Practic, nu. Are Franta nevoie de iubirea romanilor cum am eu nevoie de iubirea lui Catalin Botezatu. Ca orice iubire tragica, si asta a noastra pentru francezi sufera de-o hiba: nu e reciproca. Bref, romanii stiu de ce ei ar trebui sa aiba “un coltisor cald in inima” pentru Franta, dar francezii habar n-au de motivele astea (lingvistice si istorice, in principal). Intamplarea cu generalul Pau spune totul, de exemplu.
Acuma, chestia e ca am scris “ar trebui sa aiba”, n-am scris “au”. Pentru ca majoritatea romanilor pe care ii cunosc eu (exista si exceptii), n-au nici un fel de “coltisor cald” pentru frantuji, nici in inima si nici altundeva (poate doar in cot!). De ce? Pai, cred ca sunt cateva motive: pierderea limbii franceze ca “prima limba straina” (in favoarea englezei); pasiunea exagerata a multor francezi pentru socialism si comunism (e normal intr-o tara libera sa crezi in ce vrei, dar romanii n-au luat-o asa: “Noi suferim ca cainii din cauza comunismului, iar ei voteaza PCF si se mai si lauda cu asta! Tradatori spurcati!”); pasiunea, tot exagerata, pentru sindicalism in general si pentru greve in special (“Fereasca Dumnezeu sa faci turism in Franta, ca la aia juma' de an sunt greve!”); pretentiile Frantei de mare putere si strambele pe care le baga americanilor din cauza asta, strambe din care nu profita decat Rusia (si se stie ce drag au romanii de Rusia...); last but not least, confuzia permanenta din capetele francezilor, intre etnicii romani si etnicii tigani. Chestie cam impardonabila, dupa parerea mea: cat de greu e sa pricepi ca cetatenii unei tari (Romania) apartin de trei popoare diferite (romani, maghiari, tigani)?! Ce naiba e asa de complicat?
Totusi, eu zic sa fim generosi astazi. Sa bem o bere in sanatatea Frantei, de ziua ei!
