Despre alcoolism si alti demoni

Dat fiind ca toti amicii ma considera o autoritate in materie (ceea ce este foarte urat din partea lor), am sa iau problema in mana si o sa incerc cateva consideratii despre alcoolism. Sau mai exact despre nobila arta a betiei (azi, vai, nimerita pe mana unor diletanti). Sau si mai exact, am sa incerc un raspuns la intrebarea etern-feminina “de ce se imbata barbatii?”.
Observati va rog justetea intrebarii! Femeile nu spun “de ce beau barbatii”, pentru ca asta este evident (barbatii, ca si femeile de altfel, beau alcool pentru a interactiona mai usor, id est pentru a “lubrefia comunicarea sociala”). Corect pusa, intrebarea este “de ce beau barbatii pana cad in sant?” (aici imi arog intr-adevar o oarecare autoritate, pentru ca eu sunt singurul om pe care-l cunosc - si de care am auzit – care a cazut in sant la modul propriu, fara nici un fel de literatura).
Cred ca raspunsul corect este: de frustrati. Poate parea cam dur, asa ca am sa detaliez.
La fel ca rudele noastre apropiate (cimpanzei si gorile), si noi suntem animale gregare, traim adicatelea in grupuri (sa nu-mi veniti acum cu orangutanii si gibonii, care tot rude cu noi si NU sunt gregari; da, si aia ne sunt rude, dar mai pe departe, si deci sunt cam prosti!). Orice dihanie care isi duce viata intr-un grup aspira la statutul alfa, care inseamna accesul la cea mai buna hrana si la cele mai multe ocazii de imperechere. Numai ca Proiectantul nostru, cine-o fi el (nu ma pronunt ca-mi prind urechile), n-a prevazut ca vom ajunge sa traim in aglomerari de mii si milioane de indivizi, si ca “statutul alfa” va fi tot mai greu de atins (practic imposibil). Asa ca ne-am trezit intr-o fundatura: impulsurile instinctuale ne imping intr-o directie (concurenta), impulsurile culturale in directia opusa (cooperarea). Daca mergem doar in prima directie, esuam fie in tiranie, fie in anarhie; daca am merge doar in a doua (ceea ce nu a reusit nimeni, niciodata), nimeni n-ar mai vrea nimic si n-ar mai face nimic (inclusive copii). Asa ca n-avem de ales: amestecam cele doua tipuri de impulsuri si obtinem diverse tipuri de societati, mai bune sau mai rele (Romania, Elvetia, Ucraina, Mexic, Japonia, etc).
Numai ca e si un pret (“nimic nu vine gratis”, cum se spune). Pentru a putea coopera eficient, 99,99% din membrii societatii trebuie fie sa-si inabuse “vointa de putere” (de a parveni spre alpha position), fie s-o deghizeze cumva, fie (cel mai bine), s-o deghizeze si s-o canalizeze in acelasi timp. Alcoolismul (cu sora lui mai mica, betia, si fratii lui mai mari, drogurile), intra la capitolul “inabusire”; cariera politica sau profesionala intra la capitolul “deghizare” (nici politicienii si nici carieristii nemilosi de prin multinationale nu se percep ca fiind manati de setea de putere, ci au alte texte: “imi servesc patria”, “vreau sa fac ceva cu viata mea”, “strang pentru copiii mei”, etc); la al treilea capitol, asta cu “deghizare & canalizare”, intra o gramada de strategii: blogareala, bridge, maraton, colectie de dopuri, ski, jocuri pe computer, yoga, dansuri populare, fanatism fotbalistic, filatelie, etc.
Ergo: intre mine, care cad prin santuri, si voi, zeite ale “blogosferei feminine”, distanta e mai mica decat pare; suntem cu totii manati de frustrarea de a nu putea avea (sau mentine) un statut alfa.
Sau, ca sa nu fiu badaran, doar eu.

Căderea din rai

Pentru ca una din functiile scrisului, indiferent de suportul sau, e de a nu permite uitarea, tin sa va aduc aminte o treaba care era enorm de raspandita pana acum vreo zece ani, si care de atunci a tot cazut in uitare, iar de vreo cinci ani incoace ai zice ca nici n-a existat: caderea in cur. Varianta locala a caderii din rai.

