Iubim Franta. Merita?

Practic, nu. Are Franta nevoie de iubirea romanilor cum am eu nevoie de iubirea lui Catalin Botezatu. Ca orice iubire tragica, si asta a noastra pentru francezi sufera de-o hiba: nu e reciproca. Bref, romanii stiu de ce ei ar trebui sa aiba “un coltisor cald in inima” pentru Franta, dar francezii habar n-au de motivele astea (lingvistice si istorice, in principal). Intamplarea cu generalul Pau spune totul, de exemplu.
Acuma, chestia e ca am scris “ar trebui sa aiba”, n-am scris “au”. Pentru ca majoritatea romanilor pe care ii cunosc eu (exista si exceptii), n-au nici un fel de “coltisor cald” pentru frantuji, nici in inima si nici altundeva (poate doar in cot!). De ce? Pai, cred ca sunt cateva motive: pierderea limbii franceze ca “prima limba straina” (in favoarea englezei); pasiunea exagerata a multor francezi pentru socialism si comunism (e normal intr-o tara libera sa crezi in ce vrei, dar romanii n-au luat-o asa: “Noi suferim ca cainii din cauza comunismului, iar ei voteaza PCF si se mai si lauda cu asta! Tradatori spurcati!”); pasiunea, tot exagerata, pentru sindicalism in general si pentru greve in special (“Fereasca Dumnezeu sa faci turism in Franta, ca la aia juma' de an sunt greve!”); pretentiile Frantei de mare putere si strambele pe care le baga americanilor din cauza asta, strambe din care nu profita decat Rusia (si se stie ce drag au romanii de Rusia...); last but not least, confuzia permanenta din capetele francezilor, intre etnicii romani si etnicii tigani. Chestie cam impardonabila, dupa parerea mea: cat de greu e sa pricepi ca cetatenii unei tari (Romania) apartin de trei popoare diferite (romani, maghiari, tigani)?! Ce naiba e asa de complicat?
Totusi, eu zic sa fim generosi astazi. Sa bem o bere in sanatatea Frantei, de ziua ei!

Ura ca necesitate

La ce foloseste ura? Cu ce te-ajuta, frate, sa urasti in stanga si-n dreapta? Nu intelegeam. Da’ am pus mana si-am cautat prin surse, si uite c-am inteles. Nici nu e mare inginerie, la drept vorbind. Chestia e ca nici o iubire nu se poate dispensa de proba urii. Cand iubesc ceva, musai sa urasc altceva, ca sa probez ca iubirea mea e veritabila si nu e caca-maca. 

Ca atunci cand iubesti o femeie: vrei cu dinadinsul sa bati pe careva pentru ea (desi ea, saraca, ar prefera sa-ti demonstrezi iubirea prin marimea contului). Cand iubesti o echipa, zor-nevoie sa-ti arati iubirea urandu-le de moarte pe toate celelalte echipe. Iubesti un gen muzical si scuipi pe toate celelalte (“Fuck Lambada fuck the rest / Heavy Metal is the best”). Iubesti o religie si-ti manifesti iubirea ca Torquemada, dragutul de el, omorand in chinuri zeci de mii de oameni (ar fi ramas Isus cu gura cascata daca vedea asa ceva!). Iubesti o tara si-ti racnesti iubirea in cele patru vanturi: Moarte alora! Si alora! Si alorlalti! Moarte tuturor, ce mai calea-valea! Iubesti o doctrina politica si intemeiezi, parinteste, Gulagul. Iubesti (in felul tau...) specia umana, o vrei supra-umana (“Ubermenschen”), si de-aici, hop, Holocaustul (sau “Shoah”, cum se spune mai nou, desi, zau, nu stiu de ce!). Ergo: cand vrei sa iubesti, ai nevoie de un dusman, care sa-ti ameninte iubirea, iar tu sa sari s-o aperi. 

Da’ ce te faci cand iubirea ta nu e amenintata de nimic? Pai ce sa faci, te-apuci sa cauti dusmani! Daca gasesti, inca e bine, dar daca nu, ai pus-o, ca trebuie sa-i inventezi – si-aici sa te vad! Cel mai bine e sa angajezi un copywriter, in regim de free-lancing, buninteles... Totusi, cu cat iubirea ta e mai atractiva, cu atat e mai usor sa gasesti “dusmani”: o femeie frumoasa are totdeauna multime de barbati pe langa ea. O echipa mereu castigatoare “o are promisa” de la toti cei pe care i-a invins. O religie puternica tinde sa devina universala, asa ca toate celelalte religii incearca s-o capaceasca, si devin numai bune de “dusmani”. La fel si cu tara, care daca-i atractiva, tenteaza pe multi, altfel nu prea: n-am auzit de “razboaie teritoriale” in Severnaia Zemlia! 

Dar de la un punct incolo, cu toate ca ura este “necesara”, devine contraproductiva, adica e mai rentabil sa lucrezi impreuna cu fostul dusman, si nu impotriva lui. Oriunde, oricand, exista unul mai sarac decat tine si decat ex-dusmanul tau, care abia asteapta sa te invadeze. Daca tu si ungurul tau sunteti azi satui, poti sa stii ca, undeva, e unul flamand, caruia nu-i pasa de nimic, numai sa se sature. 

Cand Garibaldi a vrut sa le vorbeasca voluntarilor, ei l-au intrerupt cu strigate: “Traiasca Garibaldi! Moarte austriecilor!”. I-a intrerupt si el pe ei, strigand mai tare: “Traiasca Italia! Si nimanui moarte!”