, sper. Dar dacă le intră chișinăuanilor ”ungrovlahe” în cap... păi nici nu le mai iese!

Moldova Mare

Ne place sau nu, aici suntem la porțile Orientului. Locul unde orice e posibil, indiferent câte șanse de realizare ar avea ”posibilitățile”. Printre care se numără și visul Moldovei Mari.

Recunosc că nu-mi vine să iau în serios toate fantasmagoriile care-mi trec pe la urechi, dar, după marșul de ieri din București și prezentarea ”Pactului pentru Basarabia”, parcă văd că Vocea Rusiei o să bage iar cine știe ce articol dubios pe prima pagină. E mai bine să i-o iau înainte.

Bun, știm cu toții că există două mari curente în Republica Moldova, unul ”unionist”, care militează pentru unirea cu România, și altul ”independist” care militează... pentru ce? Aici e poanta. În aparență, doar pentru păstrarea status-quo-ului, adică pentru independența Republicii Moldova. Necazul e că nu poți mobiliza imaginarul oamenilor doar cu atât (fiecare om, pentru a se urni într-o direcție sau alta, are nevoie de un vis, vrea să creadă în ceva, într-o schimbare față de prezent). Deci, ce opțiuni pot oferi independiștii, în contrapartidă? Să le vedem:

1. Integrarea în Federația Rusă. Republica Moldova ar urma să aibă un statut de oblast (regiune), identic cu cel al oblastului Kaliningrad, adică de exclavă a Federației. Avantaje ale acestei soluții: ar rezolva problema transnistreană și (probabil) ar crește nivelul de trai în Republică. Dezavantaje: soluția e foarte nepopulară în Republica Moldova, Ucraina și România, ca să nu mai vorbim de UE. Singurii care o sprijină, necondiționat, sunt etnicii ruși din Republică și din Transnistria.

2. ”Moldova Mare”, varianta ”extindere spre Est”. Ar presupune integrarea în Republică a celor 5 raioane transnistrene (Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Râbnița și Slobozia). Avantaje: ar rezolva problema transnistreană și ar readuce Republica în forma ei de pe vremea sovietică (1945 – 1991), pe care mulți cetățeni moldoveni o consideră ”epoca de aur” a moldovenismului. Dezavantaje: soluția e foarte nepopulară în Rusia.

3. ”Moldova Mare”, varianta ”extindere spre Nord și Sud”. Ar presupune integrarea în Republică a celor 2 raioane din nordul Republicii (Secureni și Chelmenți) și a celor 9 raioane din sud (Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Izmail, Reni, Tatarbunar, Tarutino și Sărata) care acum aparțin Ucrainei (regiunii Cernăuți și regiunii Odesa). Avantaje: ar restabili Basarabia ”istorică” așa cum era pe vremea țarilor (1812 – 1856), pe care unii cetățeni ai republicii Moldova o consideră ”adevărata epocă de aur” a moldovenismului. Dezavantaje: soluția e complet nepopulară în Ucraina.

4. ”Moldova Mare”, varianta ”extindere spre Vest”. Ar presupune integrarea în Republică a celor 7 județe (Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Vaslui, Iași, Botoșani) care acum aparțin României. Avantaje: ar restabili, cel puțin parțial, principatul Moldovei de pe vremea lui Ștefan cel Mare, considerat de mulți ca ”adevărata epocă de aur a moldovenismului”. Dezavantaje: soluția e complet nepopulară în România.

5. Integrarea în UE. Pare cea mai realistă variantă, dar din păcate este nepopulară în UE, din cauza nefericitei probleme transnistrene. Serbia este în aceeași situație, de pildă, deși economic stă mult mai bine.

Concluzii:

- câte capete, atâtea păreri, vezi chestia cu ”adevărata epocă de aur etc”. Din experiența mea, situația e similară în România și în toată Europa, în privința identificării ”adevăratei etc”.

- ca să te ”extinzi” ca stat, într-un fel sau altul, îți trebuie fie performanță militară (cum avea Stalin), fie performanță economică (cum are UE), fie noroc chior (cum a avut România în 1918). Desigur, cel mai bine e să le ai pe toate trei, cum a avut Anglia în 1707 sau Germania în 1990.

- cât timp cetățenii Republicii Moldova au parte de actualul context politic, poate că e preferabil să caute soluții individuale de salvare, nu ”soluții de stat”. În orice caz, pentru un stat slabănog, a-și imagina ”extinderi” peste tarlalele vecinilor sună foarte neconvingător.

- pentru cetățenii români există o soluție simplă, dacă vor să se implice: în loc să facă pe postacii și să angajeze nesfârșite dispute pe net cu alți postaci, mai bine ar face turism în Republica Moldova. Nu costă mult și rentează pentru toată lumea.

- pentru unioniștii din România și din Republica Moldova: contactele personale nu pot fi înlocuite de nimic. Și în niciun caz de marșuri, oricât de bineintenționate are fi ele. Despre spumegările de pe net, nici nu mai discut.

- pentru independiștii din Republică: poate că, dacă cei din România vin la voi și cheltuiesc niște bani, vă veți convinge că românii nu sunt ”țigani”. Sau nu doar ”țigani”. Zic!

- pentru antiunioniștii din România: vizitând Basarabia, există o șansă de a vă nuanța părerile. Și din momentul ăla, discuțiile de substanță pot începe. Chiar dacă eu, personal, nu sunt unionist la momentul ăsta, de discutat pot discuta. Ce! Oi fi mai prost?!