Treaba asta se intampla cand un romanas de-al nostru, crescut in comunismul cel de toate zilele, ajungea sa calatoreasca “afara” (termen extraordinar de gras in semnificatii, vorbim mai incolo) si se intorcea “cazut in cur”. Simptomul cel mai evident era caramida: te invita la el si-ti punea un brate o caramida de fotografii, care de care mai prost facuta (de obicei, el in fata unui monument oarecare), pe care tu, era de presupus, urma sa le admiri. Daca individul era mutalau, la asta se reducea toata “primirea” lui (buninteles, nici prin cap nu-i trecea sa umble si el la damigeana!); daca avea darul vorbirii (sau ma rog, credea el ca-l are...), te tinea intr-un monolog de ore si ore, dezlanat si idiot, centrat pe urmatoarele idei:

a) tara asta este de cacat

b) “afara” este extraordinar de nemaipomenit

c) romanii sunt un popor de babuini (cu exceptia vorbitorului, evident)

d) ma pis pe Romania, si cu asta am incheiat discutia

In nevinovatia mea, ca un caine turbat, ar fi trebuit sa ofer contra-argumente acestui tip de monolog, dar am tacut. Nu merita sa deschid pliscul, clar. Ma gandesc totusi ca merita sa vars din mine acum, altfel plesnesc:

a) de cacat a fost regimul comunist (1946 – 1989) din tara asta, ca si cel neocomunist / national-securist (1989 – 2004); “tara”, ca atare, e o tara europeana obisnuita (din plutonul doi, buninteles), peste care a venit ciuma asiatica: turca, in secolele 17 si 18, si rusa, in 19 si 20. Ca ultima forma de prezentare a ciumei s-a numit “comunism”, asta e un simplu ambalaj.

b) “afara” inseamna trei zone: Europa de Vest, America de Nord, Australia & Japonia. Atat. Restul lumii nu e nici un “afara”. Desi peste tot sunt vitrine stralucitoare, numai in aceste trei zone prospere nu se prea vede saracia si munca grea. Un roman refuza sa le vada fix p-astea, ca le stie prea bine de-acasa. Daca le vede, nu mai cade in cur. Or, exact asta vrea el sa faca.

c) romanii nu sunt un popor, sunt doua popoare (prin “romani” inteleg, evident, vorbitorii de romana ca limba materna): cei educati si cei lipsiti de educatie. Celor educati nu le-a convenit comunismul, cu toate astea cei mai multi provin din familii de “tehnicieni” comunisti (cazul celor mai multi dintre noi), asa ca discursul lor politic e destul de nesincer; celor ne-educati le-a convenit comunismul, care le dadea totul moca, si care ii oprea de la a face comparatii (intre ei si cei capabili de munci intelectuale): tipici pentru astia erau “chelnerii” si “aprozaristii”. Da, romanii ne-educati erau si au ramas un popor de babuini, corect. Dar atata timp cat nu babuinii conduc, romanii sunt un popor la fel ca orice popor european (din plutonul doi, buninteles).

d) daca intr-adevar te pisi pe Romania, atunci emigrezi si inchei discutia pe bune. E una dintre optiunile oricarui om din lumea civilizata, nu e nimic exotic in asta. Daca, insa, ramai aici si-mi faci mie creierii prastie cu monoloagele tale, atunci se schimba calimera.

Acum, pe masura ce tot mai multi romanasi calatoresc, parca vehementa “caderii in cur” s-a mai diluat. Parte dintre ei au vazut pe ce se bazeaza prosperitatea din “afara” (adica au pus acolo osul la munca si s-au lamurit), parte au ramas aici si s-au imbogatit, parte au emigrat de tot si s-au integrat complet, parte au emigrat complet si nu s-au integrat (astora le este foarte sete, mereu dau peste ei sub mesele din Vama Veche), parte au ramas aici si au cazut in fundamentalismul ortodox, parte au ramas aici si au cazut la darul betiei.

Astia tin bloguri.