Anunt important!

Am deosebita placere sa va anunt intrarea in blogosfera (urat cuvant, dar asta e), a doua personalitati de mare anvergura: Cuviosul Ilarie (pozitia 1 in blogroll - undeva in dreapta, la rubrica "Priemani si dusteni"), si marele Nea Miai (pozitia 10).

Desi au abordari cu totul diferite, va garantez ca merita din plin sa faceti cate o vizita pe blogurile lor. Cuviosul Ilarie e savuros intr-un mod cu totul inedit (nu va dezvalui nimic, sa fie surpriza completa), iar Nea Miai este el insusi (pentru cei care-l cunosc, asta e destul; pentru cei care inca nu, a-l cunoaste din scris e o experienta in sine!).

Este adevarat ca Nea Miai e un new entry in tagma asta de scriitorei, pe cand Cuviosul Ilarie e de mult in actiune, dar eu abia acum l-am descoperit; sper insa ca imi veti ierta atat intarzierea in prezentarea lor, cat si alaturarea destul de arbitrara (un veteran si un recrut); in apararea mea, am de zis doar atat: cititi-le posturile si pe urma, daca nu v-or placea, injurati-ma-ti cat poftiti!

Ceea ce nu este frumos, cum stim cu totii. Dar uneori e sanatos - ca orice feed-back!

Despre alcoolism si alti demoni

Dat fiind ca toti amicii ma considera o autoritate in materie (ceea ce este foarte urat din partea lor), am sa iau problema in mana si o sa incerc cateva consideratii despre alcoolism. Sau mai exact despre nobila arta a betiei (azi, vai, nimerita pe mana unor diletanti). Sau si mai exact, am sa incerc un raspuns la intrebarea etern-feminina “de ce se imbata barbatii?”.
Observati va rog justetea intrebarii! Femeile nu spun “de ce beau barbatii”, pentru ca asta este evident (barbatii, ca si femeile de altfel, beau alcool pentru a interactiona mai usor, id est pentru a “lubrefia comunicarea sociala”). Corect pusa, intrebarea este “de ce beau barbatii pana cad in sant?” (aici imi arog intr-adevar o oarecare autoritate, pentru ca eu sunt singurul om pe care-l cunosc - si de care am auzit – care a cazut in sant la modul propriu, fara nici un fel de literatura).
Cred ca raspunsul corect este: de frustrati. Poate parea cam dur, asa ca am sa detaliez.
La fel ca rudele noastre apropiate (cimpanzei si gorile), si noi suntem animale gregare, traim adicatelea in grupuri (sa nu-mi veniti acum cu orangutanii si gibonii, care tot rude cu noi si NU sunt gregari; da, si aia ne sunt rude, dar mai pe departe, si deci sunt cam prosti!). Orice dihanie care isi duce viata intr-un grup aspira la statutul alfa, care inseamna accesul la cea mai buna hrana si la cele mai multe ocazii de imperechere. Numai ca Proiectantul nostru, cine-o fi el (nu ma pronunt ca-mi prind urechile), n-a prevazut ca vom ajunge sa traim in aglomerari de mii si milioane de indivizi, si ca “statutul alfa” va fi tot mai greu de atins (practic imposibil). Asa ca ne-am trezit intr-o fundatura: impulsurile instinctuale ne imping intr-o directie (concurenta), impulsurile culturale in directia opusa (cooperarea). Daca mergem doar in prima directie, esuam fie in tiranie, fie in anarhie; daca am merge doar in a doua (ceea ce nu a reusit nimeni, niciodata), nimeni n-ar mai vrea nimic si n-ar mai face nimic (inclusive copii). Asa ca n-avem de ales: amestecam cele doua tipuri de impulsuri si obtinem diverse tipuri de societati, mai bune sau mai rele (Romania, Elvetia, Ucraina, Mexic, Japonia, etc).
Numai ca e si un pret (“nimic nu vine gratis”, cum se spune). Pentru a putea coopera eficient, 99,99% din membrii societatii trebuie fie sa-si inabuse “vointa de putere” (de a parveni spre alpha position), fie s-o deghizeze cumva, fie (cel mai bine), s-o deghizeze si s-o canalizeze in acelasi timp. Alcoolismul (cu sora lui mai mica, betia, si fratii lui mai mari, drogurile), intra la capitolul “inabusire”; cariera politica sau profesionala intra la capitolul “deghizare” (nici politicienii si nici carieristii nemilosi de prin multinationale nu se percep ca fiind manati de setea de putere, ci au alte texte: “imi servesc patria”, “vreau sa fac ceva cu viata mea”, “strang pentru copiii mei”, etc); la al treilea capitol, asta cu “deghizare & canalizare”, intra o gramada de strategii: blogareala, bridge, maraton, colectie de dopuri, ski, jocuri pe computer, yoga, dansuri populare, fanatism fotbalistic, filatelie, etc.
Ergo: intre mine, care cad prin santuri, si voi, zeite ale “blogosferei feminine”, distanta e mai mica decat pare; suntem cu totii manati de frustrarea de a nu putea avea (sau mentine) un statut alfa.
Sau, ca sa nu fiu badaran, doar eu.

Blogosfera feminina, studiu de caz. Azi, Marie Jeanne Chiriac

Mi-e rusine sa zic vorba aia de oameni simpli, “Vedeti c-am avut dreptate?!”, asa ca n-o zic. O gandesc si cu asta basta, tin gura-nchisa.
Adicatelea, expresia asta cu “blogosfera feminina” e asa, o “spusa”, o vorba de duh, ca aia cu “sentimentul romanesc al fiintei”. Nu exista nimic specific intr-un blog tinut de o femeie fata de unul scris de un barbat, poate cu exceptia culorilor. Pur si simplu, o blogarita scrie despre lucrurile care o intereseaza, exact la fel cum face si-un bloger – nici o diferenta. Ca femeile sunt in general mai interesate de propria lor viata si mai putin de “teorii”, pe cand barbatii tind sa faca invers, asta nu e o diferenta semnificativa, cel putin in contextul asta. De ce anume se apuca oamenii sa scrie bloguri, asta e alta discutie – toate la timpul lor!
Bun, sa ne intoarcem la Marie Jeanne. Scrie de-o gramada de timp pe blog, asa ca arhiva e impresionanta, iti prinzi urechile daca te apuci s-o frunzaresti (cum am facut eu). Deasemeni, paleta subiectelor care o intereseaza e grozav de larga, deci ca nu ma apuc sa le insir aici, o sa aleg si eu ce-mi convine. Iar mie imi convine subiectul “pisici”!
Incep prin a va spune ca Marie Jeanne e o mare iubitoare de animale, si chiar se pronunta ferm in directia “drepturile animalelor” (aici e o mica mare diferenta de opinii intre ea si mine, pentru ca eu fac scandal cand e vorba de animale salbatice, iar ea cand e vorba de cele domestice). Daca am inteles bine, iubitoarea de animale Marie Jeanne are 3 (trei) pisici, pe care tinde sa le rasfete. Nimic rau pana aici. Raul incepe din momentul in care pisicile ei imi aduc aminte de “domnul Nelson”.
WTF is Nelson?!, o sa ziceti. Ei bine, Nelson este pisoiul unui foarte bun amic de-al meu, altfel om destept. Pisoiul e simpatic, amicul la fel – dar cand sunt amandoi la un loc, catastrofa!
Catastrofa vine nu de la Nelson, ci de la amic. Ma duc (sa zicem!) la el in vizita, inarmat in mod simbolic c-o damigeana, si cand colo, ce-mi aud urechile? In loc sa vorbim si noi, ca baietii, de gagici, fotbal si alte sporturi de seama, amicul nu mai pridideste cu “atragerea atentiei” (mele): “Uite, ba, ce face Nelson! Uite cum casca Nelson! Uite cum isi tine Nelson coada! Uite cum merge Nelson! Uite cum se-ntinde Nelson! Uite cum stranuta Nelson! Uite cum miroase Nelson papucii!”, etc, pana simt ca ma ia cu vertij. Buninteles ca amicului nu-i pasa de vertijul meu, pentru ca-i ocupat sa-l filmeze pe Nelson cu telefonul.
Aoleo, ca iar ma enervez si-mi urca tensiunea. Uite ce patesti cand explorezi “blogosfera feminina”!

Blogosfera feminina

Intrerupem pentru moment campania anti-dacologi (o reluam curand, nici o grija) si ne aplecam plini de curiozitate asupra fenomenului “blogosfera feminina”.
Admit de la inceput, plin de cainta, ca n-am stiut de existenta lui (a fenomenului). Iar acum cand am aflat, nu prea cred in el (in fenomen). Si iata de ce: daca “blogosfera” e totalitatea blogurilor de pe net, atunci ce rost are sa desprinzi un segment din ea? Indiferent de criteriu! De ce sa nu aplici un criteriu de limba (“blogosfera albaneza”), sau de religie (“blogosfera penticostala”), sau de sport (“blogosfera sahista”), sau de mama ma-sii (“blogosfera cheliosilor”, “blogosfera femeilor proaspat divortate”, “blogosfera controlorilor RATB”)…?! Totdeauna, de cand e lumea, criteriile astea de separatie n-au facut decat sa inraiasca lumea, facandu-i pe natarai sa se creada mai cu mot nu pentru ca FAC ceva deosebit, ci pentru ca SUNT ceva deosebit. “I’m not only perfect, I’m Serb too”, scria pe un zid undeva in Kosovo, prin 1998 (am vazut eu la TV!). Ce-a iesit, stim cu totii…
Pe de alta parte, daca prin “blogosfera feminina” se intelege totalitatea blogurilor tinute de femei si scrise intr-un anumit ton, atunci da, denumirea se justifica (desi mai corect era “blogosfera feminista”). Ca sa nu vorbesc cu pacat, am pus mana si am citit cateva posturi din “Top 50 bloguri feminine”.
Si am constatat ca m-am inselat. Mingea e undeva la mijloc.
Bloggeritele nu sunt feministe cu toatele. Unele sunt, altele nu. Acest criteriu cade, deci. Nici “anumit ton” n-am gasit: fiecare scrie in legea ei, in stilul ei, despre subiectele ei de interes, despre preocuparile proprii. Nici vorba de unitate sau de “front comun” feminin!
Totusi, parca-parca vad o mica, foarte mica diferenta intre felul femeilor de a scrie pe blog si cel al barbatilor (s-ar putea sa ma insel): nu stiu exact cum sa formulez, dar mi se pare ca barbatii scriu despre “lumea care este”, iar femeile despre “lumea care ar trebui sa fie”. Cam vag, nu? Incerc sa spun ca barbatii sunt mai preocupati de notarea “faptelor”, pe cand femeile merg mai mult pe “fapte + starile sufletesti pe care le declanseaza aceste fapte”. Hai la concret, ca ne pierdem.
“Azi dimineata m-am trezit si ploua, baga-mi-as. Mi-am luat umbrela si-am plecat la munca”, ar scrie un barbat (exemplul meu e imaginar, dar sper ca intelegeti ce vreau sa spun). “Azi dimineata m-am trezit si ploua. Am privit ploaia si m-am gandit la Giani. Apoi mi-am cautat umbrela si am plecat spre birou”, ar scrie o femeie.
Bai, nu mai radeti! Stiu si eu ca sunt niste exemple complet idioate, dar altele nu mi-au trecut prin cap, ce!
In fond, un blog nu e decat “un punct de vedere”. Nu stai pe el ca sa afli informatii – pentru asta te duci pe un site. Blogul e urmasul reuniunilor sociale (carciumii, mai concret), in care stateai la povesti cu amicii. Acum nu mai ai timp de “stat la povesti”, asa ca scrii pe blog. Cum zicea Camil Petrescu, oamenii “isi spun si ei parerea lor, cu incapatanarea oarba cu care larvele isi tes gogosi” – corect! Iar blogul e chiar mai bun decat socializarea reala, ca-ti permite sa aberezi cat cuprinde, fara sa-ti pese daca te asculta cineva.
Cum fac eu acum…
Ergo: e foarte bine ca exista blogosfera feminina. Ar fi si mai bine daca barbatii ar avea rabdare sa citeasca si ei ce scriu femeile acolo, c-am impresia ca bloggeritele se citesc mai mult intre ele. Iar pentru cele care scriu cu adevarat foarte interesant, am si eu un sfat: fetelor, nu e intelept sa va dezvaluiti inteligenta in fata barbatilor! Noi toti ne temem de femei prea destepte, desi n-am recunoaste asta nici morti. Nu uitati de soarta Hypatiei, biata, ca doar d-aia am pus-o-n poza!