Pariul lui Pascal (II)

„Marea asimetrie: toate aceste recomandari au in comun asimetria. Puneti-va in situatia in care consecintele favorabile sunt mult mai mari decat cele nefavorabile.

Intr-adevar, notiunea „rezultate asimetrice” este ideea centrala a acestei carti: nu pot niciodata sa cunosc necunoscutul, de vreme ce, prin definitie, este necunoscut. Totusi, pot sa presupun intotdeauna cum ma va afecta, si ar trebui sa-mi bazez deciziile pe asta.

Aceasta idee este adesea numita eronat „Pariul lui Pascal”, dupa numele filosofului si matematicianului (ganditor) Blaise Pascal. El a spus ceva de genul urmator: nu stiu daca exista Dumnezeu, dar stiu ca nu am nimic de castigat din faptul ca sunt ateu daca Dumnezeu nu exista, in timp ce am foarte multe de pierdut daca exista. Prin urmare, acest lucru modifica credinta mea in Dumnezeu.

Argumentul lui Pascal este foarte defectuos din punct de vedere teologic: trebuie sa fii destul de naiv sa crezi ca Dumnezeu nu ne penalizeaza pentru falsa credinta. Desigur, asta in afara de cazul in care abordam ideea foarte restrictiva a unui Dumnezeu naiv. (Se spune despre Bertrand Russell ca a pretins ca Dumnezeu ar fi trebuit sa creeze prosti pentru ca argumentul lui Pascal sa functioneze.)”

Citatul de mai sus este din cartea „Lebada Neagra. Impactul foarte putin probabilului”, de Nassim Nicholas Taleb (traducere de Viorel Zaicu, editura Curtea Veche, 2010, editia a II-a, ISBN 978-973-669-962-7, capitolul 13 din partea a II-a, subcapitolul „Marea asimetrie”, paginile 246-247. Pentru cine vrea sa caute citatul in editia romana).

Pentru cine nu stie cine e N.N.Taleb si ce impact a avut publicarea Lebedei Negre, recomand sa caute pe Google, ca nu-i rusine. Sa fii neinformat nu-i rusine, sa-ti fie lene este rusine!

Reproduc mai jos forma in limba engleza a Pariului lui Pascal, asa cum am facut-o si in primul post pe acest subiect. Poate ca unii dintre voi il citesc doar pe acesta si nu le-au citit pe primul si pe al doilea, astfel incat e preferabil sa inteleaga totusi care e ideea discutiei. Deci:

Pascal's Wager (excerpts from Penseés, part III, §233):
”God is, or He is not”.
A Game is being played... where heads or tails will turn up.
According to reason, you can defend neither of the propositions.
You must wager. (It's not optional.)
Let us weigh the gain and the loss in wagering that God is. Let us estimate these two chances. If you gain, you gain all; if you lose, you lose nothing.
Wager, then, without hesitation that He is. (...) There is here an infinity of an infinitely happy life to gain, a chance of gain against a finite number of chances of loss, and what you stake is finite. And so our proposition is of infinite force, when there is the finite to stake in a game where there are equal risks of gain and of loss, and the infinite to gain.

Pariul lui Pascal

Zice Oterul, strangand cu barbatie halba intre degete (unul era chiar cel cu verigheta): “Ba, tu ai auzit de Pariul* lui Pascal?”. M-am uitat la el cu mila: “Nu, ma, n-am auzit, ca sunt prost”. S-a rasucit: “Nu fa pe sensibilul cu mine; dac-ai auzit, de ce nu crezi ca Pascal are dreptate?”. “In primul rand, nu cred ca un Blaise Pascal putea fi atat de tampit incat sa spuna o asemenea gogomanie ca Pariul ala; in al doilea, rand, daca totusi a spus-o, la betie sau cu seringa-n vena, atunci mi-e sila de el. Orice copil de gradinita poate demonta Pariul din douazeci de cuvinte”.

Nu, ca se enervase si Oterul: “Poftim, demonteaza-l” (era destul de ciupit, de obicei Oterul e mai ager la minte. Ma rog, mai ager de-atat, in orice caz). “Pai, Pariul pleaca de la premiza ca Dumnezeu e un dobitoc. Un nataflet usor de prostit de catre orice gainar. Daca eu nu cred in El si doar ma fac cum c-as crede, Pariul imi spune c-o sa castig viata vesnica. Prostindu-l pe Dumnezeu in fata. Nu, mersi, I don’t buy it: daca Dumnezeu exista, categoric nu poate fi fraierit in asemenea hal”.

Oterul se incurcase si-a dat-o la-ntors, dar deja nu-l mai ascultam, ma gandeam la ceva mult mai interesant: cum de el si cu mine am apucat-o pe drumuri atat de diferite? In fond, amandoi am primit educatii relativ asemanatoare (a lui fiind, totusi, mult mai ingrijita decat a mea, cel putin in privinta limbilor straine si a sporturilor). Mai mult, deschiderea lui spre lume este si a fost mult mai mare decat a mea: un globe-trotter vede altfel lumea decat un “crairist”! Totusi, iata-ne pe amandoi la varste post-hristice, el in gasca ortodoxa, eu in gasca atee, fiecare din noi la fel de convins ca se afla in gasca “corecta” (cea care nu se afla in eroare), fiecare dintre noi simtind compasiune si perplexitate fata de alegerea celuilalt.

Deci asta e intrebarea. Dar care e raspunsul? Sper ca l-am gasit: eu cred ca raspunsul e “momentul intalnirii cu biserica”. Din acest motiv Oterul si cu mine am ales cai diferite (opuse!) in problema religiei: pentru ca fiecare dintre noi a intalnit religia in alta perioada a vietii. De aici, drama.

Pentru mine, care am radacini taranesti mult mai puternice decat Oterul, religia (in forma ei de ortodoxie) a fost o prezenta constanta si plictisitoare de cand ma stiu. Eu n-am avut nimic de aflat, nimic de descoperit, niciun “regat al cerului” de cucerit: mi s-a dat totul moca. De fapt, mi s-a bagat pe gat. A asista la slujbele duminicale, la sarbatorile religioase de peste an si la serviciile religioase personalizate (botezuri, cununii, inmormantari, parastase) a fost pentru mine ceva cu totul banal, pentru care nu trebuia sa fac vreun efort: nu un privilegiu, ci o obligatie. Plus o dubioasa alaturare spatiala: intre gradina noastra si gradina bisericii nu era nici macar gard!

Cazul Oterului a fost cu totul opus: ca orasean “nascut”, biserica (in sens de “serviciu religios”) nu era o prezenta cotidiana, ci un eveniment rar. Pe de alta parte, datorita comunismului, biserica avea si atractia fructului oprit, pentru ca, din punct de vedere al carierei, nu “dadea bine” sa pari prea asociat cu religia in general si cu biserica in special (ca sa nu mai spun de bisericile neoprotestante! Alea erau trambuline spre puscarie, direct). Ergo, pentru Oterul, religia a fost o descoperire a adolescentei tarzii, o “emancipare” fata de evolutionismul mecanicist invatat la scoala si o regasire a dimensiunii spirituale a eului propriu. Inteleg asta.

Dar il rog pe Oter sa ma inteleaga si el pe mine: ce “dimensiune spirituala” sa gasesc in religie, cand eu mi-am inceput educatia sexuala cu fata popii?!


*Pascal's Wager (am luat definitia din wiki si o copiez aici pentru cei carora nu le-a placut cartea):

The Wager uses the following logic (excerpts from Penseés, part III, §233):

"God is, or He is not".
A Game is being played... where heads or tails will turn up.
According to reason, you can defend neither of the propositions.
You must wager. (It's not optional.)
Let us weigh the gain and the loss in wagering that God is. Let us estimate these two chances. If you gain, you gain all; if you lose, you lose nothing.
Wager, then, without hesitation that He is. (...) There is here an infinity of an infinitely happy life to gain, a chance of gain against a finite number of chances of loss, and what you stake is finite. And so our proposition is of infinite force, when there is the finite to stake in a game where there are equal risks of gain and of loss, and the infinite to gain.