Ori de cate ori imi sustin parerile pro-europene, aud o groaza de contra-argumente, care de care mai tembel si mai malversationist. Totusi, e un argument peste care nu pot trece, nici chiar eu: ignorarea.
Si nu iau acum o natiune mai “chitita” pe romani, cum ar fi nemtii sau ungurii (sau italienii, mai nou!); ii iau pe francezi, oameni care sunt, cel putin teoretic, prototipul “europeanului binevoitor” cand vine vorba de Romania. Dar chiar si ei au aceeasi problema: o totala ignoranta in privinta noastra, vecina cu penibilul.
Exemple aveti cu totii, iar cei care ati avut de-a face in mod personal cu francezii (nu cu elitele intelectuale, ci cu oamenii obisnuiti), stiti la ce ma refer: habar n-au unde e Romania, habar n-au ca romana e limba neolatina ca si franceza, habar n-au ca de 200 de ani exista “relatii speciale” intre Franta si Romania, habar n-au de contributia pe care au adus-o scriitorii romani de limba franceza, habar n-au de nimic. Ceea ce pe noi ne cam supara, din moment ce stim atatea si atatea despre ei!
Vin si eu cu un exemplu: calatoria generalului Paul Pau. Who the fuck is Pau?! Individul a fost un general francez, care nu s-a remarcat prin nimic special in arta militara, dar care a fost protagonistul unui incident jalnic: in drum spre Rusia, trenul lui opreste in gara Iasi. Pe peron o multime imensa, cu steaguri romane si franceze, cu pancarte, cu scandari de prietenie, cu tot felul. Prostul de general scoate capul pe geam, se uita nauc, vede ca oamenii aia sunt prietenosi, face si el cu mana, reintra in comaprtiment si asteapta sa plece trenul. Atat. Doar ca dupa ce trenul e iar in miscare, Pau il intreaba pe unul dintre insotitorii lui: “Qui sont ces gens et qu'est-ce qu'ils veulent de moi?!”.
Cum s-ar spune, iubirea dintre Romania si Franta sufera de problema celor mai multe iubiri: nu e impartasita. Si daca asta e situatia cu francezii (care, orisicum!), ce sa mai zicem de ceilalti europeni?!
Pe de alta parte: stiti cum invatau copiii geografia Europei, pana in 1990? Invatau de tarile europene capitaliste (ce ciudat suna asta acum!), iar de la Elba pana la Ural era o imensa suprafata rosie, despre care lor nu li se preda nimic, doar ca “acolo sunt rusii”! Pai de unde sa stie e ce-i cu Europa de Est si cu ce se mananca?
Si acum vine “argumentul tadjik”: suntem noi mai buni decat francezii? Serios, chiar ne credem mai buni? Mai cultivati, mai deschisi la minte? Sa incercam:
Cate tari sunt intre Franta si Romania? Trei, da? (Indiferent pe unde-o iei, sunt tot trei, cel putin). Bun, si cate tari sunt intre Romania si Tadjikistan? Tot trei sunt, corect? Iar noi, ca romani, stim mai multe despre tadjici decat stiu francezii despre romani…?!
Ergo: francezii nu stiu ca romana NU e o limba slava, ca cele ale vecinilor, si asta ne roade cel mai are; romanii nu stiu ca tadjica NU e o limba turcica, cum sunt cele ale vecinilor dumnealor.
Ergo 2: romanii NU stiu nimic despre razboiul civil din Tadjikistan, asa cum francezii nu stiu mai nimic despre Revolutia de la noi (ma rog, cum a fost ea). Eu unul nu stiam nimic despre razboiul ala, si oricum, un razboi civil cu 100.000 de morti e altceva decat o revolutie, pe bune sau furata, cum o fi fost. Atunci ce sa ne mai miram ca altii ne ignora, cand si noi ignoram pe atatia?!
Ergo 3: aici imi vine in minte o regula generala: ii ignoram pe cei de la est si-i invidiem pe cei de la vest. Sau si mai general: ii ignoram pe cei mai saraci ca noi si-i invidiem pe cei mai bogati.
Niciodata invers!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu